Avocatul se uita la mine serios. Degetele mâinilor lui erau împreunate pe masa. Stateam pe un scaun pe cealaltă parte a biroului, privindu-l, la rândul meu, impasibila. Fusta pe care o purtam mă făcea sa mă simt incomod.
-Domnisoara Scarlett Osbourne, începu el, foindu-se in scaunul de birou captusit cu piele. Ne pare rău pentru pierderea dumneavoastră...
Am dat din cap nepăsătoare. Nu le părea rău. Erau doar politicosi.
-De asemenea, toata lumea ii simte absenta, continua el apoi .Tatăl dumneavoastră a fost un om incredibil, spunea el vrând sa para sincer. A reusit sa fie conducătorul de care am avut nevoie. O sa rămână pe vecie in sufletele noastre...
"O sa rămână pe veci in sufletele celor care s-au răzvrătit si apoi nu au mai iesit la lumina" am gândit rece.
-Sunt sigura, am spus zambind fals.
-Cum va descurcati acum? Intreba, aproape părând interesat de situatia mea emotionala.
Am inchis ochii strans, scenele ce s-au intamplat cu doar cateva zile înainte revenindu-mi in minte. Tata stand in fotoliul lui din birou, vorbind in fata camerelor de filmat. Era o transmisie pentru toata societatea noastra, acum de doar 3 milioane de oameni. Astfel, fiecare televizor din fiecare apartament arata aceeasi imagine. Eu eram acolo, in spatele camerelor, privindu-l. Un om inalt, chipes, cu doar cateva fire albe care se iteau din parul lui negru. Nu avea nici mai mult, nici mai putin de 43 de ani. Vorbea despre situatia financiara, despre cat de mândru este de "societatea lui". Iubea sa folosească aceste cuvinte cand vorbea despre oamenii pe care ii manipula. Vorbea si vorbea, neuitand sa zâmbească. Stătea drept, cu un picior peste altul, tinand in mana un pix pe care îl rotea pe degete. Avea o voce puternica, aceasta răsunând in încăpere. Asta pana cand un sunet groaznic se auzi, iar următorul lucru pe care l-am vazut a fost tata, întins pe jos, cu o balta de sânge in jurul lui, iar cu teasta spulberată.
Am deschis ochii brusc. Crayson se uita la mine cu ochii lui verzi, perfizi.
-Esti in regula? Mă intreba si isi puse mana lui alba, pudrata, peste a mea.
I-am zambit, dar nu am răspuns. In schimb,am trecut direct la subiect.
-Sunt sigura ca nu m-ati chemat aici doar pentru a-mi spune cat de mult l-ati apreciat, am spus dupa cateva momente de tăcere.
Imi zâmbi. Apasa pe unul dintre miile de butoane de pe biroul lui alb, lucios. Am tresărit când un dispozitiv tip proiector a iesit din podea. Imaginea proiectata inconjura camera, formând un glob tridimensional. M-am uitat întrebătoare la Crayson,dar acesta imi făcu semn sa mă uit la globul cu suprafata deluroasa care levita la vreo 50 de centimentri deasupra podelei lucioase, negre.
Intr-o fractiune de secunda mi-am dat seama ce reprezenta: Planeta noastra. De mai bine de 2000 de ani, noi trăim aici. O planeta care aparent este pustie. Pana cand vezi partea de nord. Toata aceasta parte este ocupată de statia noastra, ultimii oameni. Locul unde noi locuim. Tata imi povestea de o planeta numita Terra. Poluarea a pus stăpânire pe ea, cel putin asa imi zicea. Imi povestea de copacii care cresteau din pământ, de flori, de paraiasele curate. Si noi avem copaci. Sunt mari, cu scoarta alba si frunze rosii. Avem si flori, dar parca sunt din sticla. Tata îmi spunea cat de mult s-au chinuit stramosii noștri sa aduca aici seminte de plante, de flori, de legume. Si animale. Sunt singurele care au ramas ca acum 2000 de ani: câinii, pisicile si tot ce mai era atunci. Dar nu multe au supraviețuit. Leii, ursii, rasii, tigrii sunt acum istorie. Profesorii nostru ne-au povestit de orasele mari: Londra, New York, Moscova, Los Angeles si multe altele. Nume pe care nu aveam sa le întâlnesc niciodată. Ziceau ca viata pe Terra a luat sfarsit atunci când oamenii de atunci l-au distrus prin actiunile lor. Poluarea. Dar vracii nostri au alta idee: A venit apocalipsa. Cerul s-a destrămat. Iar cei mai norocosi s-au îmbarcat pe o nava si au venit aici, pe Lyserium. Nu-i credeam. Daca cerul se destrama înseamnă ca universul s-a destrămat. Iar asta nu s-a intamplat. Asa ca rămânem la varianta stiintifica. Acum populatia noastra nu întrece populatia unui oras de pe Terra: 3 milioane de locuitori. Nici mai mult, nici mai putin.
Iar acum, ceea ce vedeam eu reprezenta Lyserium, partea populată. Aceasta era înconjurată de ziduri înalte, imposibil de catarat. Si de ce ai vrea sa le cateri? Ca sa ajungi intr-un pustiu unde nici măcar nu exista oxigen? Crayson se ridica de pe scaunul lui si iesi din birou fara sa scoată vreun cuvânt. Nu l-am bagat in seama. De dupa glob apăru tata, in mărimea lui naturala. O lacrima mi se scurse pe obraz, dar am indepartat-o repede. Se uita in directia mea serios. Era îmbrăcat in costumul lui negru, care ii punea in evidenta statura înaltă, atletica. Isi aseza o mana pe planeta noastra, zambind.
-Scarlett, fata mea, incepu el, zambind blând. Daca vezi asta, înseamnă ca eu nu mai sunt. Si imi pare extrem de rau pentru ca te-am lasat singura.
"De parca inainte eram foarte apropiati" mi-am spus. Holograma continua sa vorbeasca dupa ceva timp. De parca trebuia sa se gândească.
-Imi aduc aminte cand te-ai născut. Nu ai plâns deloc, iar asta m-a facut sa-mi dau seama ca vei fi o luptătoare. Eu si mama ta te iubeam atat de mult, spuse si isi lasa capul in jos.
Am tresărit când am auzit de mama.
-Tin minte când te-am adus pentru prima data aici, in biroul meu. Aveai vreo 10 ani. Primul lucru pe care l-ai făcut cand ai intrat a fost sa sari pe scaunul meu si sa stai dreapta, privindu-mă serios. Zâmbi. Atunci mi-am dat seama ca vei fi un lider.
Am zambit amar.
- Sa nu crezi ca toate orele pe care le-ai petrecut cu mine in biroul meu au fost de prisos. Ai invatat cum sa procedezi. Ai invatat cum procedează un rege, spuse facand pasi prin toata camera, lumina intinzandu-se prin încăpere odată cu pasii lui.
"Pe dracu! Tot ce am facut a fost sa te privesc cum semnezi acte"
-Pregătirea ta militara, adauga apoi. Toti anii in care ai facut atatea curse, atatea exercitii...
"Nu ajuta la nimic! Contra cui sa lupt? Suntem ultimii oameni!" de la 13 la 18 ani am facut in fiecare zi pregătire intr-o încăpere cu gravitatie 0. Îmbrăcată in costum special, mă luptam cu holograme inamici, care îmi puteau fi periculosi daca mă atingeu. Electrocutau. Atatea zile petrecute intr-o sala antifonica, impuscand cu gloante de argint manechine din silicon. Toate astea ca sa ce? Suntem ultimii. Nimeni nu o sa ne atatce. Suntem inte-un abis.
-Crezi ca e inutila, continua apoi. Dar crede-mă, vei avea nevoie de ea. Acum tu trebuie sa ai grija de societatea mea!
"Sa-i mint! Sa-i controlez! Sa le spun ca totul e perfect! Sa nu pună întrebări! Pentru ca cine pune întrebări, cine se desteapta si isi da seama ca nu e in regula ce se întâmplă aici sfarseste in catacombe!" am urlat in minte.
Degetele mele strângeau pielea fotoliului.
-Scarlett, am iubit-o atât de mult pe mama ta, spuse in timp ce se plimba. Si cat timp am trăit dupa moartea ei, in fiecare zi m-am gândit cum ar fi fost viata noastra daca ea era acum...in viata.
Am sărit de pe scaun.
-Nu ai iubit-o! Din cauza ta a murit! Din cauza ca nu poti sa ai grija de propria familie! A avut aceeasi soarta ca a ta! Împușcată! Ca un câine! In vazul tuturor! Am urlat, nedandu-mi seama ca vorbesc cu o holograma, ci nu cu tatăl meu. Crayson intra in birou repede
-Scarlett...
-Iesi! Am urlat cu lacrimi in ochi, facandu-l sa tresară, ca apoi sa părăsească camera fara sa mai spună nimic.
Tata vorbea incontinuu. Nu îl ascultam. Pana cand ceva imi atrase atenția.
-Godric o sa te aibă sub observatie, spuse serios. Te va ajuta sa iei decizii, sa conduci cum trebuie. Păstrează modul meu de a conduce! Fii dura! Nu te uita la cei slabi! Inchide-i pe cei care au curajul sa se razvrateasca! Urla.
Nu! Nu! Nu voi face asta!
-Scarlett, acesta e testamentul meu, spuse uitandu-se exact in direcția mea. Tot ce am iti las tie. Tot. Bani, case, tot. Dar si responsabilitatile.
Nu o spune! Nu! Nu pot! Nu vreau! Nu vreau sa-i mint! Nu vreau sa-i controlez asa cum a facut el!
-Scarlett! Spuse serios. Esti noua regina.
Apoi totul se încheie.
Ok, deci asta e prologul! Sper ca va place! Am nevoie de părerile voastre ca sa stiu daca va place sau nu ideea! Pupici!
