Urmează-i pașii // FINALIZAT

Capitolul 5 Primul pas

Imi ia mana si ma conduce spre casa.Eram extenuati.Prea multe s-au intamplat intr-o singura zi.Nici unul dintre noi nu mai gandea ce scotea pe gura.

"-Sa uiti sa vii maine la 18.Atunci e spectacolul.

-Ok.Deci sa vin maine la 17.

-Am zis la 19.Doamne, Alah, Confucius , Buda, Obama si cine o mai fii, nu esti atenta deloc!"

Asa am vorbit tot drumul pana am ajuns la intersectia dintre drumul casei mele si drumul casei lui.

Si-a desprins mana care m-a tinut pana atunci cu putere si caldura si si-a luat ramas bun.

Timpul parca se oprise si, ca in desene animate, eu puteam sa ma misc. "Tic-Tac" batea un ceas de nu stiu unde.

-Angel!*Spun uimita*

-Ai fix 35 de secunde sa ma asculti.Nu trebuie sa il lasi sa plece acasa acum!Este in pericol.Iti voi spune mai multe data viitoare.Daca nu vrei sa il pierzi, asculta ce ti-am spus, noua lui viata pare sa se termine azi si numai tu poti impiedica asta!

Dispare iar timpul revine la valorile lui initiale.

Noaptea, strazile din Gangnam sunt destul de periculoase iar Angel nu avea de ce sa ma minta.

Imi schimb dintr-odata mimica fetei iar el observa.Starea de euforie de mai devreme era complet distrusa.

Ii iau inapoi mana si o strang cu putere.Stiam ca nu trebuie sa afle ce s-a intamplat mai devreme.

-Nu ma simt bine...spun exersandu-mi calitatile actoricesti.

-Micuta MoNe nu se simte bine deci nu am de ales...

Isi da jos geaca si mi-o aseaza pe umeri.Procedeaza la fel si cu esarfa pe care o leaga de gatul meu de parca ar fi atasat unui cadou o pamblica si imi face semn sa urc pe spatele lui.

Fac intocmai.Mergem foarte incet, semn ca sunt destul de grea.Desi eram lipiti unul de altul noi nu eram cu gandul acolo. Fiecare isi amintea de trecutul mai mult sau mai putin dureros de care a avut parte.

Il simteam pe Angel foarte aproape de noi. Am reusit sa il salvez pe Jay.Cred ca acesta a fost primul pas.

Nu mai era mult si ajungeam acasa asa ca l-am sfatuit sa ma lase jos si sa asculte ce am de zis.Se aseaza pe prima banca iesita in cale si imi face semn sa ma alatur lui.

Nu aveam nimic in minte, nu stiam ce pot sa ii spun, sau cum puteam sa il distrag.

-Asculta aici! Cum iti voi face un semn,incepi sa te vaiti si sa tipi de durere.

-De ce sa fac asta? Totusi, nu ar fi mai bine sa merg eu acasa...sa dorm si poate sa ajung la 15 la spectacol?

-Tu esti sanatos?Of, doamne, fa cum iti spun eu. Vreau sa imi asculti piesa inainte sa apar cu ea pe scena.

-Ce parte din "suntem rivali" nu intelegi?

-Hei! Cum.poti sa spui asta? Eu una m-as bucura daca prietenul meu ar castiga, fie chiar si in fata mea.Stiu ca esti obosit si vorbesti de parca vi dintr-o alta planeta da te rog, asculta de data asta!

-Ok sefa.

O sun pe mama si cum raspunde ii fac semn lui oppa.

-Ah piciorul! MoNe, ajuta-ma!*striga el, jucand mai bine decat am facut-o eu in "scena" precedenta*

-MoNe, ce se intampla acolo?

-Mama, Jay oppa s-a lovit la picior cand sa se intoarca spre casa. Suntem aproape de casa noastra.Ce sa fac?

-Mai intrebi? Adu-l aici! Daca are vre-o intindere?

Mama este o fire foarte grijulie...as putea spune ca este excesiv de grijulie si stiam ca reactia ei o sa fie destul de previzibila.

Am inchis telefonul.

-Ridica-te! *ii spun muscandu-mi buzele*

-De ce?

Il lovesc in picior si ii rup blugul .

-Au!Asta chiar doare!

-Imi pare rau Oppa!

Pot spune ca a fost destul de exagerat gestul meu si imi inchipui ca primesc injuraturi si in momentul de fata.