Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 8

Jur! Ai mei trebuie să mă fi scăpat în cap la naștere. Altfel nu-mi explic de unde ghinionul.

O privesc pe Helen cum se agită și își freacă mâinile nervoasă, pesemne că nici ea nu se aștepta ca Eric și invitații lui să ajungă mai repede decât era stabilit.

— Ce o să ne facem? Puiul e încă în cuptor, își șterge fruntea transpirată cu un colț al șorțului, rotindu-se în cerc.

— Dacă vrei, pot să o fac pe dj-ul, îmi dau cu părerea, amintindu-mi de scena penibilă de mai înainte.

Nu știu cum am scăpat din cușca leilor, dar cert este că nu am nici cea mai mică intenție să mă întorc înapoi acolo.

— Holli, o să am nevoie de ajutorul tău.

— Pardon, ce?!

— Nu, CE. Se spune, POFTIM. Acum, ascultă-mă și să faci cum îți zic.

Brusc, începe să-mi displacă Helen. Și mai mult, începe să-mi displacă această latură a mea. De când accept eu să mi se dea ordine?

Râsetele și voia bună se aud în toată casa, reușind doar să-mi întoarcă stomacul pe dos. Îmi dau ochii peste cap, adoptând cel mai fals zâmbet al meu și mă prezint în sufragerie, evitând în mod direct să-l privesc pe clovnul principal.

— Prânzul vă va fi servit în câteva minute. Helen m-a rugat să vă întreb dacă mai doriți ceva între timp.

— Chi è la ragazza?*

Pot să jur că am văzut cum buzele i s-au mișcat, dar nu am înțeles o boabă din ceea ce a zis acolo.

— Ea este Holli. Se află aici în scop educațional, continuă Eric, fixându-mă încruntat.

Scop educațional? Și ce se presupune că învăț în momentul de față? Cum să le cânt la harpă odraslelor lui Lucifer?

— Îmi place de ea.

Îmi mut atenția pe cel care a îndrăznit să spună asta cu voce tare, întâlnind o pereche perfectă de ochi albaștri, mai albaștri chiar și decât a lui Megan.

— Încetează, Alex. Se vede de la distanță că Holli nu este genul care să-ți înghită ție gogoșile, îl înghiontește celălalt, tăindu-i elanul.

Clipesc buimacă, căutând să înțeleg ce naiba se întâmplă. Toți trei bărbați, par să fie de aceeași vârstă cu Eric, dacă nu, apropiată lui. Iar spălăcita, Cassandra, așa cum l-am auzit pe unul dintre ei numind-o, este doar de umplutură.

Și dacă am mai prins ceva din aer, pare a fi aceeași Cassandra cu care clovnul purta o conversație zilele trecute.

— Scuză-mi impertinența, Holli, dar de unde a reușit prietenul nostru ghinionist să scoată o fată așa frumoasă ca tine?

— De unde crezi, Merlin? Dintr-un joben drăguț numit ÎNCHISOARE.

Brunetul izbucnește în hohote, urmat de ceilalți doi, în vreme ce mina constipată a lui Eric îmi dă de înțeles altceva. Nu știu dacă el chiar conștientizează, dar vena de pe gât i s-a îngroșat în ultimul hal.

— Acum, te plac și mai tare, continuă Alex, ștergându-și o lacrimă imagină. Ai un simț al umorului foarte dezvoltat.

— Ți se pare că glumesc? îmi arcuiesc arogant o sprânceană, cu mâinile în sân.

Acesta mărește ochii surprins, în timp ce stăpânul casei mormăie un "Dumnezeule", iar Cassandra începe să turuie într-o engleză pocită.

— Eric? Este adevărat?