Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 28

Insistent și cu ceașca de cafea într-o mână, dau la o parte draperia pentru a avea o priveliște mai bună. O găsesc în aceeași postură de acum jumătate de oră. Aplecată pe jumătate, scrie de zor în agenda pe care m-a rugat să i-o cumpăr din vacanța noastră în Ibiza. Îmi amintesc perfect de scrisorile pe care a spus că i le scria mamei ei în copilărie, însă sunt și mai curios despre ce poate să scrie în momente ca acestea.

— Nu înțeleg, spune că le simte, dar nu le poate mișca. Cum este așa ceva posibil?

— Din punct de vedere fizic, nici eu nu reușesc să înțeleg. Fata asta este mai sănătoasă decât noi doi la un loc.

— Atunci, ce este? întreb revoltat, fără să o scap din ochi.

— Chiar nu știu, Eric. Cred că este vorba despre ceva mai profund de atât. Poate ar trebui să o vadă un psiholog. Este doar o bănuială, dar cred că lucrul care o ține pe loc, este ceva adânc ascuns în mintea ei.

— Intenționat face asta?

— Nu. Inconștient. Îi este frică.

— Atunci, o să schimb tactica, pufnesc, revenind cu fața spre Victor.

— Ce ai de gând? mă ia la rost, întinzându-se după ceașca sa de cafea.

— Am menajat-o, asta s-a întâmplat. Holli de acum două luni nu ar fi acceptat pentru nimic în lume ca alții să facă treaba în locul ei. Și-ar fi băgat picioarele în tot, la propriu, și apoi ar fi trântit ușa în urma ei. A fost o războinică, încă din prima zi.

— Ce propui? vine tot Victor cu întrebarea.

— O să o trezesc la realitate, asta o să se întâmple. Va plânge, probabil îmi va trage și una în față, dar știu că o va face fiind înapoi pe picioarele ei.

Și mai știu că o să doară. Pe amândoi.

Suspicios, Victor ia înghițituri mici din cafeaua răcită deja, analizându-mă la cuțit.

Nu suntem foarte apropiați, dar ne cunoaștem îndeajuns cât să-și dea seama că ceva e în neregulă cu mine. Și la fel cred și eu. Încă de când ne-am întors din vacanță, simt că ceva s-a schimbat la mine. Și mai cred că și Holli și-a dat seama de asta.

În afară de săptămâna petrecută unul în compania celuilalt, douăzeci și patru din douăzeci și patru, ore întregi pe plajă, în nisip, și dormitul împreună, nimic ieșit din comun nu s-a întâmplat între noi doi. Nimic diferit față de prima noapte. Nu știu unde mi-a rămas rațiunea în noaptea respectivă, dar nu regret absolut nimic. Am dorit să-i arăt că nimic nu s-a schimbat față de felul cum o priveam înainte, dar acum nu mai sunt atât de sigur că lucrurile au rămas într-adevăr la fel.

Dacă pe atunci mă atrăgea prin gesturile pe care le executa sau prin vorbele menite să mă provoace dinadins, acum o văd cu alți ochi. Și nu mi-e rușine să recunosc că sunt speriat ca naiba.

*

— Unde mergem?

— Este a cincea, ba nu, a șaptea oară când îmi pui aceeași întrebare, o trag de atenție, cu ochii la drum.

— Știi că nu mă pot abține, pufnește, cuprinzându-și torsul cu brațele.

O urmăresc cu coada ochiului și abia acum îmi dau seama că e roșie ca o sfeclă.

— Nu te răpesc, dacă la asta te gândești, încerc o glumă, în dorința de a o face să se mai destindă.

Cu toate că, eu sunt mai încordat ca ea.