O zi ca oricare alta. Oamenii vin speriați și sfârșesc sub mâinile mele. Vin dar nu mai pleacă.
Stau la pândă după un copac așteptând următoarea victimă. Aud foșnetul ușor al frunzelor și văd o siluetă apropiindu-se . Vorbea la telefon, iar după voce îmi pot da seama că este un tip. O să fie distractiv!
Când ajunge în dreptul copacului sar și îl pun la pământ. Mă uit în jos. E om, dar pare demon din cauza culorii părului său brunet. Se uită la mine cu ochii lui verzi care nu par speriați, iar asta mă uimește. Continui să stau deasupra lui uitând-u-mă urat. Dar nu se întâmplă nimic. Tot nu pare speriat.
Mă ridic și încep să mă învârt în jurul lui în patru labe, iar el se uită după mine. Dar tot nu pare speriat. Mai mult plictisit.
-De ce nu te sperii?! urlu la el cu o voce răgușită pentru că nu am mai vorbit de mult. bine... Am vorbit singură... dar nu se pune!!!
-De ce ar trebui să mă sperii?
-Pentru că toți se sperie...
-De ce?
-Sunt un demon urât!
-Nu cred că ești urâtă.
Nu stiu de ce, dar după ce a spus cuvintele astea am simțit nevoia să fug.
-Hei! Stai! Unde mergi?!
Și am fugit. Am alergat până nu m-au mai ținut picioarele și am căzut.
-Ești bine?
-Lasă-mă! Ești enervant! Nu mai vreau sa te omor!
-Vroiai să mă omori?!
-Da' ce dracu crezi că vroiam să fac?! Ops! îmi dau peste gură. cum îmi permit să vorbesc așa despre tati?
-Unde te duci?
-Cât mai departe!
-Vin cu tine.
-Nu ai altceva mai bun de facut?
-Nu... am cam fugit de acasă...
-Atunci cu siguranță nu vi cu mine! O să vină să te caute și o să mă vadă.
-De ce nu vrei sa te vadă?
-O să mă ducă la biserică. Și eu nu mă duc acolo!
-Dacă nu mă iei cu tine o să te urmăresc oricum.
-Ahhh! Bine. Da dacă mori nu îmi pasă!
-Jayson, zi-mi Jay. Spune și îmi întinde mâna. Sper că nu vrea șpagă.
Ok... Idiotul ăsta nu se mișcă de ceva timp. Nu îl doare mâna?
-Aștept.
-Nu primești nimic de la mine.
-Numele tău.
-A! Da. Asta trebuia să fie. Delilah.
El. Singura excepție.
