Autor pov.
–E și iubitul lui Namjoon hyung acolo.
...
...
–Eu nu bat la ușă!
–Nu îi dau eu vestea!
–Nici eu!
–Soobin, ție ți-a spus Yoongi hyung s-o faci!
–Exact!
–Ce?! De ce eu?!
–Tu ești liderul, asta e clar.
–Păi da, dar asta nu înseamnă că eu trebuie s-o fac!
–BA DA! strigară ceilalți la unison.
O doamnă în vârstă trecu pe lângă aceștia, îmbrăcată în clasicul capod pufos cu model înflorat, aruncând priviri perplexe spre grupul gălăgios.
–Uite. Eu zic să dăm cu banul.
Kai veni în cele din urmă cu ideea ce mai liniști puțin apele.
–Stați așa. Care bani? Eu nu-mi permit să am nici măcar scame în buzunare!
–Vedeți dacă găsiți în fântâna din centru. Așa ne facem și cu o masă caldă la câți turiști trec pe acolo.
–Nu! E prea departe!
–Hai să spargem automatul de cafea!
–Sau s-o jefuim pe doamna care a trecut.
–Ce.. De ce?De pâine?!
–Nu ajung nicăieri cu voi... Soobin oftă resemnat. Mergeți înainte la mașină. Vin și eu imediat.
–Știam că ne putem baza pe tine!
–Te iuubiiimm~!
–Cel mai bun lider. Serios. Rămânem datori.
–Dacă nu ieșiți imediat..
–GATA, GATA! Plecăm!
–Da. Oricum cred că mi-am uitat ceva în mașină.
–Ne vedem acasă,hyungie, spuse Kai scurt întorcându-i spatele.
–NICI SĂ NU VĂ GÂNDIȚI SA PLECAȚI FĂRĂ MINE.
–Tot te iuubiimmm~!
–Jur că-
Cuvintele i-au fost întrerupte de ușa care s-a deschis singură, lăsând un Hoseok ciufulit și pe jumătate adormit să își facă apariția.
Toți încremeniră.
Analiza împrejurimile cu ochii mijiți de somn, încruntându-se profund când își dădu seama cine îl trezise.
–OK puștilor, care-i faza? De ce faceți atâta gălăgie la nici 7 jumătate dimineața? Cred că ați trezit deja tot blocul. Și ce căutați aici?
–E.. e vorba despre Namjoon hyung. E grav. E la spital acum. Yoongi hyung e deja acolo. El ne-a trimis..
Ochii lui Hoseok se întunecară imediat făcându-i pe băieți să tresară la schimbarea bruscă a bărbatului care acum se simțea mai mult decât treaz. Nu puse întrebări suplimentare.
–Așteptați-mă. Vin imediat.
Având în vedere că seara trecuta adormise direct îmbrăcat, își luă doar geaca din mers, în buzunarele căreia avea tot ce îi trebuia.
Mai trebuia doar să...
–Jin hyung... spuse acesta pe un ton blând zgâlțâind ușor umărului băiatului ce încă dormea.
După scurt timp, mormăieli pline de protest s-au făcut auzite.
–Ya. Joon-ah, dacă nu mă lași să dorm, promit că o săptămână nu mai ai ce mânca.
–Hyung.. Namjoon nu e aici. S-a întâmplat ceva cu el. Trebuie să mergem acum la spital.
–Ce spital? De ce am merge la spita-
Se ridică ca ars din pat, uitându-se cu ochi temători la Hoseok. Îi cercetă chipul, iar când nu găsi urmă de îndoială sau glumă, se cutremură. Știa că nu ar face farse de genul.
–Ce s-a întâmplat..? întrebă încet, fiindu-i prea frică de răspuns
–Nu știu nici eu. Dar ne va explica Yoongi.
.
.
.
Ceasul nu arăta mai puțin de opt și jumătate și Yoongi se găsea completând altă treabă din lista parcă interminabilă.
–O să încep prin a-ți spune cum este Namjoon, pentru că știu că ai așteptat ore bune pentru asta. Dar cred că este mai mult decât evident că după aștept niște explicații, îl fixă aceasta cu privirea, parcă asigurându-se că băiatul extenuat ce se trântise pe canapea a înțeles.
