Minseok P.O.V
Simțeam căldură în corpul meu...o căldură de nesuportat. Îmi era greu să respir. Am încercat să mă mișc dar nu puteam. Încă nu aveam control asupra corpului meu. Însă, am putut simți o urmă rece pe buzele mele. Cu toate încercările mele, am tras aer în piept și am reușit să întredeschid ochii pentru puțin...era o fată. Ea m-a salvat?! De unde a apărut? Poate eram deja în Rai. Anticipam cum se îndepărta. "Înger...stai..." m-am străduit pentru a scoate două sunete. Jalnic. Barca s-a clătinat iar prezența ei se evapora. Chiar era reală sau era rodul imaginației mele?! Sau poate, chiar eram mort. "Numele.." Voiam să îi aud vocea ca să îmi confirm că nu visam. ''Noya..." A fost destul de încet, dar îndeajuns încât să aud. Avea o voce caldă...apoi, a dispărut complet.După asta, nu am mai știut nimic. [...]
Era frig. Tremuram. Apoi mi-am adus aminte..."Ouch". M-am ridicat brusc și m-am trezit pe barca mea. Capul mă durea îngrozitor și eram vînăt de frig. Era deja dimineață...am dormit aici? În mijlocul oceanului...Stai! Dacă sunt aici înseamnă că sunt viu, și dacă sunt viu înseamnă că ăla nu a fost un vis. Îmi ating buzele pentru o secundă iar senzația aceea revenise..."Chiar era un înger?" Dacă nu, unde putea dispărea în marea asta de apă? Și de unde a apărut mai exact?! Dacă a trecut cineva cu barca nu mă putea salva...și dacă a reușit, nu avea cum să mă lase în mijlocul oceanului singur, ud și aproape mort...Ce se întamplă mai exact?! Numele ei mi-a străbătut capul ca un fulger "Noya..". Nici măcar nu imi aduc aminte de ce am căzut. Vântul rece a făcut contact cu pielea mea iar asta m-a trezit din gândurile mele. Îmi iau hanoracul din rucsac și pornesc motorul bărcii. Am preferat să nu mă mai gândesc la asta momentan și să-i mulțumesc lui Dumnezeu că înca sunt în viață.
Odată ajuns, Karla îmi iese în cale cu o privire îngrijorată."Copile...unde ai fost?! Știi cât te-am căutat? Știi câte griji mi-am făcut eu și bunicul tău?!" Karla era ...să zic, noua nevastă a bunicului meu. Parinții și bunica mea adevărată au murit într-un accident rutier când eram mic iar ei au avut grijă de mine. A apărut când bunicului îi era cel mai greu. La început, se comporta ciudat dar, s-a acomodat cu timpul. Le eram îndatorat pe viață că m-au crescut și au avut grijă de mine. "Uhm..s-au întâmplat multe, știi? Aveam nevoie de ceva nou și diferit pentru proiect asa că..am luat barca bunicului și am mers în larg." i-am spus cât am putut de sincer, deși, nu aveam de gând să îi spun că era aproape să mor. Nici măcar eu nu știu ce s-a întâmplat exact cu mine atunci. "Toată noaptea?!" m-a întrebat pe un ton curios și aspru. "Luna era perfectă și stelele la fel. Tânjeam după aerul ăla proaspăt și marea nu era agitată. Mi s-a părut o idee bună.." Am zâmbit forțat pentru a nu arăta urmă de grijă pe fața mea. Am luat rucsacul, l-am deschis și am scos tabloul pe jumătate terminat. "Uite, nu e frumos?!" Un oftat i-a scăpat printre buze "Minseok, trebuia să mă anunți. Nu am dormit toată noaptea. Bunicul tău la fel. Ți-a sunat toți prietenii dar niciunul nu știa unde puteai fi." Îngrijorarea cu care vorbea se putea percepe. O iubeam pe Karla. Se comporta chiar ca o mamă adevărată. "Îmi pare rău. Nu o să se mai întâmple." Regretam că nu o anunțasem, dar dacă nu veneam în timpul nopții, proceda la fel. Am îmbrățișat-o călduros, acum că hainele mele se uscaseră. M-a lovit ușor peste fața "Haide înauntru. Probabil iți este foame.."
Noya P.O.V
Ultima mea zi aici. Ca de obicei, făceam turul sectorului de una singură. Nu am încetat o clipă să mă gândesc la băiatul acela. Oare...acum este bine? Fața lui și acum era întipărită în capul meu. Înghițeam de fiecare dată în sec când îmi aduceam aminte de finețea buzelor sale și...respirația lui caldă. Inima începuse să îmi bată tare. Mi-am scuturat capul în semn dezaprobator și am oftat greoi. Asta a fost prima dată când...mi-am atins buzele de ale altcuiva. Și mai ales, acea persoană era un om. Dacă se afla asta, eram moartă sau exilată. Nu mă puteam găndi la consecințe acum, cu toate că, știam că va trebui să plătesc într-o zi pentru faptele mele. Curioasă de stadiul lui, am înotat înca odată în locul în care l-am găsit. Am privit în sus, dar nici urmă de barcă. Am zămbit. Eram mai mult decât fericită pentru că își revenise și plecase de aici. Cu inima împăcată, am mai făcut o tură apoi am plecat spre casă.
_________________
Vreau să citesc păreri să știu dacă o scriu doar pentru mine sau nu. :)) Cum vi se pare?
