Sunt JungKook, mereu am gândit simplu, nimic pentru mine nu era complicat, chiar dacă alți oamenii încercau să-mi încurce treburile.
Părinții mei m-au lăsat în grija bunicilor mei de când aveam 3 ani, nu le duceam lipsa, pentru mine bunicii mei insemnau totul, mereu era distractiv cu ei, la pescuit cu bunicul, la povesti cu bunica, şi desigur la joacă cu Eun Gi. De fiecare dată când se lua cineva de mine, Eun Gi era acolo pentru mine, da sună ciudat deşii eu eram băiatul, de Eun Gi nu avea curajul să ia cineva.
Lucrurile au început să se înrăutățească atunci când eu aveam 10 ani, bunica mea a murit, atunci m-am simțit orfan pentru prima oara, am plâns mult, era prima mea gaură în suflet, dar tot am rămas optimist, ca de obicei. Totul a fost puțin mai diferit, bunicul era la fel de bun cu mine, Eun Gi era incă cea mai buna prietena, dar îmi lipsea creativitatea bunicii si povestile ei.
Părinții mei s-au întors peste 2 ani, le-a părut rău că m-au lăsat deoarece eu nu ii vedeam ca pe niste părinți, uneori le mai uitam şi numele, ei au decis să-mi ducă bunicul la azil, credeau că va fi mai bine pentru sănătatea lui, dar eu nu eram de acord, dacă pleca cineva, nu mă interesa, dar nu bunicul meu, ba chiar voiam sa merg cu el, tot l-au dus, pentru asta mi-am urat parintii o vreme, dar...acum totul este ok.
La 16 ani, am pierdut-o pe Eun Gi, mi-a fost foarte greu fără ea, nu mai aveam pe nimeni, am intrat intr-o depresie adancă, am incercat sa uit, si să imi pese numai de mine, din moment ce simteam ca sunt singur, doar persoana mea conta, am devenit "obraznic", popular in scoală, imi placea oarecum, dar stiam că in adancul sufletului meu eram distrus, nimic nu era la locul lui, asa am ajuns sa stiu ce inseamna o situatie complicată!
CITEȘTI
Ghost! |SEEN
FanfictionCum te-ai simții atunci când nu vrei să accepți realitatea şi totul se întoarce asupra ta? Cum te-ai simți ca singura persoană pe care o iubeşti să te ignore? sau cel puțin sa crezi tu că o face!
