Arta nebu-niei

alter-ein

și-am zis că mă înec
odată pentru totdeauna
într-un borcan cu smoală
că să nu mă mai doboare
vântul și toate astea
să-mi rămână întregi
dar imposibil de dezlipit
de-aș fi acolo
aici vremea s-ar schimba
ar trece iar timpul
și iadul ar fi din nou
mare filosofie
nici n-am de unde să știu
cât te-ai frânt între betoane
și nici nu pot să vreau
căci de fapt
nici nu te știu
ne-am dus odată
dar în ierni diferite
tu-n aia caldă
eu în aia rece
nu e loc de poetică aici
sau de viermi îndoiți sau beteșuguri
am să te aștept la colț să o curmăm
în definitiv
și să strigăm în învălmășeală
de ce-a fost așa
de ce se rupe o bucată de alta
de ce sticla se sparge
de ce nu mai e loc de tărie
și ce nu mai știu
și nici nu am auzit
nu am de gând s-ating de-acum
doar să te las
pe tine să te tai
apoi să văd dacă trăiești
că e greu
cu un număr nepotrivit de incizii
și fără coaste
ori șira spinării
omul nu e întreg fără toate ale lui
însă mai ales fără suflet
pe ală n-am să ți-l dau
că deja e jerpelit
ia altul
ăsta a adunat prea multe
e prea buhos
iar mie mi-e prea greu
să îl desprind de la piept
și să-l decolorez
e ca și cum n-aș mai fi
precum toate sforțările mele
ar fi iar dracu' știe unde
și eu oarba care
aleargă după un morcov
care pare a avea suflare
nimic mai ridicol
de-aia să nu alergi vreodată
și nici nu plânge
or să te audă oamenii
cu cap de tinichea
de te vor face
să nu mai vii pe aici
ai să-i asculți numai pe ei
și o să te spulberi
mai repede decât
spuma de pe lapte
sau orice altceva
care e ușor
dacă vrei te poți
ascunde în mine
ai loc
printre pleoape și înăuntru
că să te țin cât oi putea
cât mai am coaste și
sânge în vene