Apusul Destinului

3.

Luni. Penultima săptămână de școală din clasa a 12 a. Mă ridic din pat cu amintirile de ieri de pe pista aceea, puțin mai mică că cea din Brazilia, însă cu teren mai accidentat. Sa urc pe un motor după un an de zile in care orice speranță de a reveni pe circuit nu a existat vreodata, a fost ca și cum aș fi stat într-un scaun cu rotile și prin minune mi-aș fi putut folosi picioarele, in cazul meu viteza.

-Hai Darcio, te așteaptă toate acele fete care salivează după tine.

Zâmbește fara să își deschidă ochii  și mă trage in pat langa el. A trecut ceva de când nu am mai dormit în același pat.

-Doar tu ai voie sa faci asta mon coeur.

Uneori uit că Franța este tara lui natală. Nu are accent absolut deloc, doar rarele cuvinte din limba sa natala mă fac să îmi reamintesc de limba lui maternă.

-Eu fac asta și fără să îmi dau tu voie, akachan.

Ochii lui se măresc considerabil și sunt sigură că i-am oferit cea mai frumoasa dimineață. Nu știu dacă l-am numit vreodată așa, dar după ziua de ieri merita asta din plin

-Hm ce bine suna asta din gura ta. De când ți-am învățat limba am așteptat să îmi spui așa iubito.

Mereu rad când îmi amintesc cat s-a chinui micul copil de 13 ani sa învețe japoneza. Pentru un geniu in tot ce înseamnă calculatoare, i-a luat cam mult sa învețe o limbă amarata.

-Gata de școală frățiorul meu?

-Nu, nu frățiorul meu, îmi plăcea mai mult iubitule.

-Stiu Darcio, însă matematica ne așteaptă.

-La fel și Marie, spune supărat și scoate din dulap unul dintre tricourile mele negre, sau mai bine spus ale noastre. Îmi ia sticluța de parfum și împrăștie lichidul de-a lungul tricoului.

-Mult mai bine acum. Mergem cu motociclete?

-Ai spus deja că vrei că tata sa nu afle de asta.

-Am spus prostuțo, dar crezi că Marco este atât de orb încât să nu vadă în garajul lui doua motociclete nou-noute?

Înghit in sec și îmi dau seama câtă dreptate are.

-Atunci nu mai vreau să ieșim din camera asta ce ne da siguranța eveitarii unei certe inevitabila.

-Cat timp sunt eu acolo, se va certa cu mine. Mi-a dat Imre mesaj sa mergem în camera lor, wow n-am intrat în camera gemenilor de un an. In casa asta niciodată chiar. Dau din cap că și eu la fel și ne îndreptăm spre camera celor doi ce este identica cu o a noastra și izbucnim amândoi în râs.

-Mare creativitate pe bătrânul nostru.

-Ce naiba inseamna asta? Îl întreabă pe Darcio bruneta noastră.

-Nimic, ce căutăm noi aici?

-Pace.

-I-auzi, gemenii Refulo vor sa faca pace cu japoneza familei. Pentru că ți-a șters borșul de la gura ți-ai dat seama că nu e atât de rea, Kew?

-Nu trebuie sa reacționezi mereu așa, cu replicile tale sarcastice. Nu îmi știi motivele si nici nu vreau sa le afli.

-Kew, eu nu trebuie sa fac pace cu voi pentru că niciodată nu am avut ceva împotriva voastră.

-Stiu asta. Și mai vreau sa va spun ceva... sunt... Fericită pentru voi.

Darcio se albește instantaneu la fața când îi aude cuvintele, pe când eu dau doar zâmbind din cap. Nu sunt sigură dacă o cred, dar până la urmă nici nu găsesc vreun motiv să aibă ceva împotriva noastră.
Își întoarce privirea fericit pe mine și mă sărută cu pofta și ușurare.