Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 19

Îl urmăresc cu privirea din colțul meu, cu brațele încrucișate sub sâni și o cută în mijlocul frunții.

Imediat după ce melodia s-a încheiat, eu și Eric ne-am distanțat considerabil, fiecare din motive diferite.

Eu, pentru că am dorit să evit o discuție stânjenitoare. El, pentru că trebuia să se ocupe și de alții, nu doar de mine. La urma urmei, el este organizatorul evenimentului.

— În locul lui, nu te-aș lăsa atât de mult timp singură.

Amuzată, îmi răsucesc capul într-o parte, întâlnindu-i ochii de un căprui intens și zâmbetul jucăuș.

— Nu e ca și cum s-a format o coadă de prinți arabi în dreptul meu, plescăi din buze, trăgând o ocheadă în direcția celui care mă interesează cu adevărat.

De ce a trebuit să se complice totul?

— Auch! Asta a durut, se strâmbă brunetul, ducându-și o mână în dreptul inimii. Personal, valorez mai mult decât orice prinț arab.

— Ai vrea tu, i-o retez. Și apoi, Alex, oricât ai fi tu de simpatic, nu ești deloc genul meu, doresc să mă fac înțeleasă.

— Dublu auch! Tu chiar nu ai milă de nimeni? continuă cu lamentările, deloc de impresionat.

— Se pare că nu, ridic nepăsătoare din umeri, însușindu-mi paharul său cu alcool.

Sub ochii măriți a lui Alex, dau pe gât o înghițitură zdravănă, simțindu-mi pieptul în flăcări.

— Ce naiba?! mă strâmb în ultimul hal, gata să-mi dau și sufletul. Bei cianură?

— Cianură? Nu. Votcă? Da.

Ciudată, îl privesc cum se hlizește în fața mea, și mai întărâtată de atitudinea acestuia. Cu un zâmbet meschin pe chip, și mențiunea că, după această seară mă voi călugări, dau pe gât și restul conținutului, ca mai apoi să mă reped la gustările din spatele meu, dorind să alung gustul amar.

— Dacă Erică află, o să ai mari probleme, domnișoară, îl aud bombănind în spatele meu, călcându-mă și mai tare pe bătături.

— O să avem probleme, rectific, cu gura plină.

Cu obrajii umflați de la prăjituri, mă întorc spre el, reluându-mi ideea.

— Tu ești cel care și-a fluturat paharul sub nasul meu. Sunt o problemă pe două picioare, chiar atât de mult ți-a luat să-ți dai seama?

În locul unei replici pe măsură, zâmbetul lui Alex se lățește, lăsându-mă într-o ceață totală.

— La naiba! Acum, chiar mi-aș dori să mă pot întoarce în timp, replică în schimb.

— De ce? întreb prostită.

— Doar așa aș fi avut o șansă în fața lui.

Pentru prima oară în această seară, încep să înțeleg ce vrea Alex să-mi transmită. Și, totodată, știu și cauza "alergiei" lui Eric.

Nu apuc să-i răspund la remarcă și ne trezim cu cel menționat în fața noastră.

— Ce ai mai făcut? mă întreabă direct, determinându-mă să înghit în gol.

— Ce te face să crezi că am făcut ceva? contraatac.

— Ești Holli! Mereu faci câteva ceva. Plus că fața te dă de gol.

Schimbul de priviri dintre el și Alex mă pune pe gânduri, dar uit totul odată ce îmi observ degetele murdare de frișcă și camera învârtindu-se cu noi.