A fost o dată... O regină a dramei

Actul 9

~ Amintiri din trecut ~

Celestine: Sa vă spun un adevăr, suntem prosti. Nu ne dam seama de lucrurile evidente și trecem peste ele fără să realizăm. Poate dacă aș fi fost mai atenta la detaliile din acea zi, în prezent nu m-ar mai surprinde toate. Sunt multe detalii în viața mea de care nu am fost conștientă mult timp, dar se spune că e mai bine să trăiești în neștiință decât să suferi în cunoaștere.

Elias: (țipă de undeva din spatele scenei) Iar o dai în filozofie și pierzi ideea principală!

Celestine: (îl imită ca un copil mic) (întoarce capul și îi scoate limba) În fine să trecem la story time.

~***~

Vară. Minunata vârstă de 11 ani jumate. Pământ. O căldură insuportabilă. Așa puteai descrie acel moment când m-am îndrăgostit fără să vreau și iremediabil de el...

Iubesc casa de vacanță a familiei Vallory. Briza plăcută ce bate din direcția Mării Mediterane, mirosul dulce al vetei pe băț ce vine dinspre carnavalul deschis pe toată perioada sezonului estival, sunetul valurilor ce se sparg de mal. Aș putea trăi o eternitate aici și tot nu m-aș putea satura de minunata Italie (Notă: mama lui Elias și Christian este italiancă și are o casă de vacanță prin Salerno și de la vârsta de 6 ani îi însoțesc în unele excursii acolo).

— Scumpa ești sigură că nu vrei să faci yoga cu mine? mă întreabă Eliza, doamna Vallory – pentru binele vostru nu îi spuneți așa altfel provocați potopul – în timp ce trec prin living.

Eliza are multe faze. Faze ciudate și interesante, iar acum a intrat în faza de hippy care face yoga și mănâncă doar salate, acum o săptămână era în faza cumpărături online și tot așa. Unele sunt prea ciudate chiar și pentru mine – mai ales faza punk. În afară de fazele ei Eliza Vallory este o femeie genială cu un păr albastru deschis, ochi de culoarea valurilor și un bronz perfect cu toate ca nu iese aproape deloc la plajă, o femeie genială cu o obsesie uimitor de mare pentru scoici și viața marină. Și o fostă luptătoare Pyrusți. Ați fi crezut Aquas, nu? Greșit! Femeia iubește pyromania la fel cum eu iubesc cărțile.

— Nu, Eli, am alte planuri. zic arătându-i 'Hoțul de cărți' din bratele mele.

Ea ridică din umeri, bombănind ceva despre curățarea ceacrei. Eu îmi continui drumul spre grădina din spate știind că toată după-masa mi-o voi petrece sub stejarul cel mare citind. Am trecut prin livingul spațios, am străbătut holul – plin de poze de familie și desene făcute de Eliza pe când era în faza artistică – ce îl leagă de bucătărie. Eram gata să deschid ușa din sticlă – care leagă bucătăria de grădina din spate –, dar mă opresc. Elias și-a adus prietenii, iar eu sunt prea timidă ca să vorbesc cu ei – sunt prea timidă ca să vorbesc chiar și cu Elias, pur și simplu mă fac toată roșie și scot doar cuvinte aiurea și apoi fug.

Nu mă înțelegeți greșit, de obicei nu sunt timidă sau retrasă în preajma familiei Vallory, au un stil al lor care te face să fi vorbăreț, dar când apar și alte persoane... povestea e alta. Plus că, în general eu în preajma lui Elias sunt tăcută, cu Ariana și Max prin preajmă prefer să devin invizibilă. El s-a întors spre mie și mi-a făcut cu mâna. Eu, ați crede, că i-am zâmbit și i-am răspuns la salut. Complet eronat. În schimb am strâns cu putere cartea la piept și m-am întors pe călcâie fugind în camera mea și trântindu-mă în pat.