Înainte de toate a fost ea

5.Doar o umbră dintr-o amintire

Merg în spatele lui Skyler pierdut în gânduri, nu știu de cât timp mergem sau unde anume, dar încă nu am reușit să-mi adun toți nervii și să-i țin sub control deci prefer să păstrez distanța față de ea. Nu știu de ce sunt în stare pentru a o ține în siguranță, mereu am fost impulsiv, de când mă știu mă lăs condus de nervi sau de stările de frustrare dar de când am plecat din Sydney mi-a fost din ce în ce mai greu să mă controlez, asta fără să o am pe Sky lângă mine să mă calmeze. Chiar și în cele mai rele accese de furie Sky era medicamentul meu, punctul meu de sprijin.

Prins în amintirea acelor clipe, vocea lui Sky m-a adus din nou în prezent. Abia atunci am observat că am ajuns în parcul din apropierea caselor noastre, și mai exact lângă lac sub coroana unui stejar bătrân, locul unde veneam când unul din noi avea o problemă. Mi-a fost groază să vin aici de când m-am întors, mă simțeam de parcă aș încălca un loc sacru, locul unde am jurat în fața prietenei mele că n-am s-o părăsesc nici de mi-aș pierde viața, jurământ pe care n-am putut să-l respect. Dar acum, că sunt aici cu ea, totul pare atât de natural, atât de la locul lui.

- Nu știu cum să-ți mulțumesc, Angel.
Vocea ei abia s-a auzit în liniștea nopții, am vazut-o stând ghemuita la baza stejarului privind reflecția lunii în apa lacului. Arăta atât de mică în momentul ăsta, atât de mică și de fragilă că-mi venea s-o iau în brațe și să-i spun că nu o să-i mai dau drumul niciodată.

Am rămas pe loc, la distanță de câțiva pași de ea fără să spun nimic, doar privind-o așa speriată și simțeam că dacă nu mă controlez o să fac cale întoarsă și o să-l snopesc pe idiotul de la petrecere și pe Evan o dată cu el.

- Angel? am auzit din nou glasul lui Sky. Poți te rog să vii lângă mine?
Nu a fost nevoie să-mi spună de două ori, mi-am îndreptat pașii spre stejar și m-am așezat la baza lui lângă Sky păstrând totuși o distanță între noi.

- Știu că sună ciudat, dar.. poți să mă iei în brațe.. cred că am nevoie de o îmbrățișare.

Ochii ei căpriu m-au privit mari și rugători și nu m-a lăsat inima s-o refuz, nu puteam s-o refuz nici dacă aș fi vrut și pentru numele lui Dumnezeu nu voiam să o refuz, așa că mi-am deschis brațele dând aprobator din cap.

Nu a mai așteptat să zic nimic și s-a așezat comod în brațele mele. În momentul în care mi-am strâns brațele în jurul corpului ei micuț părea că acolo îi e locul, la adăpost de lumea din jur.

- Chiar nu știu cum să-ți mulțumesc. M-ai salvat acolo, nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu...

- Nu trebuie să-mi mulțumești, nici nu vreau să mă gândesc ce avea de gând gunoiul ăla, dacă o fac risc că nu mai răspund pentru faptele mele.

Gândul ca tipul ăla ar fi putut să-i facă ceva mi-a readus starea de nervozitate, îmi simțeam sângele fierbând în vene și inima bătând cu putere, știam că trebuia să-mi țin temperamentul sub control.

- E ok, sunt bine acum, trebuie să te calmezi. a spus Sky așezându-și mâna pe pieptul meu în dreptul inimii așa cum făcea mereu când voia să mă calmeze. Respiră adânc și calmează-te, altfel inima ta o să bată așa tare că o să sară din piept.

Pentru o secundă am rămas ca trăznit. Sky mă calmase aproape instant, efectul ei asupra mea era la fel de puternic, a folosit aceleași cuvinte pe care le spunea mereu când încerca să mă oprească din a începe o altă criză, că inima mea o să se sature într-o zi de cât de nervos sunt și o să-mi sară pur și simplu din piept.

Mi-am coborât privirea spre chipul ei, mă privea cu un zâmbet mic în colțul gurii, încerca să-mi zâmbească pentru a mă calma și-i reușea al naibii de bine.

- Mult mai bine, a spus privindu-mă în ochi. Nu trebuie să te gândești la ce s-ar întâmpla, ci doar la faptul că ai fost acolo și acum sunt bine aici cu tine.

Am dat din cap aprobând-o, nu eram în stare să scot două sunete și eram conștient de asta. Sky și-a desprins privirea de a mea și și-a mutat-o asupra lacului ce sclipea în lumina lunii. Niciunul din noi nu a mai zis nimic o periodă, niciunul nu s-a mișcat deloc, doar am stat privind lacul, așteptând ca Sky să-și revină.

Vocea lui Sky a spart liniștea dintre noi:

- Am o senzație uriașa de deja vu.

- Cum așa? am întrebat-o curios.

A stat un moment să-și adune ideile. Ca apoi să-mi explice ce-i trecea prin căpușorul ei roșcat.

- Mă simt de parcă am mai făcut asta, de parcă am mai stat cu tine aici de un milion de ori. E atât de ciudat că deși te cunosc de câteva săptămâni, mă simt acum, aici, stând în brațele tale mai în siguranță decât m-am simțit oriunde în ultimii 5 ani. E și mai ciudat că prezența ta îmi umple goluri din memorie, ceea ce nu au reușit să facă psihologi luni de-a rândul...

În momentul acela mi-am mutat rapid privirea spre chipul lui Sky, privea pierdută suprafața apei. Mi-era și frică să deschid gura,dar trebuia să mă lămuresc.

- Cum adică goluri în memorie, ești amnezică?

Aveam nevoie de confirmarea că ceea ce am scos pe gură era o tâmpenie, aveam nevoie să știu că Sky era bine, că nu a pățit nimic cât timp eu n-am fost aici să o apăr. Și răspunsul la întrebarea mea nu a întârziat să apară.

- Într-un fel. Îmi aduc aminte tot, toată copilăria, toate întâmplările de la grădiniță până acum, absolut tot. Fiecare persoană pe care am cunoscut-o, cu care am schimbat cel puțin două vorbe, dar un singur lucru nu-mi pot să-mi amintesc, un singur chip, o singură voce.

Glasul el sa frânt și inima mea s-a făcut bucăți în momentul acela.

- Sunt o persoană groaznică pentru că nu-mi aduc aminte chipul celui mai bun prieten,Angel?

Îmi simt sufletul bucăți, nu mai știu de mine în momentul ăsta și nici nu sunt capabil să-mi opresc lacrima ce mi se prelinge pe obraz.

- Nu, nu ești.. sunt sigur că nu e vina ta..

Nu mi-am recunoscut vocea.

- Poate într-o zi o să-ți povestesc mai multe. Simt că pot să vorbesc cu tine, ca pot să-ți spun la un moment dat de ce sunt o persoană așa groaznică. Căci deși mi se pare extrem de bizar, simt că e ceva special cu tine, că pot să am încredere în tine. Dar hai s-o lăsăm pe altă seară, azi am avut parte de destule momente triste.

- Sigur..

Cum putea ființa asta să fie așa puternică. În momentul ăla mi-am jurat că o să fiu din nou mereu aici pentru ea, orice ar fi, oricine mi-ar sta în cale.

- O să fiu aici pentru tine, oricând ai nevoie, chiar dacă nu prea mă cunoști, orice ar fi poți să apelezi la mine.

Sky m-a privit zâmbind trist înainte să se desprindă din brațele mele.

- Cred că ar trebui să mergem. Nu vreau să par nepoliticoasă, dar cred că Evan mă caută deja.

Era în picioare înainte ca eu să procesez ce tocmai a zis.

- Ai putea să-mi faci un ultim favor pe seara asta și să mă conduci înapoi la petrecere?

M-am ridicat și eu și i-am făcut semn s-o i-a înainte, s-au întâmplat prea multe într-o seară, mult prea multe.
De când am ajuns înapoi la petrecere totul e ca într-o ceață pentru mine. Skyler a fugit la Evan în secunda în care la văzut iar eu am rămas singur cu sticlele de bere pe veranda din spatele casei, gândindu-mă la tot ce mi s-a întâmplat și la ceea ce mi-a dezvăluit azi Sky.

Eram doar o umbră în amintirile ei, doar o persoană fără chip și fără voce care nu-și găsește rostul. Cum am ajuns așa? O să aflu, mai devreme sau mai târziu, dar acum sunt doar un necunoscut pentru ea, și doare al dracului de tare.

La un moment dat mi s-a rupt filmul, nu mai știu ce s-a întâmplat în seara aia, am o vagă imagine cu cine presupun că erau Paul și Nick care m-au luat de la petrecerea pe care m-am decis să o dau se unul singur, apoi un drum neclar și în cele din urmă canapeaua din sufrageria casei mele.