Psychoville

episodul 14

Când Jase mă conduce înăuntrul cinematrogafului, un fior îmi traversează șirea spinării. E destul de subru aici, iar tipul de la floricele se uită lung la mine.

- Rome și restul sunt pe cale să ajungă, zice el și îmi zânbește cald, de parcă nu ar fi un psihopat care m-a făcut să mă simt mizerabil în urmă cu câteva ore. Haide să luăm floricele.

Mergem împreună la tipul de la tejghea, pe care îl cheamă Alexander și cere vreo patru cutii mari de popcorn și opt sucuri coca cola. Alexander zâmbește și ne urează vizionare plăcută, dar zâmbetul său nu prevestește nimic bun. Când găsesc momentul oportun să iau loc pe o sofa din sală, un întreg grup de adolescenți gălăgioși intră pe uși, râzând și purtând o conversație a cărui subiect îmi era necunoscut.

- Ai văzut cum striga? Râse un tip înalt și îmbrăcat în pantaloni kaki. Avea la gât o cruce neagră și părul lui șaten era ciufulit.

- Da. „Nu face asta ! Nu face asta! Te rog frumos. O să am grijă!" râse altul, mimând expresia îngrozită a persoanei care spusese acele cuvinte. Își bătea joc de cineva pe care, cel mai probabil, îl răniseră.

- Fraților, urlă Jase, dând mâna cu toți, începând cu tipul care făcea mișto. Erau doar două fete în acel grup. Gemene, îmbrăcate din cap până în picioare în haine negre, din piele. Aveau ochii verzi și purtau, chiar sub ochil stând, câte un tatuaj cu un alt ochi.

Mi-am luat privirea rapid de la ele, căutându-l pe Rome, iar inima îmi bătea cu disperare. Voiam să fie acolo și știam că trebuia să fie, dar nu era.

Jase îmi face semn să mă ridic, iar eu mă execut. Băieții zâmbesc când se uită spre mine, dar trebuie să recunosc că au zâmbete frumoase.

- Am auzit multe despre tine, spune un băiat cu părul tuns la periuță.

Aprob rapid, iar un val de râsete pornește. Gemenele știu prea bine că sucurile și popcornul de pe tejghea sunt ale noastre. Una dintre ele ia una dintre cutiile cu popcorn și cealaltă ia două sucuri. Le aud salutându-l pe Alexander.

- Ea e Rosie, mă prezintă fratele meu vitreg, punându-și mâna pe spatele meu, ca să le arate tuturor că sunt protejata lui. Ei, Rosie, sunt Baden- tipul care poartă o cruce la gât și, de asemenea, singurul îmbăcat colorat din întregul grup-, Karin- tipul care se amuză când alții suferă-, Ugo- tipul tuns periuță. Și gemenele Nelson: Rue și Rona. Îmi fac ambele cu ochiul și dau mâna doar cu Baden.

- Suntem extrem de fericiți că te cunoaștem în sfârșit, rânjește Karin luându-l de după umeri pe Jase, care îmi elberează trupul. Mă retrag ușor, căt am ocazia, și mă așez la loc pe sofa. Mai sunt șase pahare și cinci persoane fără suc. Asta înseamnă că vine și Rome. Oftez, ușurată.

Privesc în gol, pierdută. Cineva se așează lângă mine, motiv pentru care îmi ridic privirea. E Baden. Pare un tip decent, așa că încerc să îi zâmbesc. Restul sunt împrăștiați prin încăpere. Jase vorbește cu Karin, gemenele s-au întors la tipul cu popcorn ca să vorbească, și Ugo vorbește la telefon, într-un colț.

- Filmul începe în zece minute, îmi spune, punându-și piciorul drept peste cel stâng, fapt care arată că este deznădăjduit într-o privință. În ce privință, nu am idee.

- Ești bine? Îl întreb, încercând să nu mă arât insensibilă, dar nici prea prietenoasă. Probabil au bătut pe cineva, dar el nu este atât de idiot precum Jase sau Karin.

- Da, frumoaso, sunt bine. Îmi face cu ochiul și zâmbește.

OK, îmi retrag cuvintele. Nu îmi place de el. Privesc în jos, doar pentru că nu vreau să îi arăt cât de scârbită sunt de el. Două picioare apar și îmi ridic privirea, dând cu ochii de Ugo. Îmi zâmbește. Toți băieții din orașul ăsta au un zâmbet atât de dubios?

- Rome ajunge în trei minute. A trebuit să curețe ceva.

Se așează pe mânerul de la sofa.

Mă ridic și mă îndrept spre tejghea. Gemenele își întrerup conversația și se uită urât la mine. Alexander mă privește curios. Trec pe lâgă ele și îmi iau una dintre cupele cu suc. Beau din lichid prin  pai în speranța că voi reuși să îmi alung discomfortul din corp. Jase pare adâncit în conversația pe care o poartă cu prietenul lui, Karin, așa că nu mă deranjez să îi spun că ies.

Pantalonii din piele sunt mai mici decât ceilalți, așa că îmi strâng foarte tare fundul. Soarele apune, cerul e rozaliu și strada pustie. Cinematograful ăsta e foarte vechi, ca pe vremuri, și e situat lângă niște case, un magazin alimentar, care este închis, și un parc de copii. Pot să văd de aici că leagănele sunt doborâte, toboganele sunt sparte și călușeii desprinși de pe carusel și împrăștiați pe lângă copaci. Nu îmi imaginez cum niște copii se pot juca în locul acesta. Mai iau o gură de suc și îmi trec mâinile peste coapse, în speranța că îmi va trece durerea.

- Nu e cam târziu să fii singură aici? Ce păzește idiotul de frate-tu'? îi recunosc vocea lui Rome. Îl privesc țintă. Vreau să îl salut, dar tonul lui mă face nevoită să îi răspund cu aceiași monedă.

- Nu sunt un copil mic și dacă vreau să ies ca să iau o gură de aer, o voi face.

- Oh, te rog, ești la fel de neștiutoare ca un puști de opt ani. Cum dracului să iei o gură de aer când voi sunteți singurii din cinema?

Clipesc, șocată. Aveam impresia că sala aia e plină și că noi suntem singurii care am întârziat.

- Vezi Rose. E evident că nu ai idee cum merg lucrurile pe aici.

- Bineînțeles că nu am, sunt nouă în orașul ăsta și sunt nerâbdătoare să mă car de aici.

Râde, se uită la mine și mă uit și eu la el. Îmi retrag repede privirea. Nu îmi place ce vâd în ochii lui. Mă tratează de sus. M-am săturat de asta. Deschid ușa și dau să intru, dar el își pune mâna peste a mea și închide ușa. Are mâna caldă. Nici nu încerc să mi-o retrag pentru că nu am nicio șansă de izbândă. Îl privesc în ochi, iar el face același lucru.

- Nu înțelegi, Rose. Odată ce ai pus piciorul în oraș, el ți-a pătruns în inimă. Încetul cu încetul, vei deveni captivă aici, la fel ca toți ceilalți. Vei fii ca noi și orașul nu îți va mai da voie să pleci.