Traind prin amintiri

Familia chiar ma urmareste peste tot...

~ Acest capitol ii dedic unei colege bune si saritoare, pe care o salut si o invit la un meci de volei pana nu se termina vremea frumoasa!!  >:D< ~

____________________________________________________________________________

Amintirea reprezinta ceva frumos, ceva ce te face sa zambesti. Lucruri care te aduc inapoi in timp, facandu-te sa te gandesti la vremuri trecute, de acum cateva minute, cateva ore, cateva saptamani, luni, sau de acum ani buni. Iti amintesti primii pasi, primul "R" pronuntat corect, prima zi de nastere in care ai fost in stare sa iti duci cadourile singura, prima zi de gradinita, primul pupic pe obraz, prima zi de scoala, prima litera, prima nota mica, prima absenta, prima sedinta cu parintii, primul chiul, primul sarut, prima petrecere, prima noapte nedormita, prima depresie, prima cearta cu parintii, prima tigara, primul pahar cu bautura, primul prieten, primul sarut in ploaie, prima pereche de pantofi sau prima rochita. Iti aduci aminte de toate lucrurile care te-au marcat pe moment, care te-au facut sa te gandesti de doua ori inainte sa faci ceva, sau care si-au pus amprenta pe inima ta, pe sufletul tau, pe mentalitatea si gandirea ta, pe comportamentul, caracterul si personalitatea ta. Dar aceste lucruri pot fi frumoase, parca desprinse din vis, sau pot fi adevarate cosmaruri ce par sa nu se mai incheie. Din pacate, toate sunt amintiri, si vor ramane in mintea noastra pana incetam sa mai existam, ca fiinta umana. Dar cine stie, poate apar si dupa...?

Dupa ce mi-am dat cu mana pe fata repede, sa ma dezmeticesc cat de cat, m-am repezit la usa sa le deschid parintilor care sunau in disperare de cateva minute.

- Haide, Andreea! Ce tot faci, de ce nu ne-ai raspuns? Dormeai, de ce esti inca imbracata in hainele de scoala?! tipau ai mei la mine, in acelasi timp, intrecandu-se in gravitatea vocii, pentru a-mi fi cat mai "usor" sa le raspund.

- Stii ca este ora 8 seara, tu esti de doua ore acasa, nu ai reusit sa te schimbi, sa mananci si sa te apuci de teme? Ce ai facut pana acuma?? intreaba mama cu tonul serios caractersic, ridicand o spranceana.

Oh, da. Acestia sunt parintii mei. Sa vi-i prezint. Am deosebita "placere" sa vi-i introduc pe cei care imi distrug visele, prieteniile, momentele mele de fericire, euforie si visare cu ochii deschisi; cei care tin mai mult la o pagina cu exercitii de matematica decat la o discutie cu mine insami despre comportamenul meu si despre cum ar trebui sa ii tratez pe cei din jurul meu; cei care imi vorbesc despre seriozitate, punctualitate, respect si intelegere, dar cand vine vorba ca ei sa le indeplineasca, o  intorc, de parca ei ar fi exceptia de la regula; cei cu care ma cert doua ore in continuu, cu lacrimi in ochi, cu dezamagire, furie si completa frustare in suflet, fara sa fi inteles o boaba din ceea ce am spus, aproape mereu terminadu-se cu replica mamei "Am terminat discutia, acum mergi in camera si termina-ti temele!!", chiar daca mai aveam inca vreo ora de discutii aprinse. Bine, asta cand nu ajungem la o intorsatura de 180 grade, ceea ce nu rar s-a intamplat, sau cand am ajuns la un acord comun, facand ambele parti sacrificii, insa cand se intampla asta deja ii multumesc Domnului ca le-a dat macar o clipa de luciditate cand vorbesc cu mine. Fara prea multe introduceri, Christine si Miguel, parintii mei "iubitori si intelegatori, cei mai buni din lume", cum ziceam la 4 anisori ai mei. Se stia ca atunci nu aveam destula minte si experienta cat sa le citesc macar "coperta". Ea, putin mai inalta decat mine, plinuta, par scurt, brunet inchis spre negru, tunsoare baieteasca, ochi caprui, reci, nasul ridicat in vant, si fata rotunda. Are o personalitate puternica, nu renunta usor la ceea ce vrea, nu permite nimanui sa ii incalce autoritatea si deciziile, si, avand in vedere ca este un racusor aprins, am observat ca ii face placere sa se contrazica (mai ales cu mine) pe subiecte care mai de care mai tampite. El, putin mai inalt decat ea, corp un pic prea grasut, fata alungita, ochi caprui spre verde, mai blanzi decat ai mamei, si poseda un calm pe care si eu il invidiez. Amandoi fac o echipa minunata in orice vor sa faca, insa se pare ca eu le stau in cale si le blochez calea spre o "cariera perfecta", visul amandurora. Nu stiu daca o gandire de profesoara de matematica si o gandire de inginer s-ar potrivi sa faca ceva impreuna, insa stiu ca in majoritatea timpului au vorbit dinainte sa imi strice orice urma de buna dispozitie pe care o am. Revenind la momentul de fata, dupa acest mic rezumat despre persoanele care mi-au dat viata (ma ia cu rau de la stomac doar gandindu-ma la asta), ma intorc mental la tornada de intrebari.