3

1.1K 96 6
                                    

"Trezește-te dracului." Jungkook a auzit o voce în ureche. Și-a deschis încet ochii pentru a vedea cum Taehyung îl privea, puțin deranjat. "Am așteptat cincisprezece minute să te ridici, micul dejun probabil s-a răcit până acum." A oftat acesta, ridicându-se în capul oaselor și trecându-și mâna prin păr. Jungkook s-a uitat la el, fascinat de frumusețea lui. Doar ce s-a trezit, dar tot arăta al dracului de bine. Cum poate fi atât de perfect? S-a întrebat Jungkook.

"Oy, revino-ți." A râs Taehyung, dându-i un bobârnac în frunte. Jungkook și-a scuturat capul, zâmbind. "Dă-mi timp să mă trezesc, bine?" s-a plâns el, împingându-l puțin pe Taehyung. "Oh, deci așa faci?" Taehyung a mârâit în glumă, sărind peste băiat și lăsându-se pe el. A început să-l gâdile pe Jungkook, făcându-l să chicotească neîncetat.

"Ai un râs foarte drăguț." A spus Taehyung, vocea lui fiind complet serioasă. Jungkook era recunoscător că nu era cu fața la Taehyung, pentru că a roșit nebunește. Chiar a spus asta? Sigur a glumit.

"Da, știu. Merg să mă schimb." Jungkook a încercat să sune calm, opusul a ceea ce simțea. După ce și-a luat hainele, a intrat în baie și a închis ușa.

Odată ce s-a curățat și s-a îmbrăcat într-un tricou alb și blugi negri, a deschis ușa și l-a văzut pe Taehyung întins pe pat. I-a observat obrajii roșii și părul dezordonat. Ce a făcut? S-a întrebat Jungkook, așezându-se lângă el. "Ce faci?" a întrebat, văzând că ochii băiatului erau închiși. "Oh, uh..." Tae s-a îndepărtat, aparent surprins de faptul că Jungkook era acolo. S-a făcut mai comod și și-a dres glasul cu o față amuzantă, una pe care Jungkook nu o putea citi. "Mă gândeam la tine." Ochii lui Jungkook s-au deschis larg, iar obrajii au prins o nuanță mai roșie ca niciodată. Vocea i-a pierit, evitând contactul vizual.

"E ok, ești foarte drăguț." Taehyung a râs înainte de a se ridica și a ieșit din cameră. Jungkook și-a mușcat buza, întrebându-se dacă Taehyung glumea sau nu. Chiar și după mulți ani în care fuseseră prieteni, încă nu-i putea descifra glumele. Și cu asta, s-a ridicat și s-a dus la bucătărie pentru a mânca micul dejun.

--

"Omule, chiar nu știi cum să ancorezi o barcă?" Yoongi l-a întrebat pe Namjoon, care se lupta să reușească. "Bineînțeles că– nu, nu știu." A oftat. "Toată lumea la bord, vin și eu imediat." A spus Yoongi, evident supărat că a trebuit să facă el toată munca. Băieții au râs de Namjoon și l-au urmat pe barcă, ocupându-și locurile. Taehyung s-a așezat lângă Jin, în timp ce Jimin și Jungkook stăteau împreună. Namjoon a decis să direcționeze barca, lăsându-l pe Hoseok să stea lângă Yoongi.

"Apa este atât de albastră!" a strigat Jimin, zâmbind larg. "Nu, pe bune? Credeam că e roșie." A răspuns Yoongi într-un mod sarcastic. Jimin s-a îmbufnat, făcându-l pe Yoongi să-și ceară scuze. "Sărutați-vă odată, ce dracu." Hoseok a început să râdă când Yoongi i-a lovit brațul. "Bine." Jimin a rânjit, mergând spre Yoongi, care părea șocat, dar intrigat. Jimin a luat mâna lui Yoongi și i-a dat un pupic pe aceasta, făcându-i pe ceilalți băieți să ofteze. "L-am sărutat, nu-i așa? Nu ai spus unde." Jimin a chicotit, întorcându-se la locul lui.

"Cred că ești praf la adevăr și provocare." A râs Yoongi. Jungkook a chițăit, zâmbind larg. "Vreau să joc adevăr sau provocare!" a strigat, devenind agitat. "Rahat, așteptați-mă!" a strigat Namjoon, oprind barca undeva în larg, departe de plajă. A alergat repede spre ceilalți și s-a așezat lângă Yoongi.

"Cine începe?" a întrebat Jungkook, încă entuziasmat. "Mă bag eu." A spus Yoongi cu o voce hotărâtă. "Jungkook, te provoc să ții apă în gură și să-l lași pe oricare dintre noi să te gâdile." Jin a oftat când Jungkook a chicotit și a luat o sticlă de apă. "Ce provocare tâmpită." A spus Jin, întorcându-se spre Yoongi. "O sugi." Yoongi a răspuns. "Știu." Jin a rânjit, făcându-l pe Namjoon să tușească.

"Tae, gâdilă-mă." a spus Jungkook înainte de a lua câteva înghițituri de apă. Taehyung a sărit brusc pe băiatul mai mic, făcându-i pe amândoi să cadă la pământ. Roșcatul a început să-l gâdile pe Jungkook, făcându-l să scuipe apa direct în fața lui.

"Ah!" a strigat Taehyung, împingându-l pe Jungkook, care râdea. "Idiotule." Taehyung a oftat, ștergându-și fața, înainte de a se întoarce la locul său. Jungkook a făcut același lucru, încă râzând.

"Jimin," a început Jungkook, atrăgând atenția băiatului cu păr ca de argint. "Te provoc să-l lingi pe Yoongi oriunde deasupra bustului." Jungkook a dat din sprâncene pe măsură ce Jimin roșea. Yoongi s-a lăsat pe spate cu un zâmbet, în timp ce Jimin se îndrepta încet spre el. A șoptit ceva în urechea lui Yoongi, înainte de a-i linge lent gâtul. Jimin s-a întors la loc, știind că toată lumea se uita la el.

Și-a dres glasul înainte de a vorbi. "Acum. Taehyung." A rânjit malefic, uitându-se la fața speriată a lui Jungkook, apoi la Taehyung. "Te provoc să..." S-a oprit, gândindu-se pentru o clipă. S-a aplecat spre urechea lui Tae și i-a luat o clipă să șoptească ceva. Ochii lui Taehyung s-au deschis larg, îndreptându-se către Jungkook și înapoi la Jimin. "De ce?" a șoptit, făcându-l pe Jimin să șoptească un ultim lucru în urechea lui. Taehyung a dat din cap și s-a întors spre Jungkook.

"Trebuie să vorbesc cu tine, în particular."

Jungkook a înghițit în sec. Ce i-a spus Jimin? "Uh, da, bine." L-a urmat spre cealaltă parte a bărcii, extrem de emoționat. Taehyung s-a așezat și și-a băgat picioarele în apă, de vreme ce se aflau la locul de scufundare al bărcii. Jungkook s-a așezat lângă el. "Despre ce vrei să vorbim?" a întrebat Jungkook, emoționat.

Taehyung s-a întors spre el și i-a analizat fața, fără vreo emoție. Deodată, l-a apucat de umeri pe Jungkook și l-a împins de pe marginea bărcii, în apă. Jungkook a stropit cu apă în jur, gâfâind. "Ce dracu!" a început să râdă. "Ce provocare teribilă." A murmurat și s-a încruntat la vederea hainelor sale ude. Taehyung a chicotit și a sărit, aterizând la câțiva metri distanță de el.

Jungkook a înotat spre el, lovindu-i ușor pieptul. "Idiotule." A râs. Taehyung a chicotit, înainte ca fața sa să devină serioasă. Jungkook l-a privit confuz. Înainte de a putea spune ceva, Taehyung i-a apucat umerii și l-a tras mai aproape. Și-a lipit buzele de gâtul expus al lui Jungkook și a început să sugă.

Simțea cum limba lui Taehyung se mișca ușor pe pielea delicată. Înainte ca Jungkook să poată protesta, a auzit băieții țipând și urlând de sus, de pe barcă. Taehyung s-a retras și a râs.

"CEA. MAI. TARE. PROVOCARE." Hoseok a bătut palma cu Jimin, care rânjea malefic la șocatul Jungkook.

"Nu refuz provocările, îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta. Jimin e ciudat." A râs Taehyung, întorcându-se la băieții care sărbătoreau. O să te omor, Park Jimin. Jungkook a folosit cel mai bun râs fals și a stropit spatele lui Taehyung, făcându-l să strige. S-a întors rapid, privindu-l pe tânăr adânc în ochi. Jungkook i-a analizat ochii pentru o clipă, observând glumă și... dorință? Înainte ca Jungkook să poată să se gândească la ceva, Taehyung l-a stropit înapoi, începând un război între cei doi.

A auzit și ceilalți băieți sărind în apă, stropindu-se unii pe alții. Toți râdeau, cu excepția lui Yoongi, care nu se oprea din a se plânge că apa era prea rece.

"Vă urăsc."  A oftat Jungkook, dar în mod secret iubea să-și petreacă timpul cu ei.

A zâmbit, sperând că restul săptămânii va merge la fel de bine ca acea zi.

Dare; Taekook | românăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum