Hărțuitorul

Capitolul 12

Ayanna :

Kevin ma recunoaste mult prea tarziu, abia atunci cand stau la o distanta de cativa centimetrii de el. Privirea lui e turbata. Ochii lui nu se pot focaliza si pot sa jur ca mai si tremura un pic. De parca ar fi vazut moartea in fata ochilor.

—Esti bine Kev? Vrei sa te duc acasa?

Poate ca nu il suport insa este si el un om si nu il pot lasa asa. Se ridica de jos si o ia la fuga in directia opusa mie. Alearga clatinat, izbindu-se de stalpii de curent dar totusi e rapid.

Poate e doar drogat.

Sper sa fie doar drogat.

Desi arata rau chiar si pentru un drogat.

—Buh!

Țip din toate puterile, inima mea fiind acum ca cea a unui iepure speriat. Dumnezeule!

—Shawn, ce Dumneze faci? Vrei sa ma vezi printr-un sicriu?

Imi tin inima pe piept si el rade neîncetat, strada fiind aproape pustie. Cad ciori din copaci cand vine el si isi dau oamenii seama sau cum de ?

—Ti-am zis sa ma astepti acasă Ayana. Asculta-ma macar odata.

Ofteaza el si ma trage dupa el pana inapoi in bloc, in lift si dupa in apartament.

—Daca pățeai ceva, spune-mi si mie, daca drogatul ala sărea la tine să te hărțuiască?

Aproape țipă la mine si eu inghit in sec. Ma dau doi pasi in spate si privesc in jos vinovata. Il doare pe el in cur de mine.

—De parca ti-ar pasa...

Rostesc incet asigurandu-ma totusi ca ma aude. Face ceva surprinzator. Ma lipeste de perete si dupa isi lipeste gura de a mea, in sarut simtindu-se caracterul vulcanic si dorinta de dominare pe care o are.

—Haide să mâncăm ceva. Dupa iti iei pastilele.

Mă inrosesc subit cand i-am zis indirect sa imi ia anticonceptionale ca s-ar putea sa mi-o fi tras-o aseară. Parca citindu-mi mintea incepe sa rada.

—Apropo, stai calmă ca tot ce ai facut aseara ai fost sa stai cu mine, nu ti-ai tras-o cu nimeni.

—Nici cu tine?

DUMNEZEULE! TACI AYANNA!
—conștința mea—

—Nici cu mine Ayanna.

Spune el incepand sa rada sec. Cine stie la ce se gandeste acum. Am mancat, si imediat dupa aceea am luat pastilele ce mi le-a dat Shawn, sperand sa imi remedieze problema.

—La ce ne uitam?

Se tranteste alaturi de mine pe canapea si isi puna mana dupa umerii mei. Din ochii cuiva am arata ca un cuplu. Dar din ochii mei arat ca un copil sechestrat de parinti si care nu are nimic de zis.

—La cum mă joc eu "Candy Crush".

Spun cat de sincer pot si imi deschid rabla de telefon asteptand ca jocul sa se incarce.

—Ai bani de n-ai aer. Știi...ai putea să îți cumperi un telefon mai nou.

Mă înroșesc. Am uitat pana acum o secunda de banii pe care mi i-a "donat" fara acordarea mea. Futu.i mama mă-sii de treabă.

—Venind vorba de acei bani...i-ai inapoi, nu vreau sa ma simt datoare nimănui, mai ales ție.

—Cum adică "mai ales" mie?

—Nu te cunosc aproape deloc. Nu iti stiu familia, trecutul, ce legatura ai cu Everina, de ce esti considerat asa de rau, de unde mă știi. Stiu doar ca esti cel mai tare de aici și atât. De aceea, mai ales ție.

Vorbele mele îl lasă indiferent, si eu inghit in sec. Am rabufnit. El are grija de mine de aseara incontinuu iar eu tocmai i-am urlat in fata nenumarate lucruri.

Se aproprie de mine si picioarele imi tremura, genunchii fiind din ce in ce mai moi. Isi pune o mana pe obrazul meu si o mână pe talia mea, eu fiind nevoita sa ma sprijin de el.

—Ai totală dreptate micuțo. Însă toate la timpul lor. O să mă cunoști cat mai curand mai bine decât oricine și nu o să îți placă deloc.

Calmul lui mă înspăimântă, imi saruta buzele incet, intr-o atingere de fluture si dispare cat ai clipii din fata mea.