Băiatu, Ai Un Pix?

14

Haru:

    M-am trezit în mijlocul nopții din cauza furtunii de-afară. Jur că nu am suportat niciodată furtunile astea. M-am uitat la Yogi și dormea dus. Nu voiam să-l trezesc. M-am ridicat și am ieșit pe terasa lui. Avea o casă foarte drăguța. Și mare. Am ieșit pur și simplu afara. Uram ploaia, dar în același timp...era frumoasă. Prea frumoasă.
    Stăteam sub acoperișul terasei sale și priveam în gol. Deodată, însă, simțisem ceva pufos pe spatele meu. Era păturica aceea. M-am întors și l-am văzut pe Yogi.
      -Oh! T-te-am trezit?
      -Nu! M-a trezit furtuna.
      -Ah, ok!
      -Simțeai nevoia de o ieșire în natură?
      -Mda...
      -Știi...mereu mi-a plăcut să stau afara când plouă. Mai ales noaptea.  Îmi place să privesc cum acei picuri de ploaie parcă...cad din stele.
     Îl priveam exact ca un copil ce asculta un basm.
        -Ce frumos spus!
        -Hehe! Mersi!
        -Știi...eu nu credeam că ești așa!
        -Așa cum?
        -Așa...drăguț, politicos, grijuliu, poate puțin sensibil.
         -Nimeni nu știe.
  Spuse trecând în fața mea, stând însă cu spatele.
         -Toată lumea mă crede băiatul acela cool, nu-i așa? Popular, frumos, șmecher...
          -Cam așa ceva...
          -Eu, uneori... mi-aș dori să fiu iar copil. Să mă joc toată ziua, să stau cu familia, să am prieteni buni...
          -Știu ce simți!
    După ce spusesem asta, venise, si îmi întinse mâna. I-am acceptat-o și el mă trăsese înainte. Aveam un sentiment ciudat.
    Ajunsesem amândoi în ploaie. Mă simțeam bine.
       -Haide!
Spuse râzând și începând să alerge prin ploaie. Fără ezitare, am început și eu să alerg cu el.
     -He-hei! Așteaptă-mă!

Am ajuns in spatele lui și l-am tras de tricou. Singurul lucru de care nu ținusem cont era noroiul de pe jos. Alunecasem, dar spre norocul meu, el a fost acolo să mă prindă.

    Am rămas așa vreo 1 minut, până când simțisem ca... se apropie de mine. Cât mai mult. Fară să-mi dau seama apoi, buzele lui... se lipise de ale mele.