Lumea asta groaznică și plină de oameni este nepotrivită pentru un demon ca mine. De cand eram mică și până acum am avut 3 moduri de a vedea oamenii:
Privindu-i de jos. În vremurile acelea care au fost foarte grele pentru mine așa vedeam oamenii. Atunci când eram batjocorită, numită diferită, ciudată. Atunci când nimeni nu mă putea ajuta... fiindcă nimeni nu vroia. În momentele alea în care ei ar fi trebuit să se simtă prost, dar eu mă simțeam. Mă făceau să mă urăsc pe mine însămi. Cu fiecare privire răutăcioasă, cu fiecare țipăt, cu fiecare cuvânt spus în bătaie de joc reușeau să mă facă să mă simt din ce în ce mai rău. Chiar dacă nu le greșisem cu nimic. Ei mă urau pentru ce sunt nu pentru ce vreau să fiu.
Privindu-i de sus. Când mi-am dat seama că ei sunt adevărații demoni. Atunci când am avut curaj să iau cuțitul în mână și să scap de ei unul câte unul, dar totuși cu voința lor. Intrarea în pădure este moarte sigură. Cu toate astea ei tot continuă să o facă.
Și un lucru nou, pe care nu l-am mai simțit. Privindu-i egal. Când acest om mi-a invadat pădurea și a fost singurul care a supraviețuit, singurul căruia nu i-a fost frică, singurul care m-a făcut să mă simt normală. El este diferit. El nu e un demon.
În tot acest timp când am avut nevoie să mă liniștesc am venit aici. La vechea cabană din inima pădurii. Locul asta mă încarcă cu energie de fiecare dată când am nevoie și mă face să nu mă mai simt așa cum sunt. Un demon. De asta te-am adus aici.
-Nu esti un chiar așa de rea. Spuse Jay ștergându-și lacrimile. La început am crezut că ai inima acoperită de gheață. Că nu poți simții alte sentiment înafară de ură. Dar m-am înșelat. M-am înșelat foarte mult. Ești o ființă minunată. Și ai fost rănită prea mult de către oameni. Nu voi mai lăsa pe nimeni să îți facă rău. Promit.
-Se pare că povestea mea te-a ajutat. Spun zâmbind. Ești mai bine?
-Da. Trebuie să trec peste. Tu ai trecut peste mult mai multe.
Mă ridic iar el face la fel. Dar de data asta este schimbat. Pare fericit. Până acum l-am văzut trist, plictisit, speriat, obosit, nervos, dar niciodată fericit.
Pe unul dintre pereții cabanei rezistă încă un chiob spart dintr-o oglindă. Mă duc acolo și când mă uit văd un alt lucru pe care nu l-am mai văzut niciodată. Zâmbetul meu.
Se pare că amândurora ne face bine compania celuilalt.
Mă face să nu mă mai simt așa cum sunt. Un demon.
