Arta nebu-niei

achergathon

când palmele mele
și-au găurit oasele
ca să se vadă prin ele
ce lipsește
și ce e la locul
lui sub
eu nu eram aici
scriam
pe piei ce se decojeau
de pe șira spinării
că vreau să plec
și lumea să uite
săruturile acelea
de pe vârfurile degetelor
sau înțepările de ace
orice dar să nu mai
rămân a caldarâmului
ori să suspin că nu
a fost de ajuns
să moară toți
taxidermiștii
din lume
ca să rămân eu aici
ori mai bine
să-mi dau drumul
după ce am distrus
o lume care nu-și mai
are locul în mine
sau în alte văgăuni
nu mai știu de mult
ce-s alea lucruri
cu care îți poți adăugi
suferința
tu ești numai
unul dintr-un lung șir
de oameni
pe care îi vezi numai
în ospicii
și te temi să îi saluți
ori să-i oprești din
dansul ploii
ei sunt cei fericiți
și se uită la mine
chiar văd găurile
eu mă uit la ei
și văd că nu am
plecat de tot
de acolo
încă stau în capătul
oaselor
pe punctul de a-mi tăia
metatarsienele
și mă gândesc că
încă mai am ceva
de făcut
cu cioburile rămase
din cana spartă
alaltăieri pe ploaie
când am aflat
gustul amar
și că trebuie
să scap
de mine
ca să fiu eu
aici și acum
ori în altă împrejurime
îmi văd creștetul găurit
de un sărut care a durut
mai mult decât o mie
de împușcături de cuțit
și o dura mater
care mă apucă de mână
și lasă pradă altor
găuri
care în final
au să mă ducă
într-o lume
în care
cei găuriți
au cuțitele în mână
sau măcar
de mi-ar da un răgaz
să-mi scutur mantaua
și să beau mizantropia
că am mâncat-o
și nu a ținut
tot găurită sunt
însă nu te păcăli
lumea e mare
găurile sunt și mai adânci
când încep să cred
că vorbesc
află că
n-am să-ți spun nimic