Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 13

După ce ofițerul îmi verifică cartea de identitate, mă îndrept țintă spre ieșirea din aeroport, ținând strâns singurul bagaj de mână cu care am plecat din Chicago acum mai bine de o săptămână. Ceea ce trebuia să fie o treabă de doar două zile, s-a prelungit la o ședere în toată regula.

Trebuia să mă aștept la asta. În fond, este vorba despre părinții mei.

Strâmb din nas la contactul cu stropii reci de ploaie, amintindu-mi de ceea ce îmi spunea Helen de dimineață. De câteva zile, vremea capricioasă își face de cap, stricându-le planurile tuturor.

Cu pași apăsați, mă îndrept spre locul în care mi-am lăsat mașina, deblocând ușile din telecomandă. Din trei mișcări, arunc bagajul pe bancheta din spate, la fel și jacheta, apoi mă instalez la volan.

Dintr-un motiv aproape inexplicabil, o stare de agitație mă încearcă încă de când am coborât din avion, făcându-mi drumul și mai greu de parcurs.

Telefonul primit de la părinți duminica trecută, mi-a dat peste cap toate planurile. A trebuit să-mi cumpăr un bilet nu în mai puțin de două ore, să-mi fac bagajul și, să ajung la aeroport într-un timp record.

Așa se întâmplă de fiecare când unica lor fiică decide să se răzvrătească, provocându-i cum știe ea mai bine.

Dacă stau bine și mă gândesc, nu e cu mult diferită de Holli; cu excepția faptului că e brunetă și cu un cap mai înaltă. Și, abia ce a împlinit cincisprezece ani.

*

— Până aici, amice! Pot accepta multe. Pot accepta că Ricky Martin este gay, că, Christian Grey nu este real, și că eu nu sunt pe o plajă în Ibiza, dar să-mi spui cum să îmbrac, asta este prea de tot. Îmi dau demisia!

Îmi duc o mână la gură, înăbușindu-mi chicotele.

Pentru că obișnuiesc să fiu destul de silențios, iar gura lui Holli acoperă orice zgomot pe o rază de doi kilometri, ea și Sebastian nu trebuie să mă fi auzit când am intrat în casă. Și pentru că Helen nu este nici ea prin apropiere, am ocazia să asist personal la o lecție a celor doi.

Sunt, totuși, surprins că Sebastian nu m-a sunat mai devreme să-mi spună că el este cel care demisionează. Când am apelat la ajutorul său, nu mă gândeam că o să accepte cu atâta ușurință, având în vedere dificultatea situației. Pentru că, nimeni nu o poate nega. Holli este cea mai dificilă femeie pe care am cunoscut-o vreodată.

Regula numărul 3. Un gentleman este întotdeauna fericit să sară în ajutorul altuia, fie că este vorba în a deschide o ușă, să achite o factură, sau să-ți facă rost de un taxi în dimineața următoare. Cere-i ajutorul și nu vei fi refuzat.

— Să-ți dai demisia? Cum? Din câte îmi amintesc, eu sunt cel angajat aici.

— Nu te flata singur, Sebas. Ești sexy, da, dar nu ești de neînlocuit.

Sebas? Sexy?

Bineînțeles că trebuia să mă aștept la un astfel de comportament din partea ei, dar să o aud zicând asta, cu voce tare, nu-mi convine.

Aproape că mă împiedic în propriile picioare, dând buzna peste ei. După fețele amândurora, cred că nu a fost cea mai inteligentă mișcare a mea.

— Eric? întreabă la unison, privindu-mă în feluri total opuse.

Ochii lui Holli rămân fixați într-ai mei și pot să citesc în ei încântarea, amestecată cu un soi de ciudă, pesemne pentru modul subit în care am dispărut imediat după ce am sărutat-o. Și nu o condamn. Nu fost deloc un lucru demn de un gentleman.