Traind prin amintiri

Viata vazuta prin amintiri

Stateam in camera mea intinsa pe pat, cu muzica pornita, si ma gandeam, ceea ce fac de obicei cand nu am ceva concret de facut. Muzica mergea destul de tare, dar era mai mult sa nu ma simt singura, pentru ca sunetele treceau pe langa urechile mele. Eram prea absorbita de gandurile si de amintirile ce imi navaleau capul. Simteam pur si simplu ca imi explodeaza, de la atata invalmaseala. Imagini incetosate, cu sunete neclare, putina miscare si sentimente pierdute in timp. Asta este cam cea mai buna descriere pentru ce simteam. Am inchis ochii incet.. Imaginile, sunetele s-au inmultit in mintea mea si au devenit parca mai puternice, ma cuprindeau de-a dreptul..

Am stat asa aproape un minut, cred, cu amintirile navalindu-mi capul, iar corpul imi cadea greu. Eram de-a curmezisul patului, inca imbracata deoarece tocmai ma intorsesem de la scoala. Am deschis usor ochii, nesigura pe mine. Eram in fata scarii mele, nervoasa, foarte nerabdatoare, insa curioasa de ceea ce urma sa se intample. Langa mine era el. Primul el. Numele lui era Kevin. Kevin Path. 

Cu sapca de rapp-er, rosie, blugi cu bretele lasate, buzunarele umplute cu tot felul de maruntisuri, tricou albastru cu un desen "dur", vesta rosie si in picioare niste adidasi la moda. Imi zambea in modul in care a reusit sa imi fure inima, lucru insa ascuns bine in mine 

, iar ochii lui caprui ma scrutau, facandu-mi intotdeauna inima sa o ia la galop, o usoara senzatie de greata, ameteala, moleseala dar si euforie. Desi eram cei mai buni prieteni de ceva vreme, nu vorbisem niciodata despre o relatie stabila intre noi, ca intre "iubiti". Aveam saluturi de baieti, batutul palmei "vagabondeste", cum spunea mama, aveam glume si expresii ciudate, si eram singura din toata scoala care il intelegea. Ceilalti doar isi bateau joc de el. Parea tipul de baiat smecheras, de bani-gata, baiatul lui taticul, care are tot ce isi doreste. Ceea ce, sincer vorbind, nu era departe de adevăr. In fata colegilor parea doar fraierul care se da mare cu ceea ce are, cu limbajul vulgar si cu muzica rap, luandu-se de copii mai mici, insa fiind "tinta" elevilor mai mari. In fata profesorilor parea elevul nu foarte constincios, extrem de timid, care nu participa deloc la ora, iar cand era intrebat de profesori ceva, se ridica incet in picioare, privea catre catedra printre gene si tacea; colegii atunci incepeau sa rada, sa il jigneasca, sau sa arunce in el cu diferite lucruri de pe banca. Profesorul se enerva de tacerea lui, repeta intrebarea, il ruga, uneori chiar implora sa zica ceva, desi fara succes, toata scena finalizandu-se cu o nota nu chiar de trecere in catalog. Eu, insa, eram singura care il intelegea intr-un fel, imi era mila de tot ceea ce se intampla, si eram singura care ii asculta vocea usor raraita si sasaita vorbind. Vorbind despre orice: muzica rap, arme, masini, moda si jocuri. Va puteti da seama ca eram foarte baietoasa, motivul fiind unul destul de intemeiat, dupa parerea mea: un băiat nu te barfeste cu cei mai buni prieteni, mai ales atunci cand te intorci cu spatele, nu se razbuna pentru ca i-ai furat iubitul, este sincer cu tine, nu este rautacios, si in plus se poate indragosti de tine. Revenind la acea seara, stateam in fata lui, foarte sfioasa, cu inima batandu-mi intr-un ritm rapid in care nu credeam ca se poate fizic, si eram practic pierduta in privirea sa vicleana. Era de ajuns sa isi roteasca ochii caprui spre mine si eram in stare sa fac orice pentru el. Eram orbita, de-a dreptul, de iubire, incat nu mai vedeam nimic si pe nimeni in jurul meu. Uneori imploram cerul si pamantul sa nu imi insele uriasa incredere pe care i-o acordam, pentru ca sincer, nu aveam habar (pana atunci) de ce sunt in stare sa fac pentru el. Stateam astfel si rupeam frunzele gardului viu din fata blocului, lucru devenit tic nervos încă din copilărie, (pe care il mai fac si acum) si gandindu-ma intens la ceea ce va urma. Era chiar 30 noiembrie si era ziua mea de nume. Da, ati ghicit, ma cheama Andreea. Eram atunci in clasa a VI-a, si va dați seama ca nu aveam cine-stie-ce experiența cu băieții. In noaptea de dinainte, primisem un mesaj de la el, lucru care nu era ciudat, deoarece obisnuiam sa vorbim pana pe la 2-3 noaptea, insa continutul era ceva neasteptat. "Maine vei primi un cadou de ziua ta" Nici nu stiu de ce imi era atat de frica. De aceea stateam aproape tremurand in fata lui, privind in acei ochi splenzizi.

- E deja tarziu, ar cam trebui sa urc, zic eu.

- Stai, nu ti-am dat cadoul..

- Ok.. pai.. Mai astept putin atunci..

M-a chemat putin mai aproape de el, aproape de scara, putin in dreapta usii, astfel incat sa nu fim vazuti de nimeni, nici daca iese, nici daca intra in scara. Mi-a intins mana in semn de salut, salutul nostru. Ma intrebam daca nu imi mai da cadoul, dar cum nu stiam ce urmeaza sa faca, am intins mana, la randul meu. A fost cea mai.. ei bine, nu stiu cum sa zic, cea mai neasteptata, ciudata, dar si fericita, inaltatoare decizie de pana acum. In nici jumatate de secunda, m-a tras putin de mana, astfel incat sa fim fata in fata, si i-am simtit buzele moi, calde si catifelate deasupra buzelor mele reci, tremurande. Stia ca nu m-am mai sarutat niciodata cu un baiat, asa ca a actionat scurt. Cand ne-am dezlipit, nu mai vedeam nimic in fata ochilor. Era bezna totala si simteam ca plutesc, undeva in stratosfera, cu inima iesindu-mi din piept, stomacul framantandu-se, si mintea atat de tulbure.. Am clipit de cateva ori puternic, reusind sa indepartez cât de cât ceata pe care o simteam in fata ochiilor si ne-am unit privirile. Imi zambea triumfator, cu o usoara urma de satisfactie, dar si rusine si... dragoste??!

- Sper ca ti-a placut cadoul, spune el facandu-mi cu ochiul si indepartandu-se de mine, pornind spre casa lui.

- D-d-daa... A fost.. I-i-i-ncredibil.. am reusit sa bangui, auzind doar eu.

Stiam ca sunt balbaita de obicei, dar acum nu puteam sa mai zic o vorba. Tremuram din toate oasele, nu mai stiam ca se gandesc, mai exact nu stiam daca mai puteam sa gandesc, si daca mai pot respira de inima care parca mi-era in gat. De-abia am nimerit broasca usii la intrarea in scara, am apasat cu mana tremuranda pe buton la etajul la care stau eu, am deschis usor usile liftului, am mai facut o incercare sa nimeresc si broasca din casa, reusindu-mi cam a 4-a oara, am impins usa si am intrat in casa, tremurand toata. Am cazut in genunchi in hol, cu ghiozdanul si cheile cazandu-mi pe jos, mi-am pus capul pe podeaua rece, am inchis ochii si am oftat de... fericire, cred.. Nu aveam nici cea mai vaga idee ca avea sa urmeze o iubire interzisa..

O sonerie enervanta si zgomotoasa a reusit sa ma faca sa tresar groaznic, si odata cu mine, si inima mea.  

Mi-am ridicat incet in fund, frecandu-mi usor capul. Aveam lacrimi uscate pe obraz si pe pat. Spre surprinderea mea eram încă de-a curmezisul in pat, îmbracata de școala. Am sters lacrimile de pe obraz, mi-am tras nasul destul de zgomotos si m-am dus sa le deschid parintilor care deja stateau de cateva minute bune la usa, sunand. Doamne, acum am realizat ca de fapt eu visasem.. o amintire.. de demult...

______________________________________________________________________________

Asta a fost primul capitol, sper ca v-a placut. Astept comentarii, sfaturi, si tot ce aveti sa imi spuneti legat de povese. Urmeaza ca in curand sa il postez si pe al doilea :)

~ Videoclipul era melodia noastra, pe care cantam si dansam mereu. Va las sa o ascultati si sper ca va place! ~