Înainte de toate a fost ea

6.Gata de un nou început

M-am trezit a doua zi cu o durere de cap infernală și cu o reamintire a motivului pentru care de cele mai mult ori refuzam să beau. Uram să fiu mahmur, detestam senzația că pământul o să-mi fuga de sub picioare la fiecare mișcare bruscă, dar ce am aflat noaptea trecută se simte mai rău decât orice efect ar avea alcoolul asupra organismului meu.

Sky m-a uitat, nu din proprie inițiativă, dar m-a uitat. Gândul că i s-a întâmplat ceva cât eu nu am fost aici să o protejez mă omoară. Nu doar că mi-am încălcat promisiunea fața de ea că nu o voi părăsi niciodată, dar am încălcat-o și pe cea pe care mi-am făcut-o mie, că nu voi lăsa nimic să-i facă rău, că o voi proteja de orice ar putea s-o rănească.

Privirea ei era plina de durere când m-a întrebat dacă ea e o persoană groaznică pentru că nu-și poate amintii de mine, dar eu eram acea persoană de fapt, eu am plecat fără să pot să-i explic, fără să am ocazia să-i spun că o să vin înapoi pentru ea, că nu-i voi ierta niciodată părinții pentru că m-au despărțit de ea.

În ciuda amețelii care nu dădea semne că o să dispară curând am decis că cel mai bine pentru a-mi pune în ordine gândurile era să merg să alerg, câteva ture în jurul parcului ar trebui să fie de ajuns să-mi facă organismul să-și revină.

Aparent și vremea îmi împărtășea starea de spirit, cerul era acoperit de nori ce făceau ca totul să pară extrem de apăsător. Vântul rece bătea cu destulă putere cât să-mi treazească mintea încă amorțită de alcool și gândurile mele se îndreptau într-o singură direcție în timp ce alergam absent prin parcul gol. Tot ce avem în minte era ce i s-a întâmplat lui Sky, de ce m-a uitat doar pe mine? Tot ceea ce știam despre persoanele amnezice nu mă ajuta prea mult, având în vedere că nu prea știam multe, deci urma să caut tot ceea ce puteam pentru a mă ajuta să înțeleg ce s-a întâmplat.

M-am oprit din alergat în dreptul lacului și am privit din nou spre stejarul bătrân ce trezea atâtea amintiri, m-am îndreptat spre el și i-am atins scoarța sprijinindu-mă cu ochii închiși de trunchiul său. Nu sunt atent nici la vântul ce continuă să bată rece,nici la primele picături ce cad anunțând ploaia, sunt doar concentrat pe amintirile din acest loc sacru pentru noi, sunt atent la râsul vesel al lui Sky din amintirile mele și la toate sentimentele pe care le provoacă la fel de puternic și acum.

Ceea ce mă scoate din starea de melancolie e tunetul puternic, privesc în jur fără să fiu afectat de faptul că deja plouă cu găleata și eu sunt ud până la piele deși cred că e timpul să mă întorc acasă.

Nu mă grăbesc în timp ce merg liniștit prin ploaie privind atent la lucrurile din jurul meu, trebuia să fac ceva, să găsesc o soluție pentru toată situația asta, eram gata de un nou început, privesc în față la casa familiei Parker, sperând parcă să primesc un semn, orice care să-mi spună că nu o să lupt degeaba. Și rugămintea mi-a fost ascultată, pentru că privind din nou la veranda casei, o siluetă ghemuită în balansoar în atrage atenția.

- Sky... am șoptit pentru mine conștient că nu avea cum să mă audă.

Stătea cu genunchi la piept învelită cu o pătură mare și cu căștile pe cap privind în gol. Părea pierdută, parcă locul ei nu era acolo, ceea ce m-a făcut să mă opresc și s-o privesc în continuare, îmi doream să trec peste porțiunea de gazon din fața casei și s-o iau în brațe și să nu-i mai dau drumul până expresia de durere de pe chipul ei nu dispărea pentru totdeauna.

Primul meu impuls a fost să mă îndrept spre ea și cu primul pas făcut parcă mi-a simțit prezența, căci ochii ei i-au găsit pe ai mei și simțeam că mă topesc în ciuda ploii reci. Un zâmbet trist, care nu-i ajungea și în privire, a apărut în timp ce-mi făcea cu mâna, și în momentul ăla am simțit distanța dintre mai mare ca niciodată.
I-am zâmbit înapoi salutândo la rândul meu, am mai privit spre ea câteva clipe în timp ce mă gândeam ce ar fi fost atât de rău dacă aș merge acum la ea, să-i spun cine sunt și s-o implor să-și aducă aminte de mine. Dar nu era momentul potrivit, nu acum, trebuia mai întâi să aflu ce s-a întâmplat, trebuia să repar lucrurile și să mă revanșez pentru tot răul pe care l-am provocat. Așa că am plecat, fără să privesc din nou spre Sky și lăsând ploaia să-mi ascundă lacrimile, pentru că atunci am realizat că să o am pe Skyler în fața mea, la doar câțiva metrii de mine și să nu pot ajunge la ea îmi frângea inima mai tare decât cei cinci ani departe de ea în Anglia.

Am ajuns acasă simțindu-mă mai groaznic decât am făcut-o când am plecat. Un duș fierbinte speram să mă ajute să scap de frigul ce mi-a intrat în oase din cauza ploii reci și de faptul că nu-am simțit niciodată atât de singur. Dar în ciuda faptului că mă simțeam fără nicio putere în fața acestei situații, eram determinat să lupt, să lupt cu orice preț pentru tot ceea ce însemna Sky pentru mine, chiar dacă în timp ce făceam asta mă distrugeam pe mine.