Am urât dintotdeauna asta dar iată-mă din nou făcând înconjurul sectorului nostru. E obositor și periculos. Trebuie să îmi petrec o saptămână întreagă supraveghind toate intrările, pentru a nu intra străini și anume cei din Nocturnal. Acum mulți ani în urma, a fost un război între speciile subacvatice. Erau două mari specii: Nocturnal și noi, Moonlight. Războiul a durat 3 luni iar aceștia au câștigat. Puținele specii din clanul nostru au reușit să fugă și să construiască o barieră folosindu-se de ultimele puteri pentru a apăra viitorul Moonlight. Lupta care a omorît mii de vieți a început de la o confruntare banală, bazată pe interzicerea căsătoriilor dintre noi. Conducătorul nostru nu a putut accepta infectarea speciei. Ei erau diferiți de noi, atât la aspect cât și la personalitate. Nu-și putea imagina o nouă "creatură" creată, așadar din fuziunea noastră. Iar astfel, s-a ajuns la vărsări de sânge. Bunicul meu a fost printre cei care au supraviețuit și mereu îmi povestea că apa oceanului era îmbibată cu gustul sângelui și era de o culoare roșiatică. Acum este pace, dar unii dintre ei, care au supraviețuit și/sau urmașii lor, mai dau târcoale în speranța că încă mai pot schimba ceva. Eram speciali. Unii dintre noi puteam da naștere unei specii cu puteri incredibile. Cred că, de aceea unii nu se pot astâmpăra.
Fiind urmașul unor 'eroi', eram însărcinată cu supravegherea intrărilor o dată la 2 luni. Prietenii mei, Kara, Luhan si Lay mereu rădeau pe seama mea, dar erau de asemenea și îngrijorați.
Au trecut deja 4 zile, iar apa sărată începea să-mi facă rău, simțind înțepături puternice în ochi, nevăzând nimic altceva decât strălucirea peștilor aurii noaptea. Și noi dormim...și dacă nu dormi 4 nopți la rând se întamplă asta. Apa devine cel mai mare inamic pentru ochii noștri.Totuși, era un lucru aici..probabil cel mai bun când erai de veghe: când lumina lunii se reflecta în ocean iar toate viețuitoarele de aici prindeau o strălucire aparte. Era un spectacol uimitor. Până și coada mea devenea frumoasă Îmi uram culoarea cozii...era de un coray pal la bază, devenind mai închis și mai sidefat la nivelul înotătoarei, cu mici firicele de argintiu pe margini. Ăsta era singurul moment în care mă simțeam diferit... Am mai făcut două ture, verificând înca o dată intrările, însoțita de un grup de damsels. Nemaisuportând înțepăturile provocate de apa sărata, m-am îndreptat la suprafață pentru a-mi calma durerea ochilor cu aerul proaspăt de deasupra. "Yaah, aer..." am spus oftând ușurată. Deasupra apei nu vedeai decât stele, luna și apă. Nu-mi venea să cred ce pustiu părea afară. Parcă erau două lumi complet diferite. Ce spun eu aici? Chiar era.. Văzînd doar lucrurile ăstea la suprafață puteam spune ca în apă era mult mai frumos. Briza de afară mă împrospata și era mult mai diferit să-ți folosești plămânii. Oamenii erau diferiți de noi...cu toate că nu am avut ocazia să stau, să vorbesc cu ei, sau măcar să îi privesc de aproape, o știam; citisem despre ei. Vedeam din când în când bărci pe deasupra apei de dedesubt și aveam tendința să mă duc la ei, dar asta era imposibil. I-aș fi speriat. Mama mi-a povestit că bunica a salvat un marinar de la innec iar oamenii au început să facă cercetări subacvatice, căutandu-ne, dar datorită scutului protector dinăuntrul barierei oamenii nu pot vedea prin el, noi nu existăm pentru ei sau poate ca da...doar noi puteam vedea dincolo. Mi-aș fi dorit de asemenea să o întalnesc pe bunica, dar mama a spus că a dispărut la un timp după incident. Mă întreb ce s-a întâmplat...
Au mai trecut 2 zile și parcă timpul stătea în loc...m-am împrietenit chiar și cu un delfin al cărui nume era Kimi dar s-a depărtat de mine la un timp. Extenuată, mă plimbam pe deasupra recifului de corali din apropiere, admirându-le frumusețea. Nu mă săturam niciodată să-i privesc. Camera mea era plină cu specii unice de corali. Tata mereu călătorea în căutarea lor. M-am așezat pe o stânca și am început să cânt. Îmi era interzis să fac asta cât timp supravegheam dar...iubeam să cânt și în plus...cântam încet. Mulți pești au venit admirându-mi vocea când deodată, delfinul care a fost cu mine acum ceva timp a venit in grabă indicându-mi sa-l urmez. Toți pești s-au risipit imediat la venirea lui. L-am urmat confuză până într-un loc mai depărtat. M-am uitat în jur și am văzut...un om. Încremenisem. M-a lovit un val de frică...oamenii nu trebuiau să știe de existența noastră dar deodată a apărut și vinovăția. Nu-l puteam lăsa să moară așa. În plus, era inconștient. M-am apropiat de el și am rămas uimită. Era...perfect. Nu puteam descrie în cuvinte frumusețea acestei persoane. Fața lui era rotundă, obrajii ieșind în evidență, buzele sale erau pline și rozalii iar sprâncenele sale erau groase, potrivindu-se trăsăturilor sale. ''Oamenii...așa arată ei?'' am murmurat și n-am mai stat pe gânduri. Nu-l puteam lăsa să moară. Mi-am înfășurat mâinile în jurul taliei lui și l-am scos la suprafață. Uscatul era la depărtare și avea nevoie de îngrijiri...Ce căuta aici? și ce puteam face?! Eram agitată, și cu fiecare secundă care trecea, pulsul său devenea mai slab. ''Te rog...rezistă...'' Mă uit înca odată în jur și văd o barcă. . Pupilele ochilor mei s-au dilatat."Eu ți-am făcut asta? cântecul meu...''. Lacrimi s-au format în ochii mei iar vinovația nu dispărea. Nu cunoșteam această persoană, dar faptul că eu i-am făcut râu îmi dădea fiori în tot corpul. M-am grăbit forțandu-mi coada amorțită să se miște și l-am pus pe barcă. Mi-am trecut mâinile pe corpul lui ud și nu mai simțeam bătăi. Buzele lui rozalii au devenit purpurii. ''Tot ce-mi rămâne să fac...'' mi-am adus aminte că mama mi-a povestit despre vindecarea care se folosea în timpul războiului. M-am găndit să încerc deși, nu mai vindecasem pe nimeni până acum. ''Nu știu dacă o să meargă dar... merită să încerc.'' i-am cuprins fața cu mâinile și mi-am apropiat buzele de ale lui. Inima începea să-mi bată tare iar frica creștea. Nu aveai voie să intervii dacă vedeai o victimă de pe uscat pe fundul oceanului...dar era din cauza mea, și nu-l puteam abandona. Am tresărit când am simțit sezanția aceea...buzele lui erau atât de moi și totuși atât de reci. Mi-am dus mana până la locul inimii sale. Am început să îi desenez un semn cu vârful degetului iar strălucirea pe care o emana m-a calmat puțin. Funcționa. Pulsul său revenea la normal. I-am cuprins iar fața pentru a adânci contactul buzelor noastre iar atunci am simțit respirația lui caldă...Am rupt imediat apropierea și m-am depărtat. Pleoapele lui începeau să se miște. Dacă ma vedea acum, eram terminată. Am dat să cobor din barcă sprijinindu-mă în coate dar apoi, am auzit un murmurat "Înger...stai...". Mi-am întors privirea la el și mă uitam confuză. Înger? Așa eram noi numiți de ei..? Am intrat nemaiezitând în apa iar când să mă scufund l-am auzit iar. "Numele.." Am înghițit în sec și aveam un regret în suflet că îl lăsam așa...dar nu aveam ce face. "Noya..." imediat ce mi-am rostit numele, m-am scufundat fără să mă mai uit înapoi. ''Fă-te bine și nu te mai întoarce aici...pentru binele amândurora" am zis în timp ce mă îndreptam iar în locul unde trebuia să supraveghez intrările.
