Intoxicați în sentimente

Capitolul I|Prima Parte |

,,Viața le rezolvă pe toate! ,,

Sau timpul, așa zicea bunica. Acestea erau cuvintele ei pe care le auzeam zicându-le mamei.
Spunea asta cu o voce calmă, fără a-i tremura glasul. Mama în schimb era mereu agitată și doar bunica stătea cu mine. Bunica a fost atunci și încă este, singura persoană pe care o iubesc din tot sufletul și pentru care mi-aș da viața.

Mama mea nu știu exact cine e. Nu mi-a fost descrisă foarte bine de către bunica. După plecarea ei a cam refuzat să-mi mai dea detalii despre ce face și unde e. Tot ce știu e că a plecat cu un prieten, nu știu dacă actual iubit, când aveam eu 3 ani, pentru că voia să încerce ceva nou. Așa i-a spus bunicii.

,,Vei vedea că totul o să fie bine draga mea, fata ta va crește mare, tu îți vei continua studiile, o să am eu grijă de ea!,,

Habar n-aveam ce se întâmplă, eram mult prea mică, dar odată ce am crescut, pe la vârsta de doisprezece ani am început să realizez că fusesem o greșeala.
Totusi, îi mulțumesc bunicii că m-a ajutat să cresc, însă nu mai pot trăi într-o viață mizerabilă ca asta. Nu am mamă, sau mă rog, cel puțin eu asta spun. Acea femeie care se presupune că m-a născut era prea tânără ca să aibă o grijă în plus, pe mine.

Așadar, astăzi fac șaisprezece ani, vârsta la care ea m-a născut. Dar mă rog, eu am cap și nu voi face copil la anii ăștia, ci voi pleca de acasa, fără știrea bunici că altfel nu mă va lăsa. Unde? Pe străzi. Da știu, probabil că o casă cu apă, mâncare, căldură, mi-ar fi fost mai plăcută decat viața pe străzi, dar nu mă mai simt bine. Am avut parte doar de afecțiunea bunicii și cam atât. Ea îmi spune sa nu îmi judec mama căci a făcut sacrificii și a luptat, dar eu nu cred nici măcar o boabă. Cei de la școală mă urăsc, dar nu îi învinovățesc. Spun adesea vorbe urâte despre mine și încearcă să mă facă să mă simt prost până si câinii de pe stradă îmi întorc spatele.
Asta este, voi încerca să repar unele lucruri și poate viața mea se va transforma într-una mai bună...

-editat