- Ce bine că nu am o relație. Nu mai trebuie să cumpăr cadouri. Bine, doar părinților.
- Taciii! Și cu toate postările alea cum rămâne?
- Ce postări? A.
Postări frumoase.
Poezii.
- Te știu. Nu e nevoie să te mai scuzi.
- Ce? Nu. Sunt chiar foarte bine. Așa.
- O să fi bine. Ai să vezi.
- Adică? Nu sunt deja?
- Poate. Dar o să fi foarte bine. Încă câteva zile.
Mhhhhm. Ce-mi ascunde ăsta? Ce știe el și eu nu. Ăștia au vorbit despre mine?
- Ce știi tu?
- Nu contează acum. Tu doar ai încredere în mine. Te-am dezamăgit eu vreodată?
- Nu comentez.
- Facem așa. Daca am dreptate, îmi datorezi niște sarmale.
- Măi, sarmale oricum îți dau. Doar ești fratele meu.
- Bine, soră. Să faci mămăligă.
- Și dacă nu e cum zici tu? Eu ce primesc?
- Nimic. Nu o să fie nevoie. O să vezi. E cum zic eu.
Fie.
Am nevoie.
CITEȘTI
Jurnalul unei Adolescente
Short Story"Totul este asa ciudat! Este ciudat cum incercam majoritatea sa ne remarcam prin gesturi nesabuite,cum incercam sa facem din nefiresc ceva firesc... sau poate eu sunt ciudata si gresesc ca incerc sa ma mentin la stadiul de firesc si sa fiu normala."...
