Minseok P.O.V
Drumul spre casă a fost oribil. Mă simțeam din ce în ce mai rău și de abia am ajuns cu bine. Karla s-a alarmat când m-a văzut și m-a ajutat să intru în cameră. Parcă eram lovit cu o bâtă pentru că durerile nu se opreau nici măcar o secundă. Până și patul meu moale îmi devenise dușman de moarte. Plus că pieptul mă ardea îngrozitor și căldura aia infernală nu trecea. Toate ăstea dintr-o dată...Am reușit într-un târziu să dorm după ce am luat ceva medicamente de la Karla...
Noya P.O.V
Nu...Nu era bine deloc. Nu mai pot face nimic acum....nici măcar să uit [...] Am înotat cât de repede am putut spre casă, nu-mi mai păsa că coada îmi era amorțită. Odată intrată în sat nu m-am oprit nici o secundă pentru a privi împrejurimile. Am intrat în casă scântei apoi direct în camera mea...Vreau doar să dorm iar atunci când mă trezesc să nu fie nimic real. Inima mea o luase razna încă de la contactul vizual pe care l-am avut cu el. Golul din stomac nu dispăruse și în nici un caz fiorii care îmi străbăteau tot corpul. Nu puteam să mă mai întâlnesc cu el. Pentru binele amândurora...
Mama intră în cameră curioasă dar nu îmi zicea nimic. Aștepta ca eu să iau inițiativă și să vorbesc prima. Ce puteam sa îi zic?! Mamă, am întâlnit un om. Mamă, simt că nu mai sunt eu de la un timp. Mamă, ajuta-mă. O fixam cu privirea și am izbucnit în plâns. Nu mai puteam ține totul în mine... "M-mamă..." A oftat și s-a așezat lângă mine. "Iubito, înainte să spui ceva vreau să mă asculți cu atenție. Cred că te-ar interesa." Așa mamă, ignoră-mi lacrimile stupide și nu îmi pune alte întrebări...nu cred că voi fi în stare să îți răspund. "Bunica ta...vreau să îți spun totul despre ea. Poate povestea asta te va ajuta în luarea unei decizii." Bunica mea...? "Ea, Karla... acum 18 ani în urmă, a salvat un marinar de la înnec. A fost prima sirenă care a făcut contact cu un om..." Am dat din cap în semn că știam deja asta. "Peste jumătate de an, aproximativ, când urma să vii tu pe lume, ne-a chemat pe toți în centrul satului și a mărturisit ce-a făcut. Am aflat recent că intenția ei era să fie lăsată să plece. Știa că sătenii o vor alunga imediat ce vor afla. Ea era foarte pricepută si bazată pe sine. Dacă își punea ceva în minte, nu o mai putea oprea nimeni. Era schimbată de la un timp după incident, dar mai apoi mi-am dat seama de ce. Bunicul tău și cu ea nu au avut o relație bazată pe dragoste. După război, prima preocupare era restabilirea extinderea, deci nu au avut timp pentru așa ceva. Înainte să mărturiseasca tot, a făcut câteva cercetări despre magia noastră și despre oameni. A aflat că că fiecare vrajă și însemn sunt într-un fel sau altul, periculoase pentru oameni. Într-un final, a reușit. A fost exilată." Nu înțelegeam ceva...Încă mai erau de spus. "Dar mama, de ce a mărturisit brusc? Și de ce vrăjile noastre sunt periculoase pentru oameni?" Nu îmi puteam da seama de treaba asta..."O să îți spun pe scurt: Magia funcționează favorabil pentru cei care trăiesc în același mediu. Oamenii sunt practic din altă lume, iar odată ce ai gravat un semn pe pieptul unui om, atenție, pentru că mă refer strict la legătura noastră, acesta va muri deoarece posesorul trebuie să fie aproape de el. Bunica ta a mărturisit brusc pentru că se îndrăgostise deja de persoana aceea și nu-l putea vedea cum moare din cauza ei. Voia sa-i fie alături." Dacă îmi spune asta acum înseamnă că știa tot, dar de ce..."Acum ceva timp, Karla m-a chemat pentru a-mi spune că băiatul de care are grijă, nepotul marinarului pe care l-a salvat ea, are același însemn pe piept. Am fost uimită să o văd fără coadă... Oricum, știm amândouă că tu ai fost." Bunica mea are grijă de Minseok?! " Mamă, știi?! eu.." Și-a dus degetul arătător la buze apoi s-a ridicat din pat. "Nu mai contează acum, Noya. Fă-ți timp și du-te să vorbești cu Karla. Sunt sigura că vei mai avea întrebări."
Aveam. Chiar voiam să o întreb ceva important dar n-am avut destul curaj să mă duc la bunica încă. Zilele treceau iar eu încă aveam dubii în ceea ce privea hotărârea mea.Eram totuși îngrijorată în privința lui Minseok. Mama mi-a spus atunci că trebuie să fiu aproape de el ca să îi ameliorez durerile...Așa că, în fiecare zi de dimineață porneam pe aceeași rută când fugeam de Nocturnal ca să mă apropi de mal. Asta trebuia să ajute. Știam că nu pot să continui așa o eternitate...Chiar voiam să îl văd dar nu s-a ivit nici o șansă. Era chiar atât de rău? În schimb, am zărit-o pe bunica într-una din zile. Nu am știut cum să reacționez așa că am evitat un contact vizual mai lung. Nu părea deloc bătrână... Sirenele se pot simți, ceea ce înseamna că ea îmi putea simți prezența în fiecare zi. Știa motivul pentru care veneam. Știam de-asemenea că îl iubea mult pe Minseok de la mama și nu voiam să sufere nici ea. [...]
Mi-am luat rămas bun de la parinții mei și am plecat. Urma să nu-i mai văd iar pentru câteva zile... Pe drum spre locul de pază m-am întâlnit cu Yeol, nepotul prietenului bunicului. Părea extenuat, îl credeam. 7 zile să stai cu ochii-n patru nu era ușor. Nici nu știu de ce încă făceam asta și care e folosul job-ului ăstuia, dar nu mă sinchiseam să întreb. Ne-am salutat și am continuat să înot mai departe. După puțin timp, după ce am sosit la locul respectiv a sosit el. Îmi era dor de el. "Kimi!" L-am strigat bucuroasă. A scos câteva sunete drăguțe apoi a venit spre mine. Încă mă ținea minte. L-am îmbrățișat iar după un timp de stat, am făcut amândoi turele din seara aceasta. Îmi doream să se termine mai repede pentru că eram din ce mai îngrijorată în privința lui Minseok. Dacă starea lui se agrava în aceste zile? Dacă mă mai întâlneam cu el, riscam să fiu în pericol. Dacă îl ignoram, el era în pericol și poate cine știe..și eu la fel. Îmi era frică. "Ești o proastă, Noya..chiar ești." îmi spun și merg mai departe...
Timpul ăsta trecea al dracului de greu. Mai aveam doar o singură zi și nu mai suportam. De ce trebuia să supraveghem în continuare intrările astea? Si ce dacă Nocturnal ne invadează locurile...La naiba cu asta! Poate au devenit pacifiști dintr-o dată. Plus că nu am mai auzit de ei în ultimul timp. Eram furioasă pentru că nu puteam face nimic așa că am decis să mai lărgesc cercul. Am început să înot pentru a mă mai calma. Deveneam vulnerabilă. Nu mă mai puteam concentra la nimic.
''Noya!"
Mă întorc brusc și mă uit în jur... Îmi aud încă odată numele iar corpul începea să-mi tremure. "Cum de ești aici...?!" Era departe pentru că îl auzeam înfundat...puteam de-asemenea să nu-l fi auzit deloc. Mi-am amintit de locul acela și m-am grăbit fără a mai sta pe gânduri. Zărisem deja fundul bărcii lui. Era cineva în jur? Mă putea vedea cineva? Nu-mi păsa...Voiam să îl vad. Mă ridic la suprafață chiar lângă barcă. "Minseok.."
_____________________________________
Hey hey~ Îmi cer scuze de întârziere /some business >.</ . Treburile devin puțin mai complicate de aici, dacă nu se înțelege ceva, va rog să întrebați. :o3 Aștept păreri despre acest capitol și sugestii de asemenea în ceea ce privește finalul. /tragedie sau tipicul happy ending. ik, don't kill meh/ :)) Kisses. /chuu/
