Mă îndrept spre școală cu pași mici. Nu era prima oara, dar aceiași fiori reci îmi străbat corpul,din cap pana în picioare,la gândul că te voi vedea.
Mă simt agitat, iar faptul că holurile sunt goale doar îmi sporesc anxietatea.
Liniștea mă sufocă.Ecoul pașilor e singurul lucru ce îndraznește să se facă auzit, răsunându-mi în timpane. Timpul parcă își oprește fuga neîncetată, totul mișcându-se cu încetinitorul .
Eram speriat.
Mi-ar fi plăcut să spun că nu știu de ce sunt speriat, dar știu. Sunt speriat de tine. Sunt înspăimântat chiar și de gândul că te-aș putea vedea. Dar surprinzator, frica și nesiguranța mea dispar odata ce apari în fața mea.
Erai ca de obicei, înconjurat de prietenii tăi. Câteodata chiar te urăsc, și nu pentru ceea ce îmi faci. Nu-mi pot abține invidia. Aș vrea să fi fost tu. Toata lumea te place, inclusiv eu.
Ți-ai îndreptat privirea spre mine și timp de două secunde, ochii noștri s-au întâlnit. Cele mai lungi secunde din viața mea. Se pare că prietenii tăi au observat la ce te uitai iar acum eram ținta tuturor privirilor dezgustate. Nu mai am aer. Inima îmi bate nebunește în piept, pământul îmi fuge de sub picioare și cele mai negre frici ale mele revin la viață. O mulțime de degete sunt ațintite spre mine. Din gurile tuturor ies insulte și râsete înfiorătoare. Îmi acopăr urechile și închid ochii în încercarea deplorabilă de a bloca toate sunetele și evenimentele ce se desfășoară în jurul meu. Îți aud vocea; pare că îmi rostești numele.
Numele pe care mi l-ai dat tu, desigur.
-Gay... spui și incepi să razi, arătându-mi degetul mijlociu.
.
.
.
M-am trezit tremurând și plin de transpirație, cu suflarea întretăiată . Aceleași vis...Chiar și după 6 ani, el nu a încetat să mă bântuie.
-Totul a fost atât de real..
Patul s-a lăsat ușor sub lăbuțele pisoiului meu care a sărit langa mine, torcând și cerșind atenție.
-Mereu știi când ceva nu e în ordine nu-i așa? Haide NamSun. Asta e altă noapte albă.
Un zâmbet mic mi-a inundat fața când am auzit mieunatul drăgălaș al pisoiului care a început să mă urmărească spre bucătărie.
Fără NamSun nu aș fi putut face față singurătății care mă apasă în fiecare zi și noapte -dar mai ales noaptea-, când mă cufund în propriile gânduri și în întuneric.
I-am pus niște lapte lui NamSun, iar eu mi-am făcut un sandviș. După ce am terminat amândoi de mâncat, am mers spre canapea. M-am așezat confortabil și am deschis un film la întâmplare în timp ce NamSun își găsea loc în poala mea.
Am lăsat un oftat lung, mâna mea mângâindu-l ușor pe NamSun care torcea satisfacut.
Și fără să știu, am adormit.
