BLAKE VOLUMUL I - "Cine iubește, nu lasă!"

1. Caută-mă!

   Dimineața posomorâtă de septembrie nu făcuse decât să mă acomodeze mai tare în patul călduros, cu plapuma până peste urechi, însă siesta îmi este întreruptă de intrarea furtunoasă a celor mai buni prieteni ai mei în cameră. Oftez și îmi ridic ochii smaraldii spre perechile căprui din fața mea. Zâmbeau cu gura până la urechi și eram convinsă că își doreau să mă scoată din casă. Cristina mă privește lung, realizând din prima că orice îmi doresc să fac are legătură cu lenevitul și statul închisă în casă. Nu mai dădusem pe la facultate de când începuse semestrul, dar nici că-mi păsa. Anxietatea mă distrusese psihic și o dată cu atacurile de panică, m-am izolat încet-încet de societate, petrecând timpul doar cu ea și cu Sehun, prietenul nostru corean, care a luat proasta decizie de a-și continua studiile universitare în România. Dar, dacă nu ar fi venit aici, probabil n-aș fi avut niciodată oportunitatea de a cunoaște prietenul cel mai bun și gay, pe care o fată și-l poate dori. După nici două luni, eu și Cristina ne transformaserăm din duo în trio, cu băiatul cu părul cenușiu care acum privea de la una la alta, confuz. Știa că eu și ea tot timpul ne înțelegeam din priviri, însă nu se putea încă obișnui.

- Deci, Maia, unde ieșim azi? Spune, aruncându-mi o privire dominantă.

- Niciunde, dragul meu. Ieșim în lumea LoL-ului, dacă vrei, adaug fără chef.

- Și desigur, începem din nou, oftă Criss. Nu te-ai săturat să te joci LoL și să stai în casă? Vrei un iubit, dar n-ai ieși să agățăm ceva.

- Cui îi trebuie iubit? Râd. O am pe Plapumi.

- Dar lui Plapumi îi lipsește ceva important, adaugă cu un zâmbet pervers Sehun.

- Cum ar fi?

- O sculă, Maia. Să-ți regleze starea asta de nefutută și hormonii.

- Dacă găsesc încă un băiat, poate mi-l mai furi o dată, spun iritată.

- Ți-am spus, tipul era bisexual. Și era și o curvă, așa că hai să nu deschidem subiectul. Trebuia să îi permit măcar să ți-o pună, poate acum nu mai aveam discuția asta jenantă. Apropo, ce face fratele tău fermecător?

- Din câte am auzit aseară, și-o trage cu o tipă. Repet, o tipă, Sehun! Nu te mai da la el.

- Stai liniștită, scumpo, știu că deja cineva din încăperea asta încă tânjește la el, spune, uitându-se deloc subtil la Cristina, dar aceasta îl ignoră și se aruncă pe pat.

- Nu știu despre ce vorbiți, adaugă, făcându-se dintr-o dată atentă la telefon.

Cristina și fratele meu, armăsarul liceului și a facultății, desigur, Sebastian Reginald, au fost îndrăgostiți de mici unul de celălalt. Dar, transformarea peste noapte a lui Sebastian într-un tip fierbinte a făcut-o pe Criss să se detașeze de el și să stea departe. Asta și probabil faptul că răzbunarea lui a constat în o face geloasă cu toată școala. Mă înțelesesem tot timpul bine cu el, dar asta nu l-a oprit să-mi rănească prietena și pentru el, despărțirea de ea a durut mai mult ca orice, de aceea am decis doar să ascund băutura tatei și să-l las să se consume cu pachete de țigări de zi și cu femei ușoare. În schimb, eu nu am cunoscut pe nimeni care să mă dea peste cap, a fost doar un singur băiat cu care am relaționat în liceu, dar acesta provenea dintr-o familie săracă și tot timpul a fost frustrat de poziția mea socială și de faptul că niciodată nu va fi îndeajuns de bun pentru mine. Ei bine, pe mine asta m-a și durut, dar și întărit. Nu fac parte dintr-o familie atât de bogată și o dată cu plecarea tatei, mama s-a luptat cu două job-uri ca să ne întrețină pe mine și Sebastian. Apoi, tata s-a întors și ne arunca sume exorbitante de bani o dată pe lună, ca să ne țină "în școală". Asta și momentele în care se ceartă cu mama și îi spune că noi nu știm să vorbim cu el, dar el ne iubește, mă distrează la culme. Crezusem că măcar Sebastian va vorbi în continuare cu el, dar a fost atât de distrus de plecarea lui, încât prima dată când am auzit de el, i-a spus să se ducă naibii și i-a închis telefonul în nas. Atunci s-a angajat pentru prima dată și acum, la 23 de ani, are un lanț de service-uri auto și câștigă mai mult decât a câștigat tata vreodată. Tot timpul când mă gândesc la fratele meu îmi apare în cap doar cuvântul "ambiție". El a fost tot ceea ce eu n-am putut să fiu: rațională, puternică, ambițioasă și trezită la realitate. Între noi au existat constant diferențe. Lui îi plăcea matematica, mie îmi plăcea istoria, româna, dar și matematica. El făcea fotbal, eu făceam karate, judo și aikido. Eu aveam note de 10, el de 7-8. La facultate am intrat prima, iar el a decis să o facă la fără frecvență și să continue să muncească. În schimb, eu începusem să scriu cărți, să devin o artistă și m-am înscris la Economie. Acum sufeream de depresie clinică, nu voiam să mai ies din casă, iar el se lupta cu mine să fac ceva cu viața mea, dar eu consideram că este prea târziu.

- Pământul către Maia! Strigă Cristina. Mergem și noi la o țigară?

- Nu știu dacă vreau, spun râzând, dar sărind din pat. Vreți cafea? Întreb, ajungâng în bucătărie, unde dau peste o tipă și Sebastian. Tipa era doar cu halatul lui pe ea și zâmbea stânjenită. Cristina vine după mine și refuză să-i salute, îndreptându-se spre aparatul de cafea. Stai liniștită, draga mea. Nu ai de ce să fii stânjenită, au mai fost o sută ca tine în aceeași situație, pe același scaun, adaug răutăcioasă.

Aceasta lasă capul în pământ și eu îi privesc pe cei doi netoți din fața mea care se priveau pe ascuns, de parcă cineva i-ar fi omorât dacă ar fi decis să se iubească din nou. Cafeaua e gata, cea făcută de Sebastian, dar Cristina îi dă peste mână și îi toarnă cafeaua în două căni. Adaugă zahărul și pleacă, făcându-l pe acesta să se uite cum dispare din raza sa de acțiune.

- Surioara mea dragă...

- Să nu te aud! Când pleacă domnișoara, ne însoțești pe balcon la o discuție? Trebuie să ne hotârâm care mergem acasă. Și ce planuri avem de Crăciun.

- De ce atât de repede? E septembrie.

- Pentru că nu găsesc altă scuză ca să te scap de ea!

- Scuze...eu...adaugă fata rușinată.

- Nu ai de ce să îți ceri scuze. Nu e vina ta. E vina celui care nu-și poate scoate pielea din necazurile în care se bagă, adaug furioasă. Ne vedem! Spun, trântind ușa în urma mea.

Pe balcon, Cristina și Sehun priveau în telefonul celui din urmă și râdeau.

- Ce faceți? Spun, amuzată.

- Îi le arăt pe fostele noastre colege de liceu.

- Doamne, fetelor, ce frumoase sunteți! Adaugă râzând Sehun.

- Mulțumim, măcar noi să fim, îl ironizez.

Îmi scoate limba și privesc reacția Cristinei de a se afunda mai tare în telefon și de a înghiți în sec când fratele meu decide să apară la pieptul gol pe balcon, la 10 grade. Deloc subtil, Sebastian. Îmi dau ochii peste cap și decid să îl privesc amuzată când îl văd că tremură în timp ce-și aprinde țigara.

- Puteai să nu fii chiar atât de rea cu Eliza, spune.

- Puteai să nu mi-o aduci pe cap dimineața.

- Și ce voiai să fac? Mi s-a părut dulce.

- Cum o chema?

- Luiza?

- Parcă ai zis Eliza, îl ironizează Sehun.

- Ai dreptate, sunt un caz pierdut, replică Sebastian cu mâinile ridicate în semn de predare. Dar, astăzi am o veste foarte bună pentru voi doi, dar una proastă pentru surioara mea.

- Aia fiind? Oftez.

- Mama nu poate ajunge la balul caritabil din seara asta, are o tonă de lucru la birou, iar voi mă însoțiți.

- Nici gând, îl retez eu. Nu merg la o petrecere stupidă cu oameni țanțoși și figuranți.

- Ei bine, n-ai de ales.

- Și dacă am un atac de panică?

- Ești de două luni pe anti-depresive, dacă faci, chiar ai probleme grave cu capul, femeie, adaugă acesta răutăcios.

- Fie. Dar îmi cumperi rochie.

- Deja am făcut-o eu, se bagă Sehun în discuție.

- Voi știați?

Am oftat, predându-mă, când cei doi prieteni ai mei dau din cap în semn de aprobare. De ce m-au lăsat pe ultima sută de metri? Dacă nu sunt pregătită? Îmi ignor gândurile și înghit în sec. Pot să fac asta. Dar înainte să-mi sting țigara, adaug:

- Eu conduc.