Manjita de sânge alergam pe străzi, încercând sa mă liniștesc. Lacrimile imi curgeau pe obraji, curatand sângele de pe ei. Am ajuns repede la zid. Districtul 6 era cel mai mare. Er asezat la margine, in jurul aflandu-se celelalte 5. O parte din district era neinconjurata de nimic. Doar de zid. Era înalt de mai bine de 100 de metri si făcut din marmura si piatra. La baza lui crestea iarba rosie. Am inceput sa dau cu mana prin iarba căutând insemnul pe care l-am facut acum 5 ani. Însemnul fiind numele mamei: Arya. Mi-am sters o lacrima, murdarindu-mă si mai tare cu sânge. Stiam ca acolo unde e însemnul este partea pe unde pot iesi, o scobitura de vreo 30 de centimetri care duce pe sub zid. Am dat la o parte un manunchi, vazand scrisul meu neingrijit. Am zambit trist si m-am asezat pe burta. M-am bagat pe sub zid si chinuindu-mă destul de tare, am reusit cu chiu cu vai sa trec, spatele scrijelindu-se de zid. Am auzit cum bluza s-a rupt, dar nu-mi pasa. Trebuia sa mă îndepărtez. Cat mai repede si cat mai mult...macar pentru cateva ore. Atâta vreau, nimic mai mult. Inca stand pe burta, m-am tarat pana la cel mai apropiat copac si m-am sprijinit cu spatele de trunchiul lui alb. Mi-am relaxat picioarele si mi-am lasat mâinile sa cada lângă mine. Mi-am sprijinit capul de trunchi si mi-am ridicat privirea spre coroana rosie ce îmi tinea umbra. Razele soarelui pătrundeau prin frunze, lasandu-mă sa vad membranele lor visinii.
Am zambit, amintindu-mi de prima data când am venit aici. De-abia împlinisem 15 ani. Eram doar un adolescent al cărei mama a fost ucisa. Omorâtă cu sânge rece. Exact ca tata...impuscata ca un caine.Atunci mi-am jurat ca-l voi găsi pe ucigas. Înainte de a face alte rele. Si uite-mă aici, plângând pentru ca acelasi -trebuia sa fie acelasi om- a omorât ultima persoana din familia mea. Acum puteam sa spun ca sunt ultimul Osbourne. Ultima cu sânge regal. Pana acum toti regii care au domnit au fost Osbourne. 2000 de ani de suprematie. Numele nostru a fost venerat. Si încă e. Doar ca înainte oamenii isi iubeau regele pentru ca asa simteau ei, nu pentru ca aveau implantat in creier un chip care sa le dicteze asta! Oamenii îl venerau pentru ca făcea lucruri bune, pentru ca ii proteja! Pentru ca le făcea viata mai buna... Dar Torhen Osbourne, preaiubitul meu tata, nu a fost un astfel de rege. Frontul l-a facut sa uite ce e compasiunea. Poate ca a iubit-o pe mama, dar tot ce a vrut de la a fost un mostenitor. El voia un băiat. Iar cand a vazut ca progenitura lui e fata, toata iubirea care se presupune ca ar fi avut-o pentru mama s-a transformat in dezgust. Dezgust pentru ca ea nu a fost in stare sa-i dăruiască un băiat.
"Doar o amarata de fata." vocea lui îmi răsună in minte. Tin minte ca-l auzeam ca spunea asta când era singur in biroul lui. Pregătirea militara m-a facut la fel de puternica ca un bărbat. M-a facut sa uit ce e iubirea...nu ca as fi stiut vreodată foarte bine ce este aceasta. Imi aduc aminte cum mama se plângea ca nu sunt feminina, ca nu-mi plac rochiile pe care mi le cumpără pentru seratele organizate de ea. Pantofii nici atat. Bocancii, pantalonii negri si o geaca militareasca reprezentau tinuta mea. Parul brunet deschis era tuns scurt, ras pe parti. Dar fizionomia mea e a mamei: ochii mari, albastri si buzele mari, roz. Au trecut 5 ani de când am pierdut-o, iar mie imi pare ca a trecut o viata intreaga. 5 ani in care m-am pregătit pentru ziua cand voi schimba Lyserium, cand o voi razbuna. Si stiam ca totul va începe azi.
M-am ridicat in picioare si m-am îndreptat spre gaura. M-am lasat din nou pe burta si m-am tarat pe sub zid, noroiul amestecandu-se cu sângele aproape uscat de pe tricoul larg, negru, acum cu materialul de la spate sfasiat. M-am scuturat de noroi -de parca ajuta la ceva- si am luat-o la alergare pana acasă, pe o straduta pe care nimeni nu umbla. Am intrat in conacul alb fara sa mă gandesc la ce urme voi lasa pe covoarele albe. Am trântit usa in urma mea si m-am îndreptat spre cele 100 de scări -de parca pregătirea militara nu era suficientă-. Cand sa pun piciorul pe prima scara, o voce puternica, adâncă, mă opri.
-Scarlett, mă bucur ca ai apărut insfarsit.
Am strans din dinti si m-am rotit pe călcâie.
-Godric, am spus zambind fals. Mă bucur sa te vad, am adăugat apoi, chiar daca in momentul asta nu voiam sa-l privesc.
