Psychoville

Episodul 15

Clipesc, ca să mă asigur că nu visez. În urmă cu câteva ore, m-am trezit și eu realizând că sunt contaminată cu acest oraș. Acum, când Rome îmi spune că nu am cale de scăpare, tremur, la propriu. Mâna lui este împinsă și ușa se deschide ușor. Jase își vâră capul și ne privește.

- Hei, frate! Îl salută pe Rome și ne dăm la o parte. Ei doi dau mâna, apoi se îmbrățișează și se bat prietenește pe spate.

- Începe filmul, rânjește Jase și își pune brațul pe după umerii mei. Ne grăbim spre tejghea, unde mai este doar un pahar cu suc și o cutie de popcorn. Îmi plasează popcornul în brațe, și am grijă să nu-mi vărs sucul, iar ultimul pahar i-l dă lui Rome și ne împinge spre ușile cinematografului. Alexander nu e aici.

- Voi doi puteți să stați împreună, nu? Rome nu zice nimic, dar se așează pe al doilea rând de scaune de la intrare. Idiotul de Jase fuge câteva rânduri mai jos, iar eu rămân, ca proasta, la intrare în sală. Sunt înlemnită pentru că sala este aproape goală. Doar noi suntem în încăpere. Un braț îmi prinde cotul stâng și îmi dispare îmediat popcorn-ul din brațe. Rome mă conduce cu grijă până la locurile alese de el, din penultimul rând. Sțiu ce se zice despre oamenii care se așează în spate, la cinema.

Filmul începe și da, e American Psycho. Dar nu vreau să îl revizionez. L-am văzut pentru prima dată în clasa a opta, iar acum regret amarnic. Privesc în gol la ecranul tridimensinal și mă joc cu paharul meu de CocaCola, gol până la jumătate. Nu știu dacă mă gândesc la ceva, sau dacă privesc la imaginile atroce și încerc să nu le las să mă atingă, dar în sală ceilați râd. Îmi dau seama că oricine crede că ei nu au probleme mintale, e un idiot.

- Nu prea ai apetit la scene de genul, nu? Rome își pune mâna pe spatele meu și îmi zâmbește cald. Oh, Doamne! Simt foc mocnit arzând înăuntrul meu. Încerc să mă mențin tare și, îmi spun: „nu te topi, Rose, nu te topi...". Realizează imediat că atingerea lui are efect asupra mea și își retrage mâna.

- Hai să ieșim, dacă vrei.

Nu stau nicio secundă să mă gândesc. Nici măcar nu îmi pasă dacă fratele meu mă va omorî, Nu vreau să privesc cum un tip face sex cu niște femei, iar apoi le tranșează pe viu.

Rome mă lasă să ies prima din sală. Lasă popcornul pe tejghea și îmi ia sucul din mână. Își plasează cu grijă mâna pe spatele meu și mă conduce înafara cinema-ului. Deși pare stupid, mâna sa mă încălzește. M-am îmbrăcat prea sumar, iar acum am pielea de găină. Dar întrebarea este: ce îmi cauzează mai exact starea asta? Chiar frigul? Sau atingerea lui?

- Jase o să mă omoare, spun când cotim strada, imediat după magazinul alimentar.

- Nu o să te omoare. Ești cu mine.

Încerc să arăt că asta ar conta, dar nu îmi iese.

- Acum sunt cu tine, dar nu după? El se oprește și mă întoarce cu fața către e. Mă privește în ochi.

ARE OCHII ALBAȘTRI! ARE OCHII ALBAȘTRI! Tresar din cauza surprizei.

- Parcă spuneai că nu porți lentile de contac, îl iau eu la trei păzește, încrutată.

Pare surprins de reacția mea, însă, în cele din urmă, zâmbește.

- E uimitor cât de ușor te lași distrasă de detalii, rânjește, iar eu continui să mă încrunt.

-Ochii tăi nu sunt detalii.

- Mnu? Rânjește, iar eu mă desprind de el. El mă prinde repede de încheietură, mă trage înspre el și își lipește buzele de ale mele. E pentru a doua oară când se întâmplă asta și eu tot nu știu cum să reacționez. Corpul meu pare mai inteligent, așa că buzele mele încep imediat un dans cu ale lui. Își pune mâinile peste obrajii mei, îi dezmierdează, iar apoi nu știu ce se întâmplă.

Cumva, limba mea și limba lui au ajuns să danseze același dans al nemuririi. Trupul său s-a împins ușor în al meu, izbindu-mă de perete. Am icnit, dar nu m-am îndurat să mă desprind de el. Îi simt mirosul. Mă acaparează. Nu pot să îi rezist. El geme, își pune mâinile pe coapsele me și mă ridcă. Știu că zidul e rece, dar eu sunt atât de absorbită de el... Îmi înfășor picioarele în jurul trupului său, iar noi sunem foc și speranță, durere și plăcere, dorință și catastrofă. Brusc, sunt complet conștienă de fiecare părticică a corpului meu. Și, culmea, îl simt și pe al lui, mult, mult prea bine. O alarmă sună în mintea mea. Sunt nevoită să mă desprind de el. Amândoi respirăm greu.

Mă privește puternic, de parcă acum mă vede pentru prima dată. Îmi lasă picioarele jos, cu delicatețe, fără să întrerupă contactul vizual. Mă doare corpul din cauza dorinței ce zace, încă aprinsă, în mine.

- Există oameni pentru care merită să mori, începe el, respirând sacadat, dar mai apoi, există și oameni pentru care merită să trăiești și să fii cel mai bun.

Sunt în oraș, iar acum el e în mine.