Cuvinte fermecate

Cuvinte fermecate - IV

Au trecut câteva zile de când nu te-am vãzut. Vacanța de iarnă nu mi-a permis asta. Știu, puteam sã te sun, dar am preferat sã n-o fac. E mai bine așa, plus de asta, tu ești sau cel puțin, erai într-o relație.

Te-am vãzut la cantinã, nu erai deloc fericitã. Prima datã am crezut cã nu văd eu bine, dar se pare cã nu de la asta vine. Supãrarea ta este cauzatã de altcineva. Am anchetat sã vãd ce s-a întâmplat și atunci am aflat. Bãiatul care ieșea cu tine, te-a înșelat.

Nu fii tristă, nu meritã! Un asemenea laș, nu ar trebui să aibã parte de tristețea ta. Nici mãcar nu a avut curajul de a se despãrți de tine. Îmi vine sã-l iau la bãtaie, dar asta ar atrage prea multe priviri, mai ales cã, momentan, nu mi-a fãcut nimic personal. Dar îți promit, nu rãmâne nepedepsit.

Prietenele tale, au încercat sã-ți dea culoare, dar le-ai refuzat cu ardoare. Le-ai respins pe toate, chiar dacã ai nevoie de fiecare în parte. Îți vãd din nou ochii triști și ai revenit la vechiul stil. Cel sombru și închis.

La ora de mate, te-ai uitat din nou în spate. M-ai privit în ochi și pentru o clipã, am avut impresia cã mã recunoști. Apoi, mi-am dat seama cã nu ai cum, deși ești pe drumul cel bun.

Știi, încã mai sper cã ai să-mi rãspunzi. Nu știu cum, dar vei gãsi tu un mod. Aș vrea sã putem comunica prin scris, așa cum era odatã menit. Așa cum făceau lorzii cu ducesele și prinții cu prințesele. Sã ne teleportăm în acele timpuri și sã-ți scriu scrisori cu vârful peniței.

Deja mi te imaginez purtând un corset din ãla strâmt, care sã te facã sã arăți și mai divin. O rochie lungã pânã în pãmânt ce-ți flutură în fiecare rafalã de vânt. Stai pe o bancã în imensa grãdinã și privești fascinatã în oglindã. Cu un evantai grotesc, încerci sã te rãcorești.

Iar eu, sunt ascuns într-un tufiș, unul plin cu țepi și spini. Dar nu simt nici mãcar unul, sunt prea fascinat de tabloul sacru. Ești precum o zeiță greacã, pictată de cel mai faimos pictor din întregul univers.

Clipesc de câteva ori și-mi dau seama cã iar m-am gândit prea mult la tine. N-are nimic iubire, timpul când vei fii cu mine, vine din ce în ce mai repede!

Nu am încă curajul să o abordez personal și nici nu cred că ar fi pregătită de șocul cauzat. Căci din exterior, nu sunt acel gen de băiat ce se dă romantic. Mai degrabă sunt genul ce te face să fugi mâncând pământul odată ce m-ai văzut. Tot ceea ce sunt eu, o va speria și n-am de gând să risc totul acum, când mai e atât de puțin până am s-o fac să fie pregătită de ceea ce va urma.