Te privesc fascinat de câteva zile și nu reușesc să mă apropii de tine. Ești muza mea. Fiecare pas pe care îl fac, mă gândesc la tine. Aș vrea să am curajul să te abordez, dar nici măcar nu sunt atât de curajos încât să îți trimit un mesaj electronic.
Pentru moment, este mai bine așa. Nu cred că are vreo importanță înfățișarea mea. Poate sunt nebun, poate doar confuz, dar ceea ce-ți spun acum, țin totul ascuns. Sufletul meu e precum un cufăr vechi; deține multe comori, însă cea mai importantă dintre toate, ești chiar tu!
Când te privesc cum stai la masă cu prietenele tale, mă încarc cu noi forțe. O singură privire fugitivă de a ta, mă ajută să trec cu bine peste fiecare încercare din viață.
Ai chipul de înger cu un suflet de catifea. Ai suferit destul, nu am să-ți mai permit asta! Mi se rupe sufletul când te văd cum plângi după acel nenorocit!
Știi că nu merită lacrimile tale, și totuși, le pierzi pe fiecare. Vrei să pari puternică, dar de fapt, doar eu am observat asta. Prietenele tale, te cred o nepăsătoare. Când de fapt, te ascunzi după razele solare și-ți dai drumul la cristale.
Zâmbește! Nu te întrista, nimeni nu merită durerea ta! Dacă aș putea, te-aș consola și ți-aș șopti ne-ncetat, nu uita:
Ești motivația mea!
Acum, zâmbește! Vreau să te văd, cum pe chip îți apare acel diamant! Știu că asta îți dorești, promit că n-am să te pârăsc!
Știu că nu mă auzi și totuși, îți transmit un gând bun. Aș vrea să-ți fiu un înger să te ghidez pe drumul lin, fără obstacole și venin. Să-ți pot șterge imaginea acelui meschin și să-ți fur, din nou, un râset cristalin.
Împătur hârtia și i-o pun în dulapul ce este situat chiar lângă al meu. Nu știu când îl va găsi sau dacă îl va citii, însă nu m-am mai putut abține să nu-i scriu. De fapt, i-am scris de atâtea ori mesaje anonime fără ca măcar să i le las, încât am un caiet întreg de texte. Dar cine știe, poate într-o zi, cândva, pe toate i le voi arăta. Pentru moment, este de ajuns și cred că tocmai i-am furat, din nou, un zâmbet.
_______________________________________
Această poveste am scris-o de ceva timp deja, prin 2018, dar mi-am spus că este păcat să o las în ciorne. Am retras-o dintr-un impuls și chiar dacă nu mulți au citit-o, îmi e dragă. Cu ajutorul ei mi-am dat seama că pot să fac și rime, nu doar proză. Mi-am dat seama că rimele fac parte din viața mea la fel de mult orecum textele lungi.
Aici este vorba despre o altfel de poveste, unde doi îndrăgostiți comunică prin ajutorul bilețelelor.
Hai să ieșim din clișeul băiatul popular și fata tocilară, unde unul din ei trimite mesaje/apeluri anonime celuilalt. Și să facem ceva infantil, dar pur și frumos.
CITEȘTI
Cuvinte fermecate
Short StoryÎntr-o lume unde tehnologia tronează, așezarea cuvintelor pe o banală coală de hârtie pare ceva ieșit din tipar. Este posibil să te îndrăgostești de niște vorbe puse pe o coală de hârtie? Ai putea să te atașezi de o persoană, fără ca măcar să nu șt...
