Deja ma plictisisem de spital...aceeasi camera plictisitoare si lipsita de viata, aceiasi pereti albi, aceleasi aparate ingrozitoare...
Chiar atunci intra pe usa asistenta.
-Am sa-ti spun ceva...spuse ea fixandu-ma cu privirea.
-Ma externati??
-Da..dar nu asta voiam sa-ti spun..
-Atunci? S-a intamplat ceva cu parintii mei?
-Parintii tai au murit..tatal tau a murit pe loc, iar mama ta a fost in coma..pana acum o ora...imi pare rau..
Nu puteam sa percep ce se intampla, nu puteam sa accept adevarul, nu voiam sa il accept, voiam sa neg, sa urlu si sa ii spun ca minte, dar nu puteam, am simtit cum ma sufoc, cuvintele parca zburau inainte sa apuc sa le rostesc, simteam ca ma scufund in intuneric si ca voi ramane blocata acolo, caci nu va avea cine sa-mi intinda mana si sa ma scoata, sa ma ridice si sa-mi spuna ca totul va fi bine, acum eram singura, nu mai aveam pe nimeni, eram pierduta, inima imi batea nebuneste, voiam sa se termine, voiam sa mor, sa scap de durere, sa ma duc la ei, nu aveam de ce sau pentru cine sa traiesc.
Am simtit ca ma prabusesc, ultimul lucru pe care l-am vazut a fost chipul asistentei..era frumoasa, avea ochii albastri precum cerul, buzele rosii precum focul, parul negru precum intunericul din sufletul meu...
Am crezul ca s-a terminat, dar atunci..
