Înainte de toate a fost ea

4.Pierdut fără ea

Zilele trec rapid pe lângă mine, nu sunt capabil să mă concentrez la nimic și singurele momente în care am fost cu picioarele pe pământ au fost antrenamentele. Sky a continuat să-mi țină companie pe bancă, ceea ce nu a fost pe placul dragului meu căpitan. Dar azi, azi m-am întors pe teren, deși nu am nicio tragere de inimă să o fac.

Antrenamentul a fost un chin, și nu din cauza faptului că am fost accidentat sau că nu îmi face plăcere să muncesc, din contră efortul fizic îmi ține mintea ocupată, dar Evan s-a asigurat că nu mă scapă din ochi o secundă, mă miră faptul că nu mi-a ordonat să nu mai respir că în rest m-a pus să le fac pe toate.

Sunt ultimul care mai rămâne pe teren și decid că nu mi-ar strica să mai fac cu câteva lovituri libere, măcar așa mă eliberez de toate frustrările adunate până acum.

Așez mingea pe gazon și mă îndepărtez câțiva pași pentru a lua avânt. Înainte să pornesc îmi închid ochii gândindu-mă la toate lucrurile care m-au călcat pe nervi în ultimele zile. Faptul că nu am putut să joc, atitudinea arogantă a lui Evan de la antrenamente, lipitoarea de Dory, lașitatea mea, le adun pe poate în lovitura pe care mă pregătesc să o lansez. Lovesc mingea și aceasta intră în plasă cu un zgomot înfundat, o recuperez și mă pregătesc de alta.

Cu fiecare lovitură ar trebui să devin mai calm, dar e pentru prima dată când mi se întâmplă contrariul. Sunt nervos pe mine, nervos că nu am știu ce să fac în această săptămână cât am stat pe bancă pentru a mă apropia iar de Sky, nervos că nu știu cum să-i spun tot ce s-a întâmplat pentru a o convinge să nu mă urască, și la naiba, știu că nu am niciun drept, dar sunt nervos pe ea pentru că nu mă recunoaște.

Șuturile mele devin din ce în ce mai nesigure și mingea lovește bara des cu un sunet ce mă calcă și mai tare pe nervi. Sunt pregătit să mai lovesc o dată când simt o mână pe umărul meu ce mă face să tresar.

- Dacă o s-o ții tot așa nu o să nimerești nici până la vară.Calmează-te, respiră adânc și apoi lovește. se aude vocea calmă a lui Sky din spatele meu.

Nu sunt în stare să mă întorc și sunt surprins că e încă aici și nu a plecat cu deșteptul de Evan cum face mereu, dar are dreptate, trebuie să mă calmez. Îmi închid ochii, trag aer adânc ținându-mi respirația pentru o secundă în momentul în care Sky și-a ridicat mâna de pe umărul meu și îmi golesc mintea de toate, cu excepția unui lucru. Chipul zâmbitor al lui Sky e singurul prezent în mintea mea și mă calmez instant, așa cum o fac mereu. Deschid ochii, șutez și mingea lovește chiar în centrul plasei, iar eu mă întorc cu un zâmbet victorios spre prietena mea care mă privește amuzată cu mâinile în buzunarul pantalonilor scurți.

- Vezi Hulk, am știut că poți. îmi spune încercând să-și ascundă zâmbetul.

- Nu văd niciun uriaș verde și nervos. îi răspund la rândul meu amuzat.

- Eh, nu ești verde, dar puteam să bifez nervos și uriaș oricum ești.

Fata asta e un fenomen, deși încerc să-mi abțin râsul nu reușesc.

- Nu te pot contrazice, spun încă râzând. Dar tu ce mai faci prin zonă, antrenamentele sunt gata de ceva vreme?

- Aș putea să te întreb același lucru. Dar ca să fiu sinceră îmi place să privesc, să analizez ce se întâmplă pe teren, nu știu de ce, dar mereu mi-a plăcut. Și am găsit ciudat de liniștitor să te privesc acum pe tine.

Mintea mea se blochează pentru câteva secunde când încep să mi se învârtă rotițele. Când eram mici Sky stătea ore în șir pe marginea terenului urmărind antrenamentele, nu se agita, nu țipa ca și celelalte, doar privea, nu-și dezlipea privirea de pe noi. Sunt rupt din șirul gândurilor de vocea ei: