Urmează-i pașii // FINALIZAT

Capitolul 1 Ultima viata

Sunt intr-un pat de spital.Pijamale cu flori, asternuturi murdare...hmmm..nu e nimeni.

Ma ridic din acel pat tare care mirosea puternic a medicamente.Ma indrept spre oglinda pentru a imi observa starea.Am murit si am reinviat.Este asta posibil?Totusi... fata mea arata bine...

-Mo Ne, 17 ani, data de nastere 7.07.2017, mama ta si tatal tau sunt acum detinatorii unui birou de avocatura.Stai cu bunica ta. Asta este tot ce trebuie sa stii.

Ma bate cineva pe brat.Ma intorc..

-A-angel! Sunt din nou eu?!*spun cu vocea tremuranda*

-Da, esti din nou tu.Am facut conform cerintelor tale.De acum, mai ai doar o viata.Aceasta este ultima, ai grija cum o folosesti!

Ingerul isi inchide ochii si continua:

-Am schimbat pozitia voastra sociala si anul in care te-ai nascut.Esti nascuta in ziua,luna si anul in care ai murit dar ai acelas numar de ani.Nu uita, nu ai voie sa spui nimanui ce ti s-a intamplat!

Dau aprobator din cap iar ingerul dispare.

"Sunt in viitor..MoNe,esti in viitor!"acestea sunt cuvintele ce imi invadeaza crierul.

O batranica cocosata intra val-vartej pe usa ruginita a camerei mele de spital.

-MoNe, esti bine? Fata bunicii!

Batrana pare foarte ingrijorata.Avea o punga maaare cu medicamente si mancare.Le scoate din acea sacosa si le pune pe masa. Se indreapta grabita spre mine si ma aseaza in pat."Ea trebuie sa fie bunica" imi spun eu."Este un om foarte frumos cu toate ca anii isi spun cuvantul.Cearcanele accentuate din cauza lipsei de somn isi puneau amprenta asupra mea."Of, bunicuta asta are nevoie de mine."

-Da, sunt bine bunica!

Fara sa mai scoata un sunet , se apropie de mine si imi aduce tava cu mancare pe care mi-o aseaza in poala.

-Bunico, de ce sunt aici?Nu am nici o vanataie si ma simt bine.

-Esti anemica! Ai mers cu mine in piata desi nu mancasei nimic.Nu era normal sa lesini?Sau poate ca tu esti ca o pisica cu 9 vieti?

"Cu 2 bunico, acum mai am doar una.Te rog, ai grija de mine!"

-Dar...MoNe, am vorbit cu parintii tai.Vor sa te ia in Seoul.

-Dar de ce nu pot sa raman cu tine?

-Busan-ul este mic.Eu sunt batrana si nu cred ca te mai pot ingrijii.*ma priveste neputincioasa,aplecandu-si capul in semn de regret*

-Bunico, nu vreau sa plec de langa tine!

Din cate imi aduc aminte, tata era un barbat destul de puternic si dedicat muncii sale.Isi slujea stapanul cu credinta si loialitate.Era mana lui dreapta si ii judeca pe cei care ii puneau viata in pericol iar mama....ea il urma pe tata.Era o femeie blanda iar in ochii ei puteai citii orice:de la dragoste,pana la ura.

Bunica plangea.

-Maine vei pleca cu prima masina.Doctorii au spus ca esti in regula.

-Bine, am inteles!

Iau un colt ce facea parte din asa-presupusa pijama si ii sterg lacrimile.Dansa ma ia de mana si imi strange lucrurile din spital.

-Este timpul sa te externam!

Imi ia tava din fata, se calmeaza, ma ridica din pat si se apleaca pentru a-mi lega sireturile. In acest timp ochii mei "zboara" prin camera in cautarea unui calendar de perete."Suntem in...aha! 6.07.2034..ce? maine este ziua mea?"

-Hai sa mergem!*isi ia punga cu medicamente si se sprijina de bratul meu*

Iesim din acel loc in care te imbolnavesti in loc sa te vindeci si vad ca totul este foarte schimbat.Sunt in acelasi loc. Au trecut 17 ani iar totul pare desprins din filme SF. Trotuarele erau rulante daca pot spune asa,masinile aveau alt fel de forma.Erau mult mai incapatoare.Gradinile pareau raiul.Flori exotice se gaseau in fiecare coltisor iar fiecare cladire pe care o zaream,lua forma unui "zgarie-nori".

O masina se opri in fata noastra iar o doamna in negru imi deschidea usa din spate a masinii.

Ha, si bunica spunea ca nu are cum sa aibe grija de mine!

Aceasta trebuie sa fie noua mea viata! "MoNe, profita de ea!Timpul trece repede si orice are un pret."

-La ce te gandesti? Am ajuns de 10 minute!*ma intreaba bunica foarte curioasa*

-La nimic!O sa imi fie dor de tine!*lacrimile imi inunda ochii iar inima ma doare*

Bunica ma ia in brate:

-Este in regula!Voi veni din cand-in-cand pe la voi.Nu imi pot lasa nepoata dupa ce am avut grija de ea!

Seara trece repede.Dupa ce am dat mai mult de 20 de ture prin casa bunicii, am ajuns in camera mea.

Pe usa alba erau lipite niste stelute colorate si o placuta aurita pe care scria numele meu "Kang MoNe".

Apas manerul auriu, asemenea acelei placi pe care era inscriptionat numele meu si intru.

"Incredibil! Asta este a mea? Eu nu vreau sa plec de aici! "

Patul cu apa, covorul pufos, dressing-ul incarcat si biroul in care erau asezate cateva carti..toate aratau perfect.

"Sunt obosita!" ma trantesc in pat si adorm pana a doua zi.