Înainte de toate a fost ea

2.Prost cu diplomă

Orele trec chinuitor de greu și din cele șase ore pe care le am azi doar la două am avut ocazia de a-mi urmări din umbră vechea prietenă, fără să fiu capabil să-mi adun curajul pentru a merge să vorbesc cu ea.

E ora prânzului și am de gând să profit din plin de pauza de o oră, deși nu m-am apropiat de nimeni în mod special în ultimele ore, un lucru îl știu sigur, nu am de gând să merg în cafeneaua liceului să mă arunc singur în gura lupului, întruchipat perfect de Dory. Îmi i-au rucsacul și mă îndrept spre singurul loc care am crezut că-mi va oferi un pic de liniște.

Merg plictisit spre foișorul pe care l-am reperat de dimineață în partea ce-a mai îndepărtată de cafenea a campusului, eram convins că nu aveam să găsesc pe nimeni acolo și că o să pot să-mi pun gândurile în ordine, dar am impresia că soarta vrea să-și bată joc de mine în stil mare.

Sprijinită de pieptul unui individ masiv, micuța mea prietenă râdea de zor. Deși mă gândisem de nenumărate ori la acest scenariu și aveam impresia că m-am pregătit pentru eventualitatea în care frica mea ce-a mai mare avea să se îndeplinească, ceea ce vedeam mă paralizase. În foișor, sub razele soarelui părul roșcat al lui Sky mi-a atras privirea din prima secundă. Râsul ei minunat îmi gâdila parcă auzul, și nu credeam că mi-a fost atât de dor să îl aud.

Zâmbetul ei mi-a oprit pentru o secundă inima când observ gropița din obrazul drept. Dacă până acum nu eram conștient de cât de mult îmi lipsise acum cu siguranță o făceam. Dar preferam să nu realizez asta acum, nu în momentul în care o văd în brațele altui tip.

Îmi ia o secundă să-mi desprind privirea de pe Sky pentru al analiza pe tipul ce o ține la pieptul său, brunet, înalt, lat în umeri și bine făcut, se vedea că e sportiv și spre binele sănătății mele mintale sper să nu fie în echipa de fotbal. Nu pot să nu simt cum inima mea se face mică când văd cum îl privește Skyler, și sunt conștient că e doar începutul geloziei pe care temperamentul meu posesiv se pregătește să o dezvolte până peste măsură.

Realizez că stau și mă holbez la cei doi fără a fi capabil să fac un pas în direcția lor. Deși sunt împins de curiozitate să merg să văd dacă Sky își mai aduce aminte de nemernicul ce obișnuia să-i fie prieten, am încă fărâma de luciditate să înțeleg că nu e momentul potrivit. Îmi desprind privirea pe la foișor și mă întorc mecanic să plec, nu fără a sesiza în ultima secundă că micuța mea mă observase.

......................................................................

Restul orelor au trecut fără să-mi dau seama, nu am fost capabil să fiu atent la nimic din ce s-a întâmplat, îmi amintesc vag tentativele lui Dory și a prietenelor ei de a se băga în seamă, dar mintea mea era prea ocupată să disece scena de la prânz pentru a le lua în serios.

Mă îndrept absent spre terenul de fotbal de unde deja aud vocile băieților și râsul unor fete care probabil au venit să privească sau să-și susțină iubiții.

Îl salut pe antrenor când trec pe lângă el și-mi așez rucsacul pe una din băncile din tribune, fără să mă obosesc să privesc cine se află în ele. Mă îndrept spre locul unde ceilalți băieți s-au așezat în rând așteptând instrucțiunile antrenorului Levy, și mă așez la capătul lui ignorând privirile confuze ale celor ce urmează să-mi fie colegi.

Speranțele mele de a-mi păstra sănătatea mintală intactă s-au spulberat când îl văd pe brunetul de la prânz în același echipament de culoare albastră ca al celorlalți și cu banderola roșie prinsă pe brațul drept. " Perfect.. nu doar că o să fim coechipieri, dar mai e și căpitanul echipei. Asta da viață"