La auzul țipătului meu, atât Angel cât și acea misterioasă femeie, tresăriră.
Mi-am pus ambele mâini pe față și am oftat. Oare ea să fie mama mea? Oare atunci când am plecat pe drumuri îmi imaginam că voi da de ea?
As fi strâns-o în brațe, căci mă salvase din ghiarele acelui om, dar îmi venea să o plesnesc știind ce viață am avut fără ea.
Mi-am șters lacrimile din colțul ochiului. Angel nu avea nici cea mai mică idee despre ce se întâmplă așa că a continuat să mănânce.
-Tu ești? Vocea îmi era tremurată.
Își plecă privirea și oftă.
-Da, eu sunt!
Nu îmi venea a crede. Femeia care m-a lăsat în grija bunici, știind foarte bine că ea poate ceda oricând, iar eu aș fi rămas pe stradă, statea chiar în fața ochilor mei.
M-am uitat cu ură la ea și am întrebat-o :
-Cum dracu m-ai găsit acum, dacă de atâția ani nu ai dat niciun semn?Ce aștepți acum? Să te iert?
-Josephine, te rog, vreau doar să mă asculți.
Nu aveam chef de scuzele ei așa ca i-am făcut semn lui Angel să se ridice și am plecat, trântind ușa cu putere.
***
Afara ploua cu găleata, noi eram subțire îmbrăcați și eram din nou pe străzi. Mai bine așa, decât să stau în casă cu o mincinoasă,chiar dacă Angel nu merita asta.
-Și am ajuns din nou pe străzi. Ofta el și se așeză pe o bordură.
-Dă-te de acolo, te va ploua și mai tare! Strig cu putere la el. Și așa nu ești într-o stare prea bună!
Se uită cu o expresie tristă la mine și spuse:
-Mai contează? Și așa viețile noastre sunt duse pe apa sâmbetei.
-Știu că nu meritai să pleci din casa acelei femei...
-Adică a mamei tale, mă întrerupse el.
-Da, ei bine eu nu o pot numi așa. M-a abandonat de mică și m-a lăsat să trăiesc alături de bunica mea,apoi am continuat să îi povestesc.
-Fiecare om a greșit, fiecare om dacă vrea se poate schimba în bine. Înțeleg că ești supărată pe ea, ai motive, dar încearcă să o înțelegi.
Dacă altcineva mi-ar fi spus asta l-aș fi pocnit, dar spunând el asta, suna chiar frumos.
M-am apropiat de el și i-am șoptit :
-Mulțumesc!
Mi-a zâmbit și el, apoi corpurile noastre s-au atins. Cu mâinile sale mari, mi-a apucat fața și a zis:
-Încep sa țin la tine! Vreau sa facem cumva să ne fie bine amândurora.
-Și eu îmi doresc același lucru.
Inima îmi spunea multe. Îmi dicta ca eu sa îl sarut, pentru că asta ne doream amândoi. Înăuntrul meu fierbeam și nu mai simțisem asta niciodată. Fluturii din stomac nu ezitau să apară, iar și eu îmi puteam da seama că și eu încep să țin la el mai mult decât la un prieten.
Buzele noastre s-au atins, formând un sărut suav.
Îl voiam pentru mine. Voiam să nu ne despartă nimeni. Pierdusem prea multe persoane, iar el nu trebuia să fie una din acestea.
-editat
CITEȘTI
Intoxicați în sentimente
Fantasia-În curs de editare- Aceștia suntem noi, vietăți ce se hranesc cu ură și dragoste, care la un moment dat ajung să se intoxice, fie cu ce-i bun, fie cu ce-i rău. Până la urmă ne vom da seama că ambele sunt rele sau mai puțin bune față de ce ne-am im...
