Neo Culture Technology: (Vol. 1) My First And Last《D.YUN》

Chapter 10

《Author》

Dupa externarea din spital... Rumi a ales sa faca ce crede ea ca este mai bine pentru toata lumea... A ales sa plece... Chiar daca sufletul ei v-a fi ranit din cauza amintirilor neplacute intamplate in Japonia... Nu vrea ca oamenii sa fie raniti din cauza ei... Ii este teama... Teama ca oricand cineva poate muri din cauza ei...

Inca de cand parintii ei au abandonat-o la doar 7 ani, lui Rumi ii era frica de oamenii ce o inconjurau... Timp de 10 ani, bunica ei a crescut-o... Insa si bunica ei a parasit-o, ducandu-se intr-un loc mai bun... A fost un soc pentru micuta Rumi... Iar din cauza socului, si-a pierdut memoria... Uitand astfel de persoanele ce i-au fost alaturi si i-au facut un bine...

Cu timpul Rumi s-a auto izolat... Devenind astfel persoana fragila de azi... Desi vrea sa para puternica, nu este... Este fragila precum un fulg de nea...

In pauza de pranz, cand toti cei din liceu sunt la cantina... Rumi isi petrece putinul timp care a mai ramas, la bazin... Desi nu stie sa inoate, iubeste apa, marea, oceanul... Si-ar fi dorit si ea sa fie campioana, asa cum sunt 6B sau Eunah, insa ii este frica... Ii este frica de moarte... Ii este frica, ca, oricand poate ajunge prada intunericului...

Ofteaza lung... Se apleaca si mangaie cu varfurile degetelor apa...

Rumi:Imi doresc sa pot... Insa nu pot... Imi pare rau bunico ca te-am dezamagit mereu... Chiar si acum... Am ales acest liceu pentru tine, dar nu pot, nu pot sta intr-un loc in care nimeni nu ma vrea... Imi accept cu greu palmele pe care viata mi le ofera, si le primesc cu demnitate... Chiar daca doare... Intorc si celalalt obraz...

Rumi strange la piept pandantivul pe care bunica ei i l-a daruit cadou cand s-a nascut...

Faptasi la toate vorbele lui Rumi au fost 6B si Eunah...

Eunah:Rumi... Unde vrei sa pleci?
Rumi:Acasa... Acolo unde sunt doar eu si aerul rece...
Eunah:Ce se intampla cu tine?
Rumi:Nu pot sta in locuri in care nu sunt dorita... Aici lumea ma uraste, si vor ca eu sa plec... Decat sa sufere ceilalti, prefer sa plec eu...
Taeyong:Cine sufera?
Rumi:Nu mai conteaza... Faptul este consumat... Multumesc pentru zilele cand a-ti stat langa mine la spital... Sper sa va intorc candva acele zile... Multumesc...

Rumi se apleaca in semn de respect... Apoi paraseste zona bazinului...

《Rumi》

Imi v-a lipsi acest liceu... Oftez, si ma indrept spre dulapul meu... Imi iau rucsacul ai cartile si inchid dulapul lasand in el cheia... Fac cativa pasi... Si sint cum cineva ma urmareste... Imi intorc usor capul, si observ un baiat cu masca pe fata ca se uita insistent la mine... Maresc usor pasul, intr-un final ajungand sa alerg... Ies din liceu, ma uit in urma, este la cativa metri in spatele meu...

"Trebuie sa fugi Rumi... Nu te lasa prada oricui, nu fi atat de slaba"

Fug cat ma tin picioarele... O iau pe o strada, insa se infunda brusc... Ma opresc si ma uit in jur in speranta de a gasi vreo usa sau ceva pe care sa ma urc ca sa pot sari zidul, insa nu gasesc nimic... Ma uit in spate, iar acel baiat sta fix la vreo 3 metri in fata mea, in mana avand un pistol... Ma sperii...

Eu:Cine esti?
X:Cosmarul tau scumpo...
Eu:Nu am facut nimic...
X:Existi... Este suficient...

Spune si se apropie de mine... Incep sa tremur... Ma lipesc cu tot corpul de zidul din spatele meu...

Eu:Te rog lasa-ma in pace...
X:De ce? Iti este frica ca te voi omora? Nu scumpo, mai intai sa vedem daca esti buna, apoi vedem daca te omor sau nu...

Spune si ma trage de par... Ma saruta pe gat... Eu incepand sa tremur si mai rau... Incerc sa il dau la o parte... Insa isi lipeste pistolul de abdomenul meu...