Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 17

Cu ochii fixați la ceasul de pe perete și degetele bătând ritmic în suprafața mesei din bucătărie, mă gândesc la o serie de "adjective" pe care i le voi adresa lui Sebastian imediat ce voi da ochii cu el.

Totuși, ceva nu miroase a bine.

Și nu mă refer la mâncarea arsă din cuptor.

Sebastian nu întârzie. Niciodată. Și mă gândesc că, chiar dacă s-ar întâmpla, m-ar anunța. Îmi place să cred că eu și el am ajuns într-un punct în care încrederea a fost deja stabilită.

Și unde naiba a dispărut și Helen?! Înțeleg că e bătrână, dar nu într-atât încât să înceapă să uite lucruri.

Nervoasă, mă ridic de la masă și înșfac una dintre mănușile ei de bucătărie, deschizând cuptorul și ferindu-mă din calea norului de fum negru.

— La naiba! Când Amy îmi ținea prelegeri despre cum ar trebui să fiu o bună gospodină, poate că ar fi trebuit să o ascult.

Mă reped la ușile glisante, deschizându-le larg și întinzându-mă după un prosop, ca mai apoi să scot personal tot fumul din încăpere.

— Din menajeră, bucătăreasă. Nici că se putea mai bine, bombăn, ținându-mă cu o mână de nas.

— Poate că ar fi trebuit totuși să scoți tava din cuptor, aud vocea binecunoscută a bărbatului din spatele meu, drept răspuns, rostogolindu-mi ochii.

— Și tu să-ți angajezi o bucătăreasă pe măsură, mă răsucesc cu fața spre el, găsindu-l rânjind. Ce ți se pare atât de amuzant? mă burzuluiesc, gata să-l lovesc peste ochi.

Fără să-mi răspundă la întrebare, Eric mă ocolește și se repede la aragaz, oprindu-l și ocupându-se de restul.

Brusc, starea mea de spirit se preschimbă, un zâmbet cât China luminându-mi chipul. Să vezi un bărbat frumos în șorț de bucătărie, este o binecuvântare. Să vezi un bărbat sexy în șorț, este raiul pe pământ.

Prinsă în visare, uit că mă holbez ca la poarta nouă, și nu clipesc decât atunci când se apropie și îmi simt obrajii în flăcări. Îmi trag singură o palmă mintală, revenind cu picioarele pe pământ.

— Ce cauți aici? mă trezesc întrebându-l.

— Adică ce caut în bucătăria mea? își arcuiește amuzat o sprânceană, etalându-și dantura îngrijită.

Clipesc buimacă, încercând să înțeleg ce se întâmplă. S-a lovit la cap?

— Nu. Ce cauți acasă la ora asta? Nu trebuia să fii la birou, îngropat până-n gât în hârtii și altele de genul?

— Am plecat mai devreme. Nu este o revelație, Holli.

Din nou, îmi dau ochii peste cap, încercând să nu mă las prostită de felul în care se uită la mine, de parcă aș fi goală în fața lui.

— Ce este? continui cu întrebările, intuind că ceva ascunde.

— Nimic, ridică din umeri, răsucindu-se pe călcâie și debarasându-se de șorț. Nimic cu excepția faptului că vreau să mă însoțești la o întrunire organizată de mine anul acesta.

Îmi simt maxilarul lovindu-se de pământ, la propriu. Îi urmăresc fiecare gest în parte și mă simt de parcă am fost răpită de extratereștrii. Ori ei l-au răpit pe Eric și mi l-au adus pe geamănul lui drăguț la schimb.

Tăcut, se așează pe unul dintre scaunul înalte, cu brațele încrucișate la sân și aceeași mină de copil tâmp. Limba mă mănâncă și nu știu de unde să încep. Înghit în sec, fiind captivată de imaginea lui; ca întotdeauna. Urma de barbă îl face și mai irezistibil, iar mie îmi vin în cap scene din filmele cu Christian Grey.