Alastair

Capitolul 6

"Trecutul"
Heaven Cauviglia
(Yamanda)

Stau pe terasa amenajată în complexul de apartamente din sediu, cu o carte în mână și un fresh de portocale pe masă, citind și ascultând muzică în căștile conectate la telefonul meu, nici vechi, dar nici la modă. Fix atunci este selectată automat piesa Bird Set Free, cântară de Sia. Bat lent din picior și încep să cânt versurile piesei, uitându-mă absentă în cartea pe care o citeam.

But there's a scream inside that we all try to hide
We hold on so tight, we cannot deny,
Eats us alive, ooh, it eats us alive.

Mâna stângă o așez pe masă și încep să bat cu unghiile pe ritmul melodiei din căști, care mi se potrivește perfect.

Melodia se termină, iar eu mă apuc de recitit cartea. Poveștile de dragoste clișeice sunt pe gustul meu când vine vorba de a citi o carte. Cărțile romantice sunt primele, în topul meu, după vin celelalte, care sunt cam plictisitoare, după părerea mea.

Dar mintea îmi e în altă parte. La ziua încoronării mele. Care s-a anulat în acea sâmbătă, ziua în care trebuia să mă duc să-mi vizitez mama biologică într-un loc plin de suferință.

Andreas și o parte din echipa lui de genii au plecat într-o "misiune", timp de două săptămâni, eu rămânând cu Katrina și Cristian, făcându-le vizite la sediu când lucrau. Cu Katrina mă văd în fiecare zi, în campus, deci era cea mai apropiată de mine din tot grupul. Iar fiindcă eram boboc în ale afacerilor, Andreas mi-a încredințat întreg sediul mie. O idee proastă de altfel.

Acele două săptămâni au fost mai groaznice și bune, în același timp, zile trăite de mine. Pe deoparte, trebuia să mă duc în fiecare zi, după cursuri, să verific cifrele afacerilor din ziua respectivă, cât și miile de acte, care trebuiau semnate fiecare, dar pe de altă parte, mă simțeam liberă și o studentă normală. Un om normal.

Toate astea s-au terminat odată cu venirea lor. Andreas s-a afundat în hârțoage, dar niciodată nu a uitat de telefonul de zi, unde vorbim vrute și nevrute. Ceilalți și-au intrat în rutina zilnică, mai puțin Alastair.

A început să mă tachineze din prima clipă, dar ceea ce a făcut în ultimele zile ne-a schimbat legătura pe care o avem.

" Ies din Universitate, cu zâmbetul larg și mulțumită de lauda primită la ora de practică din laborator, când dau de Alastair rezemat de motorul lui, chiar în fața mea. Îmi face semn să vin spre el, ceea ce fac întocmai.

-S-a întâmplat ceva? îl întreb reținută.

-Nu, stai liniștită, mă asigură el și oftez ușurată. Ai mâncat azi? mă întreabă după câteva secunde, uitându-se fix în ochii mei.

Clatin din cap în semn negativ.

-Urcă atunci. Mergem să mâncăm ceva, îmi dă ordine.

-Să mâncăm? întreb uimită. Noi doi? arăt cu indexul spre mine, după spre el și din nou spre mine.

Râde și-mi întinde casca lui.

-Da, noi doi. Ce are? râde iar.

Mă uit la cască cu ochi mari și nu-mi vine a crede că vrea să mâncăm, după o săptămână plină de tachinări, coturi în coaste și porecle puse la nimereală unuia altuia.