Zombie Apocalypse

3- O urma de speranță.

Din nou singur pe drumul morților, țintă mea este Ialomița, Alina a plecat de câteva ore, probabil este în alt oraș acum, nu vreau sa ma gândesc ca a fost prinsa de umblatori. Foamea era din ce în ce mai mare, nu aveam cu mine decât 2 bidoane de apa uitate în rucsacul imens plin de aer, toate magazinele din oraș au fost golite, probabil de supraviețuitorii grăbiți sa iasă din acest infern. Singura șansă a mea este sa găsesc un grup, o comunitate de oameni...

La apropiere de ieșirea din oraș sunt multe mașini părăsite, însă majoritatea par sa fie blocate între ele. Făcându-i drum printre mașinile părăsite aud niște pași, putea fi orice, un umblatori, un animal căutând mâncare sau adăpost, sau un supraviețuitor, ma las in vine și înaintez pe după rândul parca infinit de mașini și corpuri în descompunere indreptandu-ma înspre sursa pașilor. Reușesc sa îmi procur un fel de bâtă metalică, ceva în stilul unei răngi pe care am găsit-o în una dintre mașinile blocate. Însă nu era decât un mistreț rătăcit, dar nu era totuși cea mai mare dezamăgire, îmi puteam procura cina. Țin strâns bara metalică, ma îndrept ușor înspre mistreț și când sa ii dau lovitura finală un foc de armă pune mistrețul la pământ și mă pune pe gânduri. Fără sa ezit ma ascund sub un camion aflat în apropiere și urmăresc ce se întâmplă mai departe. La 2 minute după focul de armă cineva se apropie ușor înspre mistrețul răpus, nu ii vad decât picioarele din poziția în care mă aflu.

—Știu ca ești sub camion, ieși de acolo ușor și pune-ți mâinile la ceafă.

Panicat de vocea feminina ce îmi da ordine fac exact ceea ce îmi spune și ies ușor de sub camion.

— Cine ești și ce cauți aici?

— Eram în drum spre Ialomița, sunt înfometat și am văzut mistrețul asta ce părea destul de mare încât sa îmi ajungă câteva zile, nu caut probleme, vreau doar sa îmi găsesc prietena și sa plec de aici.

— Ești prost sau ce? Chiar nu te gândești, nu? Ialomița, de acolo a început kkt-ul ăsta, e primul oraș care a căzut, și știu ce zic, de acolo vin.

— Nu se poate...si savanți...sunt bine? Au reușit sa scape?

— Tu chiar ești prost, nu? Au fost primele victime, cel care a furat serul era unul dintre ei, a vrut ca toată faima sa fie a lui, dar a eșuat grav, după ce a fost mușcat de unul dintre subiecții lui de test a încercat sa fugă înapoi la laborator și sa le spună celorlalți, însă imediat ce a ajuns acolo a început sa se transforme, savanții îngrijorați care se apropiau de el sa vadă ce se întâmplă au fost și ei mușcați și asa a început carnagiu. Nu mai este nici-o șansă să scăpăm de asta, singurii care știau cum sa repare prostia asta au fost chiar primii infectați.

— Nu, refuz să cred că asta a fost, ca nu se mai poate face nimic...

— Îmi pare rău să te dezamăgesc, însă nu am de gând sa îți dau speranțe false.

Corpul îmi tremura din cauza nervilor, lacrimile începeau sa curgă lent pe fata mea lovindu-se de șosea, în disperare lovesc cu ranga una dintre mașini declanșând alarma.

— Nu-mi vine sa cred cât de prost ești...ne vei ucide pe amundoi, tocmai ai atras atenția tuturor infectatilor din zonă.

— Spune-mi, ce rost mai are? Cum putem trai într-o lume in care singurul scop este supraviețuirea, de ce sa vrei sa trăiești într-o lume ca asta? Mai bine ma sinucid aici și acum decât sa cad victima acelor monștri descompusi.

I hoarda imensa de umblatori se apropiau de noi, în câteva momente suntem prinși între o mașină și ei.

— Nu vreau sa mor, ok? Dacă tu vrei sa mori e problema ta, du-te, eu trebuie sa ma întorc la tabăra, ceilalți au nevoie de mine!

— Stai, nu ești singură aici? Ai o tabăra?

— Da, eu doar cautam mâncare, nu să fiu mâncată...

Realizesem in acel moment prostia pe care o făcusem, ma uit atent în mașina lângă care ne aflam și vad cheile în contact.

— Urcă! E singura șansă!

— Poftim? Știi măcar sa o conduci?

— E a doua oara când voi încerca, urează-mi succes, ai vre-o idee mai buna?

— Ai dreptate de data asta!

Ne urcăm în mașină, ii sau cheie însă nu vrea sa pornească motorul, încerc din nou și din nou...fara răspuns.

— Prostule, hai o dată, ce faci?

— Încerc, nu vrea sa pornească.

Cu o ultima încercare motorul se trezește din somnul lui și răspunde la contactul cheii.

— Bun, pune-ți centura, băgăm viteză.

— Dacă nu ma omoară infectații sigur o vei face tu...

— Hai sa vedem!

Se pare ca de data asta conduc mașina de parca as fi făcut-o de sute de ori înainte, probabil instinctul și frica ma fac sa fiu asa, pornesc cu viteză mare înspre ieșirea din oraș, nu era foarte departe, dar combustibilul părea sa nu mai ajungă foarte mult.

— Deci, prostule, ai spus ca îți cauți prietena, e cumva mai mult decât o prietenă sau...

— Stai, ce? Nu, suntem prieteni din copilărie, mereu a avut grija de mine când eram bolnav, și mereu se purta ca o soră mai mare, chiar dacă e mai mica cu 2 ani decât mine.

— Drăguț, se pare ca și prostii au sentimente.

— Nu ma mai face prost, numele meu este Daniel, tu cum te numești?

— Adriana. Am venit din tabăra urmărind mistrețul pe care voiai sa îl omori, ne trebuiesc cat mai multe provizii, ni sa mai alăturat un membru acum puțin timp ceea ce înseamnă că este o gura în plus de hrănit.

— Câți sunte-ți mai exact?

— 15 in tabăra și am mai luat legătura cu alții 4 printr-o stație, ar trebui sa ajungă la noi mâine seară, nu știm cine sunt, dar avem nevoie de cât mai mulți dacă vrem sa supraviețuim.

— Înțeleg, ups, se pare ca aici se termină și cursa noastră, am rămas fără combustibil.

— Stai, unde te duci?

— Sa îmi caut prietena, din moment ce Ialomița a căzut, nu am alta preocupare acum, poate ne mai vedem Adriana.

Spunând asta o iau ușor la pas în direcția opusa Adrianei, chiar as fi vrut sa merg cu ea în tabăra, era exact ce cautam, o comunitate, un grup de supraviețuitori, dar ce ar fi trebuit sa ii spun? "vreau sa vin și eu acolo sa aveți un motiv în plus pentru care sa va îngrijorați în legătură cu resursele". Nu ar fi fost ok...

— Hei, prostule! Se aude din spatele meu.

— Adriana?

— Ce zici, ai vrea sa ni te alături? Cu cât mai mulți cu atât mai mari sunt șansele sa scăpăm în viață din infernul ăsta.

— Da, vreau! Adică...sigur, de ce nu...

— Bun, atunci urmează-mă, tabăra e în direcția asta!

Buuuunnnn, cam aici încheiem și capitolul asta, oare Daniel o va mai vedea vre-o dată pe Alina? Va găsi acesta o noua ruta sau noi prieteni cu care sa lupte în potriva umblatorilor? Va putea salva lumea din iadul în care a fost învăluită? Aflați în următoarele capitole din "Zombie Apocalypse".