Taehyung pov.
Mă îndrept cu Jimin spre bucătărie în încercarea de a-l cauta pe Jin hyung . Spun "încercarea" pentru că locul era atât de plin încât jumătate din petrecăreți ieșiseră deja afară. Ne strecuram cu viteza melcului turbat prin marea de oameni, făcându-ne loc cu coatele, dar in ciuda faptului că eram politicoși, tot primeam înjurături cât pentru o viață întreagă.
Vezi, Jin, ce îndurăm noi pentru tine?? VEZI??!A, stai. NU! NU VEDE PENTRU CĂ NU E NICĂIERI PE AICI.
Sper că măcar a făcut prăjiturile alea cu ciocolată.
La un moment dat, sătul de viteza constantă cu care ne mișcăm, sau, mai bine zis, NU NE MIȘCĂM, mi-am pierdut răbdarea și am început să îi împing pe toți cei care se aflau în calea noastră. Cred că dacă ăsta ar fi un sport, aș avea medalii de aur fără discuții.
Ajungem într-un sfârșit în bucătăria micuță, trecând de tejgheaua și mesele pline de băuturi și gustări pregătite de Jin hyung. Deja îmi plouă în gura în timp ce vreau să mă abat de la drum pentru a ajunge la prăjiturile cu ciocolata, dar simt mâna lui Jimin ce ma apucă de tricou și mă trage mai departe,spulberând-mi astfel visele.
–HEI! Dacă nu ai observat, alea erau prăjiturile mele preferate! M-AM CHINUIT SĂ AJUNG AICI CA SĂ LE GUST! Asa că, te rog să mă scuzi-
–Vei avea timp după să mănânci câte vrei. Jin hyung ne-a spus să-l căutăm la bucătărie când sosim! spune Jimin trăgându-ma și mai tare.
O SA ÎMI RUPĂ TRICOUL! A, dar stai, e tricoul lui.
–Dar o mică întârziere nu mai contează!
–Exact! Deci hai să mergem.
Mă încrunt la el și îmi încrucișez brațele la piept în mod defensiv,dar totuși îl urmez bosumflat. Ajungem în sfârșit în bucătărie și acolo îi găsim pe Jin și Namjoon alături de niște necunoscuți. Îi salutăm pe cei doi, dar privirea îmi cade instant pe un băiat înalt și bine făcut, cu părul brunet și ochii negri pătrunzători, plini de furtună. Parcă acum îmi pare bine că l-am ascultat pe Jimin și că am venit la bucătărie, ce pot să zic. Părea puțin mai tânăr decât mine.
Vreau să-i știu numele.
Mă îndrept încrezător spre el și îmi întind mâna pentru a-l saluta. Se pare că l-am luat prin surprindere, pentru că avea ochii larg deschiși.
–Bunaa~! Eu sunt Tae! îi spun afișând un zâmbet larg.
–Jungkook, se prezintă acesta cu o expresie monotonă, dregându-și vocea, curiozitatea mea legată de el sporind la auzul tonului său rece și hotărât.
Îl mai privesc puțin în ochi insistent, și se pare că și-a dat și el seama de lucrul acesta, mai apoi mergând să fac cunoștință și cu ceilalți doi.
–Hoseok! Jung Hoseok! îmi spune un băiat roșcat ce radiază de fericire și jur că ar putea concura cu strălucirea soarelui.
Ciudat.
–Yoongi.. spune și ultimul și dacă n-aș fi fost atent la el, probabil nici n-aș fi auzit. Însă el nici nu mă privea, ceva din spatele meu acapărându-i atenția.
Rânjesc când îmi dau seama că e vorba de Jimin. Și se pare că și micul meu Mochi se holbează la străinul cu păr verde, așa că îi dau un cot în piept rupând toată magia și abținându-mă să nu râd la fața de constipat pe care o făcuse. Mă îndepărtez de el înainte să mă omoare și fac o față nevinovată în timp ce își revine în sfârșit în fire, roșind ca un nebun.
–N-Numele meu e Jimin! se bâlbâie acesta încurcat.
Cu un zâmbet șiret, ochii mei se îndreaptă înapoi spre Jungkook, care se uita înapoi, fix în ochii mei.
Era o privire dură si intimidantă. Un fior mi-a trecut pe șira spinării.
Ce incitant!
