Acum, că Jay s-a liniștit, e mult mai bine în pădure. Atmosfera pare mai liniștită, chiar dacă aici moare un om pe zi. Jay se simte bine și asta e tot ce contează pentru mine. Cu el aici par mai umană, mai puțin ciudată.
Cu toate că starea de calm s-a instalat între noi, sunt sigură că nu o sa dureze mult.
De câteva zile am rămas aici, la cabană. Pare că aici ne-am instalat.
Ceva nou! Avem ce mânca! O dată pe săptămână, Jay își pune gluga pe cap și iese din pădure să ia mâncare pentru toată săptămâna. Deja e atât de priceput la furat, că a început să îmi fure și victimele de sub brațe. Dar e ciudat... simt ca mi-a mai furat ceva dar nu stiu încă ce...
-Gata cu vânatul pe ziua de azi.
-Gata și cu mâncarea pe săptămână asta.
-Și. Ce vrei sa facem?
- Nu stiu. Stă o clipă pe gânduri. Dar cred ca am o idee. Spuse și se apropie de mine.
Inima începe să îmi bată tare. Mai tare. Mai tare. Și mai tare! Ce se întâmplă? Ce face?
Își apropie față de a mea fără să zică nimic. Și închide ochii. E un lucru pe care am auzit că oamenii îl fac des... cum era... sărut? De demoni nu am auzit vreodată să-l facă. În fine. Nu am auzit multe despre demoni.
Închid ochii și îl las să se apropie și mai mult până când mai sunt doar câțiva centimetri între noi. Îi simt respirația caldă pe obraji și îi aud bătăile alerte ale inimii. Totul era perfect. Dar.
De odată se aude un sunet asurzitor, iar noi tresărim. s-a stricat momentul... Sunetul este însoțit de niște lumini. Roșii, apoi albastre. Roșii. Albastre. Roșii. Albastre.
Nu inteleg nimic din ce se întâmplă dar, Jay pare să înțeleagă și pe față lui apare o expresie cum rare ori am văzut. Panică. Mă strânge tare de mână și începe să fugă cu mine după el.
-Ce e?!
-Trebuie să fugim!
-De ce? Cine sunt ei? Alți prieteni de ai tăi?
- Nu îi recunoști?
Mă uit în spate și văd niște oameni îmbrăcați în uniforme albastre, cu căști mari pe cap. Îmi par cunoscuți. Dar nu îmi pot aminti.
-Nu. Cine sunt? Mă întorc spre Jay.
-Poliția!
-Ce?! Poliția? Nu e bine!!!
-Taci și fugi.
Alergam până nu ne mai țin picioarele. La un moment dat mă opresc.
-Pe aici! Arăt în sus.
-Pe unde?! În copaci?
-Da. O să le ia mult să mă urmărească pe acolo. Mă pricep.
-Păi și eu?
-Stai lângă mine. Am eu grijă.
Ne urcăm în copaci și începem să ne cățărăm de pe o creangă pe alta, iar aia in spatele nostru. Urc pe o creangă din vârf și îi întind mâna lui Jay. El se întinde până la mine cu greu. În momentul în care mi-a atins degetele am vazut pe față lui că ceva nu e în regulă. Ceva îl trăgea. Mă uit și văd un polițist care îl ținea strâns de picior.
-Delilah! Ajută-mă!
Mă aplec cât de mult pot dar tipul îl trăgea și nu puteam ajunge la el oricât de mult încercam. Se uita la mine cu o față disperată.
-Nu mă lăsa! Nu vreau să te pierd!
Se cățărau după noi din ce în ce mai mulți polițiști. Nu îl mai puteam salva. Și dacă stăteam mai mult acolo mă prindeau și pe mine. Mă uit în ochii lui înlăcrimați și îi spun ultimele cuvinte.
-Nu mă uita.
Îi dau drumul la mâna fără voința lui și fug fără a mă uita în spate. Inima îmi bătea incontrolabil și nu îmi mai puteam opri lacrimile din curs.
-Nuuu! Nu mă lăsa aici! Te iubesc!
Dar nu mă mai puteam întoarce acum.
Mi-am pierdut ultima fărâmă de umanitate. El.
