Noya P.O.V..
"Minseok.." Și-a întors privirea către mine și a schițat un zâmbet. Arăta groaznic. Părea obosit și bolnav. Era palid și avea cearcăne. Pe brațele lui goale se observau un fel de vânătăi. Cu toate că era în stadiul asta, el...zâmbea. Mi s-au inundat ochii când l-am văzut așa. "Hei, hei...ce s-a întâmplat?! De ce plângi..?!" Vocea lui încă era la fel de calma se putea însa distinge tristețe și oboseală în vocea lui. Plâng pentru ca e vina mea. I-am ignorat întrebarea "M-Min-seok...cum te simți..Și mai ales, de ce ești aici?!" M-a privit cu niște ochi mari dar apoi, iar a afișat zâmbetul ăla. Nu mai zâmbi, prostule... "Sa fiu sincer, când am plecat mă..simțeam destul de rău dar cu timpul am început să mă simt mai bine. Arăt chiar așa de rău, huh.." Nu am mai apucat să spun nimic pentru că mi-a întins mâna și a schimbat subiectul. "Noya...vreau să vii cu mine undeva. Mă poți urma? Te-aș lua în barcă, dar cred că nu ar fi bine pentru tine, nu vreau să te rănesc." Nici eu nu vreau să te rănesc dar totuși o fac...Am făcut un semn dezaprobator cu capul. "Mă ajuți să urc?'' Mi-am întins bratele asemeni unui copil mic care vrea să fie luat pe sus. "Dar o să ..." ..."O să fiu bine. Dacă te urmăresc din apă, mă poate vedea cineva iar dacă se întâmplă asta nu o să mai pot veni." Nu asta era ideea, însă nu era corect ca doar el să sufere. Oricum era noapte iar umiditatea se simțea în aer, nu voi muri de la atât.
S-a pus în genunchi pe marginea bărcii și m-a apucat de mijloc pentru a mă trage-n sus. Cu toate că era slăbit, avea o forță uimitoare în brațe. Mi-am înfășurat mâinile în jurul gâtului său și mi-am plasat bărbia pe umărul lui. M-a tras cu putere și a căzut pe spate. Distanța dintre fețele noastre era doar de câțiva centimetri...atât de apropiate încât îi puteam simți iar respirația aceea caldă. Și-a cerut scuze apoi m-a ajutat să mă întind de-a lungul bărcii. Acolo, în apă, păream mai mică decât ceilalți, dar fiind aici, îmi dau seama că coada mea nu era mică deloc. Pornește motorul iar barca începe să se deplaseze.
Am mers în jur de o oră și puțin iar corpul meu devenea ca o legumă. Am întins mâna pentru a putea ajunge la apă dar fără folos. Minseok a observat asta și a oprit motorul. Nici nu am apucat să îl întreb ceva că a înmuiat o bucată mare de pânză în apa apoi a pus-o peste mine. "Trebuia să-mi spui dacă nu te simțeai bine, prostuțo. Aproape am ajuns, mai poți rezista puțin?" Am aprobat dând din cap, apoi m-a sărutat pe frunte. Nu aveam ce să fac decât să-l privesc cu afecțiune în tăcere. Persoana aceasta era atât de blândă și caldă... S-a întors la locul său și a pornit iar barca. Mi-am lăsat capul să cadă pe spate și priveam cerul înstelat. Era atât de frumos..."Hapciu!" Mi-am pironit toată atenția asupra lui "Ești bine?" Era destul de friguț afară iar hainele sale erau umede de când m-a urcat în barcă. Temperatura corpului meu era constantă și am putut observa când l-am atins că el ardea... "Sunt bine, nu-ți face griji" Mi-ar fi imposibil să nu-mi fac griji..."Am ajuns!" Am ridicat capul pentru a analiza împrejurimile... În fața mea era o bucată de pământ plutitoare. Arăta ca insulele acelea din cărți, doar că era mult mai mică. Chiar exista așa ceva în mijlocul oceanului?! Eram sirenă și înotam mult, dar nu am observat nici una până acum. Pietre/stânci, iarbă, nisip... Am înaintat cu barca până când aceasta a atins suprafața tare. Minseok s-a dat jos pentru a o trage mai mult pe nisip apoi s-a îndreptat către mine. "Hai să te scot de aici." M-a ridicat și m-a purtat în brațele sale pentru a mă scoate din barcă și a mă pune pe pământul umed, încă acoperită cu acea pânză. Vîntul bătea, iar părul meu lung și blond dansa în bătăile sale. Minseok se așează lânga mine. Era un moment prețios de liniște în care doar priveam cerul, admirându-i frumusețea. Însă, după ce am simțit mișcarea delicată și lentă a mâinii lui pe coada mea, rupe tăcerea. "Este frumoasă.." Ochii mei albaștri îl urmăreau când deodată un val de căldură mi-a lovit obrajii. "Știi, când eram mic, mereu îi spuneam bunicului meu că mă voi căsători cu o sirenă într-o zi. Aveam o pasiune pentru creaturile subacvatice. Am descoperit locul ăsta cu el acum mulți ani când ne plimbam cu barca, și i-am spus că ăsta va fi un prim loc de întâlnire cu aceea sirenă... Eram doar un copil și i se părea normal ca un copil să abereze lucruri despre creaturi mitice...'' El chiar credea în existența noastră? Dacă ar știi măcar că trăiește cu una.. Îmi era frica de ceea ce putea spune mai departe. A înghițit în sec apoi și-a mutat privirea fixându-ma cu acei ochi mari și negri ai sai. S-a apropiat puțin mai mult de mine apoi mi-a cuprins obrazul stâng în palma sa. "Pot să-ți spun ceva nebunesc?" Tăcerea mea a fost și ea luată drept răspuns. "Înainte, nici măcar nu știam dacă ești reala sau ești doar rodul imaginației mele dar nu încetam nici o clipa să mă gândesc la tine. Am decis să vin în fiecare lună în locul unde m-ai salvat...visam - nu, speram să te găsesc din nou și iată că îngerul meu a apărut într-o formă diferită. Încă mă simt cel mai norocos bărbat din lume că eu am fost cel care te-a întâlnit. Nu știu dacă mai pot ajunge și luna viitoare...de aceea m-am grăbit și te-am adus aici dar..." Nu știa dacă mai poate veni?! Era conștient de situația sa și totuși..."dar vreau să îți mărturisesc că... te iubesc, Noya. Poate ți se pare ciudat și prea din senin dar știu că aș regreta mai târziu dacă nu ți-as fi spus asta. Nu trebuie să simți la fel, eu doar.." Atât. Ajunge. Oprește-te prostule...Până să îmi dau seama, lacrimi se scurgeau deja pe fața mea. În momentul de față nu conta nimic mai mult pentru mine decât siguranța lui. Dacă murea, nu cred că voi mai putea să trăiesc liniștită. Categoric nu. Trebuia să mă duc mai devreme să vorbesc cu bunica. Trebuia să o întreb cum a scăpat de coada asta nenorocită. Puteam să fac ceva în privința asta mai devreme, de ce am ezitat atât? În momentul ăsta eram gata să renunț la viața mea actuală și în sfârșit mi-am dat seama de sentimentele bunicii atunci. Nu m-am mai putut abține și am sărit la pieptul său. Mi-am învăluit brațele în jurul taliei lui și îl țineam cât de strâns puteam. Nu voiam să îi dau drumul. Cu o mână m-a apucat de de talie, iar cu cealaltă a tras pânza aceea jos, lăsându-mi spatele gol și umed să ia contact cu briza răcoroasă. Mi-a cuprins corpul mic în brate și mă ținea la fel de strâns. Era atât de cald...Mă simțeam atât de bine. Nu mai era nevoie de alte cuvinte. Am slăbit strânsoarea pentru a-mi putea ridica capul și pentru a-l putea privi. Fața lui nu mai era atât de luminoasă. Puteam citi tristețea în ochii lui. Mi-am trecut mâinile pe pieptul său apoi i-am cuprins fața cu ambele palme. Voiam să îi spun același lucru dar mi-a luat-o înainte. "Închide ochii.." Am făcut așa cum mi-a spus iar atunci am simțit iar finețea buzelor lui calde. Nu a fost o simplă atingere...a fost ceva intens. Nu puteam descrie în cuvinte sentimentul acela. În mijlocul oceanului, pe o porțiune pe pământ unde doar stelele ne priveau iar singurul sunet era cel făurit de valuri. L-am simțit cum s-a strâmbat la gustul sărat al buzelor mele și nu puteam decât sa zâmbesc.Mă simt la fel de norocoasă că te-am putut întâlni...
___________________________________________
Rozomoveniiii. :)) Hope you like this chapter~ O să îl iau l-a verificat mâine, /simt cum îmi cad ochii pe tastatură cuz it's too late/ xDD în caz că e ceva în neregulă. Aștept păreri cu privire l-a acest capitol. /same thing: dacă e vreo neclaritate, mă puteți întreba/ :3 . *hugs and kisses*
