-Dacă nu mă iei cu tine o să te urmăresc oricum.
-Ahhh! Bine. Da dacă mori nu îmi pasă!
Dap... Cam așa a fost. Așa m-am ales cu pacostea asta pe cap. Jay cică. Stăm de ceva timp împreună în pădure și începe să se descurce destul de bine.
Până acum nici urmă de poliție. Ori le e frică, ori nu ține nimeni la el așa de mult încât să-și facă griji dacă lipsește.
Destul despre el! Eu am încercat să mă limitez la o victimă pe zi. E cam ora două și încă nu a apărut nimeni. Poate omenirea nu mai e retardată și cu capul în nori să creadă că după ce au murit atât de mulți ei încă au o șansă..... Nah!!! Nu cred. Retardați au fost de la început. Așa o să și rămână.
-Hei!
-Salut.
-Nimic până acum?
-Pleacă până nu te omor pe tine.
-Nu. Stau cu tine până vine cine...
-Taci! Îl întrerup eu.
-Hei! Nu e frumos.
-Taci. Spun concentrată.
Se întoarce cu capul în cealaltă parte și oftează.
Se aud niște pași mărunți, iar de după copacii deși se vede un băiat blond care pare că tot caută ceva.
-Ăsta caută ziua de mâine! Spun către Jay râzând.
-Ha!
Când se apropie sar pe el. Da prostu de Jay începe să urle. Ce grijania mă-si?
-Stai!!!
-Ce te-o apucat?!
-Îl cunosc!
-Jay? Te-am găsit! Spune ăla de pe jos.
-Danny!
-Jay, ce faci aici?! Am crezut că ai murit în pădure. Așa că am venit să te caut ca să mă conving.
-Nu trebuia să vi, băiețel. Spun eu cu o față psihopată.
-Stai! Nu poți să îl omori!
-Trebuie, fraiere!
-Nu! Jay, nu o lăsa!
-Jay! Urlu la el.
-Te iubesc frate... Spune și închide ochii.
-...Nu... Îmmm... Bine. Continuă... Spune și lasă capul în jos.
Ridic cuțitul și îl poziționez deasupra lui Danny...
-Jay? Te-am găsit!
-Danny!
-Jay, ce faci aici?! Am crezut că ai murit în pădure. Așa că am venit să te caut ca să mă conving.
-Te iubesc frate...
Ce? Ce a fost asta? Tipul asta chiar ține la Jay... Și Jay la el... Nu pot.
-Nu pot!!! Țip în gura mare.
-Ce? Spun cei doi uimiți.
-Nu pot. Oricât de idiot ar fi, Jay îmi e prieten. Și pare că ține la tine. Nu pot!
Mă ridic cu capul în pământ și îl ridic și pe Danny. Jay se duce bucuros către prietenul său și îl ia în brațe. Dar acesta se smucește.
-Ai fi lăsat-o să mă omoare!!!
-Danny. Îmi pare rău...
-Nu! Lasă-mă! Nu vreau să te mai văd vreodată! Spune și plecă.
Jay rămâne împietrit și se uită cu ochii holbați cum prietenul său cel mai bun pleacă. Și nu v-a mai avea să-l vadă vreodata.
-Îmi pare rău... Spun către Jay văzând cum îi dau lacrimile.
El se întoarce către mine, își pune capul pe umărul meu și începe să plângă strângându-mă în brațe.
-E numai vina mea...
-Jay? Te-am găsit!
