Alastair

Capitolul 2

"Blonda cu ochi ciudați"
Alastair Wallace

—Bogdan, răbdarea mea e pe cale să fugă ! strig în timp ce mă duc spre lift .

—Cu răbdarea treci marea, X ! mă ia peste picior . În cinci minute sunt la mașină, așteaptă-mă !

Iau liftul până la parcarea subterană și mă îndrept spre un Audi A6 alb, care își așteaptă cuminte stăpânul. Care e idiotul de Bogdan, bineînțeles.

Mă sprijin de micuța bestie și-mi scot telefonul . Știrile de proastă calitate domină internetul, ca de fiecare dată, dar îmi atrage atenția una dintre ele .

"Andreas Cauviglia cu o tânără blondă de mână"

Apăs pe știre, apărându-mi pe ecranul telefonului o fotografie cu Andreas și o blondină, pe care o ține strâns de mână .

Nu-mi amintesc ca Andreas să fi avut vreo iubită în ultima vreme, poate doar fete cu care se aventura câte o noapte, nimic mai mult.

În fotografie au fost surprinși în ... campus ?!

Și-o arde cu fetele din campus-deci . Încă o pasiune de-a lui, demnă de trecut pe listă.

"Singurul fiu al soților Cauviglia a fost surprins dimineață cu o tânără blondă, pe care o conducea spre campusul Universității din Las Vegas . Oare va fi viitoare soție Cauviglia? "

Încă o fotografie în care se îmbrățișează de mama focului și una în care blonda îl pupă pe obraz.

—Ce e așa interesant acolo? aud vocea lui B care deschide portierele mașinii.

—Andreas și o blondă . În campus .

—S-a dat pe blonde? fluieră.

Dau din umeri, gândindu-mă că poate s-a dat pe brazdă și se face om cumsecade, cu o doamnă lângă el .

*******

—Și anul ăsta stai pe capul meu ! exclam și-mi dau ochii peste cap .

—Hai că nu sunt așa greu de suportat . Poate doar un pic, îmi arată din degete măsura.

Râdem amândoi, plecând spre dulapurile noastre .
Salutăm câteva persoane pe drum, când aproape am ajuns, văd o blondă la dulapul de lângă al meu, care tocmai ce a dat cu pumnul în el.

—Probleme în paradis ? o înțep.

Îmi aruncă o căutătura urâtă și își încearcă din nou norocul în a-și deschide dulapul.

—2412? mă uit pe foița din mâna ei și pun codul, deschizând dulapul cu mișcări lejere.

Se uită cu o expresie neutră la mine și acum observ că are ochii ciudați . Ochiul drept îi este gri și unul pe jumătate gri, jumătatea cealaltă fiind de un căprui deschis.

Își pune cărțile în dulap, vrând să plece . O prind de braț și o răsucesc spre mine. Simt niște pișcături în dreptul degetelor, de parcă ar trece curent prin ele, dar nu bag de seamă.

—Nici măcar un mulțumesc ?

Primesc un zâmbet, în schimbul cuvintelor, după care pleacă spre laboratoare .