𝚃𝚎𝚊𝚛🦋

𝔸𝕝𝕖𝕨

Namjoon pov.

 –Și ce vrei "să discutăm'' mai exact? întreb plin de ironie, știind că nu e un semn bun.

Am ales totuși să nu anunț pe nimeni de asta și de faptul că JeongSun e dornic de conversații în spatele cafenelei, fiindcă vestea s-ar fi răspândit repede și ar fi creat haos. N-ar fi o decizie prea înțeleaptă având în vedere circumstanțele prezente; ultimul lucru pe care îl vreau este izbucnirea unui război între mafii în care care să fie prins Jin.

Sunt afară, înconjurat de vreo opt tipi. Dacă mă gândesc mai bine, nici asta n-a fost o idee prea bună.
Știu că nu mă vor omorî pentru că ori au nevoie de mine, ori vor să evite un conflict major cu mafia noastră pentru că, credeți-mă; nimeni nu vrea să se pună cu cei din Nabi.

 Dar asta nu înseamnă că nu voi ieși destul de șifonat din treaba asta.

–Știi tu.. Nimicuri.. Depinde de tine totuși dacă se vor transforma în altceva, spune privindu-mă pe sub gene, replica lui asigurând-ma că nu se joacă .

     Cred că voi ieși puțin mai sifonat.

–Treci la subiect! îi răspund dur, arătând că nu mă las intimidat de amenințările lui.

–Știi cât de greu este să găsești un specialist I.T pentru treburi ilegale în zilele noastre? spune acesta pe un ton ușor dramatic și cu un surâs. Cei din aceasta categorie cred că sunt foarte norocoși, cei mai norocoși... se apropie de mine, învârtindu-se în jurul meu. Ar putea ajunge foarte ușor în poziții înalte. Ar putea câștiga mult mai mulți bani. Și nu în ultimul rând... putere. Se oprește în spatele meu, ajungând să-mi șoptească ultimul cuvânt la ureche. Dar desigur.. Depinde de ei dacă vor să urce la alt nivel, spune luand țigara pe jumătate terminată din gura unui subordonat de al său, sau să cadă, își termină acesta replica dând drumul țigării pe pământ, urmând s-o calce cu piciorul.
Ce ar fi societatea moderna fără dreptul oamenilor de a alege?rosti acesta cu o voce plină de dramatism și sarcasm, uitându-se la mine de sus. 

Au trecut de la negociere, direct la amenințare. Deci sunt disperați. Înseamnă c-o să ies foarte șifonat .

 –Într-adevăr. Ce-ar fi societatea moderna fără dreptul oamenilor de a alege? îi repet întru totul cuvintele. De exemplu, eu nu aș putea refuza acum, iar asta nu ar fi deloc corect.

Să vedem unde ne duce jocul ăsta.

–Nu înțelege greșit. Poți refuza. Dar asta nu înseamnă că nu vei regreta amarnic. Eu te-aș sfătui să te gândești mai bine. Doar n-ai vrea să iei o decizie proasta.. nu?

–Ai dreptate. Chiar ar trebui să refuz . Doar n-aș vrea să iau o decizie proasta... nu? îl privesc sfidător.

     

În secunda următoare mâinile îmi sunt imobilizate de doi dintre bărbați. În mod clar răspunsul meu negativ nu le este pe plac.

–Cred ca nu înțelegi în ce situație te afli. Te-aș sfătui să-mi analizezi mai bine propunerea.

Face un semn discret cu mâna , urmând să mă trezesc cu un pumn puternic în stomac ce ma face să cad în genunchi și să strâng puternic din dinți. Adrenalina era atat de mare încât simțeam că nodul care mi se pusese în gât o să mă sufoce.

Sunt încordat, mult prea încordat..și nu e deloc bine. Dar nu îmi e frică.., nu de ei.

–Nu crezi că ți-ai uitat locul? îi spun impunător, ridicându-mă în picioare, fiind înca imobilizat, și încercând să-mi recapăt suflarea. Cred că ai uitat și cine sunt eu. Dar nu-i nicio problemă. Îți pot reaminti.

Ochii mi se plimbă în stânga și în dreapta mea, analizând-i rapid pe barbatii care mă rețineau. Faptul că erau excesiv de mari și de musculoși ajutându-mă extrem de mult spre surprinderea mea. Cu o mișcare puternică, rapidă si extrem de precisă îmi smucesc mâna dreapta din stransoarea matahalei și îmi apuc cuțitul de la curea. Nu voiam să îi omor, dar nici să îmi risc viața. Așa că am profitat de momentul acela de confuzie.
Ce altceva puteam să fac?

Am atacat orbește. Solicitarea intelectuală pe care o exercită o luptă ca asta e de cele mai multe ori superficială. Și asta pentru că există un anume decalaj între aparențe și realitate. Totul s-a întâmplat extrem de repede, atât de repede încât nimeni nu a avut timp de reacție. O lovitura puternică, și două țipete. Unul de durere, altul de surprindere. Atât.

 Rănile nu sunt tocmai fatale fiindcă nu vreau să omor oameni, mai ales pe cei ce sunt nevoiți să urmeze ordinele superiorilor. Știu foarte bine cum e. Dar asta nu înseamnă că voi ezita să ucid dacă asta devine o necesitate..însă, ar însemna în schimb să îmi încalc o promisiune importantă făcută mie.. pentru Jin. Bombăn exasperat în gând la descoperirea noii dileme fundamentale a existenței mele.

Mi-am promis că nu voi ucide pe nimeni. Nu vreau să devin un criminal. Nu vreau ca Jin să iubeasca un ucigaș.. nu pot lăsa asa ceva să se întâmple. Și totuși sunt într-o mafie. Nu pot gândi că voi da peste oameni pașnici și nu pot nici să aștept să fiu omorât. Dar...

     Jin e mai important.   

Până ca ceilalți să poată procesa ce se întâmplă eram deja în spatele lui JeongSun, cuțitul meu fiind presat de gatul său, atingându-i ușor pielea.

–Înapoi! spun tare și apăsat celor ce voiau să se apropie. Asta dacă nu vreți să rămâneți fără șef..E alegerea voastră. Oricum nu ar fi o pierdere prea mare..., spun rânjind.

Apropii mai mult lama de gatul lui ca un ordin tacit. Scâncește când las cuțitul să alunece de-a lungul gatului său, o dâră ușoară de sânge ivindu-se în urmă.

M-am uitat pentru o secundă în ochii lui. Căutam o urma de disperare și de teamă, dar ochii lui erau goi. Totuși, calmitatea neobișnuită indica faptul că avea un plan bine pregătit. Îmi incordez instinctiv mâna în jurul armei, țipând de frustrare pe dinăuntru. Nu trebuie să îi arat că sunt vulnerabil și că, probabil, pumnul primit mi-a rupt o coastă.

–ÎNAPOI! strigă acesta pe un ton aspru dintr-o data, făcându-i pe ceilalți să tresară urmând ca mai apoi să mă privească disprețuitor cu coada ochiului, așteptându-mi rabdator următoarea mișcare.

     

Bineînțeles, era riscant, dar nu puteam să dau înapoi acum. De altfel nici nu aveam cum – eram inconjurat din toate partile.

    – Proastă mișcare , spune JeongSun, nelăsând nicio emoție să-i scape.

–Nu mi se pare. Te pot omorî ușor. O moarte lentă și agonizantă, cu spectatori neputincioși urmărind sfârșitul tragic al șefului lor. Ce zici?

Tonul pe care l-am folosit a fost unul sadic, făcându-l să trasara ușor și să își lărgească ochii.

Dar imediat după simt o durere surdă ce mă izbește de nicăieri. Cad. E tot ce știu în momentul ăsta. Totul se derulează cu încetinitorul, prelungindu-mi agonia în timp ce tot corpul îmi pulsează.

Stau întins pe asfaltul rece  încercând să mă ridic cu o mână, însă fara succes.Căzătura mi-a tăiat pentru câteva secunde răsuflarea, plămânii arzându-mă cu fiecare respirație greoaie.

Stau întins pe spate și simt că până și timpul își bate joc de mine. Secundele devin minute, minutele–ore, puterea–nulă.

Stau întins cu rana deschisă din care sângele țâșnește fără sfârșit, mânjindu-mi atât bluza, cât și mândria.

Stau întins, privind cerul noptii ca și cum ar fi singurul lucru pe care l-aș putea vedea. În special luna,cum își revarsă lumina peste negrul cerului, cum copleșește întunericul infinit cu strălucirea sa. Martor tăcut al lamentabilității mele.

Stau întins și tot ce pot sa fac e să sper la o salvare.

  

           Cât de patetic..   

.
.
.

alew(n.); a cry of despair