-Josephine cât vom mai sta aici?
Auzisem pentru a nu știu câta oară aceste cuvinte. Din păcate nu îi puteam răspunde. Și nu că nu as fi putut, ci pentru că nu știam ce anume să îi spun ca să se liniștească.
Deși a fost copilul pe care l-am luat de pe stradă, acest băiat știa cum să se comporte, cu cine trebuia și cine îl respecta, avea o educație frumoasa dată de mătușa lui, însă din spusele lui, după ce aceasta a murit el a rămas pe străzi.
Era mai mare decât mine doar cu câteva luni, dar toate lucrurile oribile pățite îl făceau să fie din ce în ce mai slab.
Am preferat să îl privesc tristă, dând din umeri și să oftez.
-Poftiți cina! intră din nou bărbatul care ne răpise.
Vindeam legumele pentru a ne face banii, pe la casele de acolo. Vândusem aproape jumătate din cantitate și banii erau acceptabili. Când am ajuns la o casă mai bogată, cu o curte exterioară imensă și plină de viață, loc de joacă pentru copii lor, marmură și sticlă pe dinăuntru, am observat amândoi că omul acela nu era cu o intenție prea bună. Ne-a ademenit la el în casă, ca mai apoi să ne prepare un ceai ce ne-a adormit și ne-a adus aici.
Am dat cu piciorul în tava rece de metal, unde se aflau două pahare cu apă și doua porții de supă. Nu mai mâncasem de când ne adusese aici, preferam să stăm și să murim de foame decât să mancam otravile lor. Nu știam nici acum ce aveau de gând să facă cu noi.
După ceva timp, Angel adormi. Din cauza faptului că nu mâncase, slăbise și dormea încontinuu. Îmi era mila de el și voiam să fac tot posibilul să scăpăm, dar era cam imposibil, gărzile erau peste tot. Doar o minune ne mai putea salva.
Și chiar când ma gândeam la asta, niște voci se auziră pe hol, și o femeie intră val vârtej la noi, ne dădu drumul și ne spuse:
-Haideți copii! Nu avem prea mult timp.
Avea o vârstă medie, îi dădeam pe undeva la treizeci de ani. Cu părul blond, vopsit, sprâncenele maronii, niște buze subțiri, un corp destul de slăbuț și statura ca și a mea. Îmi semăna puțin cu cineva, dar nu îmi puteam da seama exact cu cine.
Buimaci, dar tot odată fericiți am urmat-o pe femeia care ne-a scos de acolo. Ne-a urcat în mașina ei și ne-a dus în apartamentul ei.
-Puneți-vă hainele acolo și vă puteți duce la baie.
Avea un apartament mic, dar drăguț în același timp, camerele erau curate și luminoase, iar mirosul din camere era identic cu cel al meu.
Ma bucuram că am putut scăpa cu viata de la acel nenorocit, dar totuși nu înțelegeam de unde apăruse femeia aceasta și de ce voia să ne ajute. Însă mă bucuram pentru Angel căci acum avea parte de putina căldură și o masă caldă.
-Josephine, mănânci și tu?
Am tresărit la auzul numelui meu.De unde îmi știa numele. Oare făcea și ea parte dintr-o mafie?
-Da, dar de unde îmi știți numele?
Se crispă, iar după câteva secunde zâmbi fals și spuse:
-Te-am auzit vorbind cu amicul tău, iar el ți-a pronunțat numele, de acolo îl știu.
Dar cand m-am pus la masă, întâmplarea făcu să vad pe cuptorul cu microunde o poză cu mine, ea și bunica.
Am scăpat lingura din mână și am scos un țipăt.
-editat
CITEȘTI
Intoxicați în sentimente
Fantasi-În curs de editare- Aceștia suntem noi, vietăți ce se hranesc cu ură și dragoste, care la un moment dat ajung să se intoxice, fie cu ce-i bun, fie cu ce-i rău. Până la urmă ne vom da seama că ambele sunt rele sau mai puțin bune față de ce ne-am im...
