Stateam in camera mea, uitandu-mă pe fereastra. Lumina mă învăluia încetul cu încetul. Lumina noastra provenea de la Soare, un glob mare si alb. Tata îmi spunea ca asta a fost singura sursa de lumina de când a fost formata Terra. Si aveam si o luna. Doar ca acum se vedeau mult mai mari. Soarele se vedea ca o minge uriasa pe cer, acoperind cam jumătate din el. Prin nu stiu ce miracol stiintific, nu ne carbonizam. Doar era foarte cald. Resedinta noastra -acum doar a mea- era la capătul orasului, de unde puteai vedea perfect pădurile rosii si cascadele lucitoare. Eram singurii locuitori: 5 districte, fiecare avand un conducator care raspundea doar in fata regelui. Acum doar in fata mea. 5 districte si partea Lyseriumului in care domnea tata: districtul 6. Toate erau intinse pe jumatatea stanga a planetei. Restul era doar copaci, dealuri si poienițe. Dar tata a dat lege ca Lyseriumul sa nu fie parasit niciodata. Pur si simplu.
Dar eu nu l-am ascultat. Imi aduc aminte cand am iesit pentru prima oara din oras. Aveam 15 ani. Mama tocmai murise, iar eu simteam o repulsie extrem de mare pentru tata. Era vina lui. Daca el nu o obliga sa vina cu el la toate conferintele de presa, mama era acum lângă mine. Tocmai fusese dusa in spatiu -un fel de înmormântare a noastra- iar eu aveam nevoie de liniste. Asa ca am iesit din oras. Imi aduc aminte ce impact a avut privelistea asupra mea. Copaci albi cu frunze rosii peste tot, ca si cum zăpada s-a amestecat cu sânge. Mult sânge. Iarba la fel de rosie. Imi aduc aminte cum mă plimbam călcând cu grija, parcă de frica sa nu mă audă cineva. Vedeam vietuitoare necunoscute mie pana atunci. Fluturi multicolori, păsări de toate mărimile, toate fiintele de care locuitorii orașului nu stiu. Si...
Sunetul telefonului mă făcu sa tresar. Am oftat si am apăsat pe un buton, ferestrele inchizandu-se. Telefonul nu se oprea. Am strans din dinti si l-am luat de pe pat, răspunzând dur:
-Da, Varys!
-Re-regina Sc-Scarlett, aud vocea asistentului. Crayson vrea sa va vada, adauga apoi.
-E urgent?
-D-da, murmura.
-Atunci mai poate sa mai astepte, am spus repede si am închis telefonul, ca apoi sa mă trântesc pe pat.
Am inspirat si am expirat adânc. Îl uram. Îl uram pe tata. Pentru ca m-a lasat singura sa am grija de "societatea lui". Pentru ca vrea sa continui sistemul lui totalitar. Sa le induc oamenilor ideea de perfectiune.
O utopie.
Asta trăiesc ei. Ei cred ca totul e perfect, nestiind cati au murit si cati suferă in catacombe, neavând ce sa manance, apa, neavând nimic. Doar întuneric. Iar tata ramanea indiferent. Stia ca e in pericol. Stia ca va sfarsi ca mama! stia! dar nu a luat nicio măsură de precautie... Nu! Iar acum el nu mai e. M-a lasat cu Godric.
Godric. Fost comandat al armatei. FCel mai bun prieten al lui tata. Se aveau ca fratii. Au stat impreuna pe front, cand s-au luptat la Trident, acum un loc pustiit in cealaltă parte a planetei. Cu cine s-au luptat? Godric le spune creaturi, eu le spun fiinte. Tata le spunea extralyserieni. Dar acum au plecat. S-au intors la locul lor si nu au mai pasit pe Lyserium de mai bine de 40 de ani. Godric a avut grija de mine de când mă stiu. M-a aparat, chiar daca puteam sa am grija de mine singura. Si i-am dovetit asta de cate ori am putut. De la a ajunge la cutia cu prăjituri de pe dulap -cand avem 3 ani- pana la oprirea unui atac armat asupra lui tata -la19 ani-. Nu stiu de ce l-am oprit. Stiam ca oamenii aia au dreptate. Tata nu merita sa fie rege. Acei oameni s-au desteptat. Si-au dat seama ca tata nu e un rege bun. Si, uite asa, chiar daca am oprit anul trecut un atac, anul asta tata nu a fost asa de norocos.
Si stiam ca trebuie sa aflu cine a fost criminalul. Pentru ca eram sigura ca cel care l-a omorât pe tata, a omorat-o si pe mama, in urma cu 5 ani.
